2010-06-18 15:02:30

Benedict al XVI-lea în unele ştiri recente din România


RV 18 iun 2010. Mass-media din România a preluat şi difuzat acritic dar insistent o falsă ştire despre o presupusă cină a papei Benedict al XVI-lea la un restaurant din apropiere de Statul Cetăţii Vaticanului. Legenda metropolitană a fost dezminţită în presă de chiar proprietarul restaurantului, singurul care, în realitate, avea tot interesul să confirme zvonurile din presă.

Trebuie spus, în acest context, că nu este prima dată când viaţa Bisericii Catolice este prezentată în România prin intermediul unor ştiri care deşi lipsite de orice credibilitate, sunt difuzate cu un efort demn de o cauză mai nobilă. Prin contrast, apelurile Papei la responsabilitate etică şi schimbarea stilurilor de viaţă, deşi în alte ţări făceau subiectul unor importante emisiuni, sunt uşor trecute cu vederea. Probabil, în mod accidental.

E inutil de adăugat că perioada atât de gravă a actualei crize economice din Europa şi din ţara noastră, cu trista perspectivă a şomajului şi a sărăciei pentru milioane de concetăţeni, îndeamnă mai mult ca oricând operatorii mass-media să nu spună falsităţi, să respecte demnitatea persoanei şi să slujească binele comun cu seriozitate profesională.







All the contents on this site are copyrighted ©.