Tot mai intense pregătirile Sinodului pentru Orientul Mijlociu: reflecţii ale părintelui
Samir Kalil Samir
(RV – 14 iunie 2010) După călătoria apostolică a Papei în Cipru, cu încredinţarea
instrumentului de lucru: „Instrumentum laboris” pentru apropiatul Sinod privind
Orientul Mijlociu, pregătirile Adunării Sinodale sunt tot mai intense. Adunarea
Sinodală are printre obiectivele principale încurajarea şi întărirea în credinţă a
minorităţilor creştine din regiune. Dar cum s-a schimbat situaţia creştinilor din
Orientul Mijlociu în ultimele decenii? Iată o succintă radiografie a situaţiei făcută
de preotul iezuit Samir Kalil Samir, profesor de Istorie a Culturii Arabe şi de Islamologie
la Universitatea „Saint Joseph” din Beirut şi la Institutul Pontifical Oriental:
• „Aspectul principal este reducerea numărului de creştini în aproape toate
ţările Orientului Mijlociu. Situaţia este şi mai preocupantă în ţările în care au
loc conflicte armate: în Palestina şi Irak. Dar sunt şi alte aspecte cu caracter mai
general dar care au, mai mult sau mai puţin, acelaşi efect, şi anume reducerea numărului
creştinilor. Faptul că Orientul Mijlociu este în fierbere, în condiţii de instabilitate,
face ca tocmai comunităţile creştine să fie primele care suportă consecinţele, pentru
că sunt în minoritate şi nu au protecţie din partea guvernului. În fine, aspectul
poate cel mai grav pentru viitor este creşterea radicalismului islamic. Însăşi faptul
realizării unei îngemănări între politică şi religie, faptul că în Egipt Sharia (n.r.
– legea islamică) a devenit norma legislativă în baza căreia se iau toate deciziile
şi care a fost introdusă în Constituţie, înseamnă că şi noi creştinii suntem sub legea
islamică. Această lege islamică este – în unele puncte – în opoziţie radicală
cu Carta Universală a Drepturilor Omului şi, deci, spun încă o dată, nimeni nu ne
protejează. Mai exact, agresiunea poate fi fizică, militară, sau mai indirectă, de
tip economic, politic, de recluziune…
În ceea ce priveşte creşterea radicalismului
islamic, în documentul de lucru pentru Sinod se condamnă islamul politic dar există
şi un puternic apel la dialog şi la colaborare între religii. Cum să se concilieze
aceste două aspecte? • „Critica este chiar şi în favoarea islamului. Adică, trebuie
să înţelegem scopul Sinodului şi al creştinilor în general, care nu este cel de a
combate pe oricine, ci de a combate răul, fie că acesta se află în inima creştinilor,
sau a altora: musulmani, evrei, atei…oricine ar fi, chiar instituţii. Iar islamul
politic este un rău, este un rău pentru musulmani în primul rând. Înseamnă că în numele
credinţei eu decid de a închide pe cineva, de a ucide pe un altul şi cu ce pretext….?! Acestea
sunt expresii ale unui islam politic, iar expresiile cele mai puternice sunt violenţele
la care asistăm . Iar violenţe precum cele din Irak, Palestina, Pakistan, Afganistan
nu sunt împotriva creştinilor în primul rând, ci sunt împotriva cetăţenilor care sunt
în majoritate musulmani.
Iar proiectul creştin, aşa cum subliniază Sinodul
este construirea împreună a unui oraş pentru oameni: musulmani, care reprezintă majoritatea,
apoi creştini, evrei, persoane care au sau nu au credinţă. Noi apăram libertatea omului,
a fiinţei umane. Nu putem spune: Sharia trece pe primul loc, căci ar fi ca şi cum
am spune: Dreptul Canonic depăşeşte Constituţia. Ideea este că voim o societate care
se apropie de adevărata democraţie şi de drepturile omului. Şi când se organizează
– în numele lui Dumnezeu – un proiect politic care li se împotriveşte, atunci trebuie
să-l combatem”.