2010-06-09 17:20:04

Prezentată la Roma cartea "Biserica şi pedofilia": falsă, legătura dintre pedofilie şi celibat


RV 09 iun 2010. La Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma a fost prezentată marţi publicului larg cartea "Biserica şi pedofilia. O rană deschisă", scrisă de părinţii iezuiţi Giovanni Cucci şi Hans Zollner. Scrisă dintr-o perspectivă psihologico-pastorală, cartea nu reprezintă o "lucrare polemică sau apologetică", ci "un instrument deschis şi non-definitiv de interpretare a problemei în cultura de astăzi": a observat pr. Franco Imoda, decan emerit al Facultăţii de Psihologie de la Gregoriana.

Redacţia centrală l-a contactat pe pr. Giovanni Cucci, iezuit, scriitor la revista "Civiltà Cattolica" şi profesor de psihologie şi filosofie la aceeaşi universitate pontificală:
• "Uneori am avut impresia unei atenţii speciale faţă de preoţii catolici. Una din ipoteze, printre altele, e că oricum învăţătura Bisericii este incomodă, în special în domeniul moralei sexuale, iar mulţi ar dori să o reducă la tăcere pentru a-i ştirbi credibilitatea şi influenţa asupra omenirii. Aşadar, s-au folosit de această problemă pentru a lăsa de înţeles că învăţătura Bisericii nu are valoare şi trebuie să fie respinsă. Un alt aspect care m-a impresionat este faptul că cei care aveau competenţa adecvată au tăcut şi au pilotat dezbaterea asupra unor puncte lipsite de orice relevanţă. De exemplu, legătura dintre pedofilie şi celibat este o falsitate, pentru că majoritatea peroanelor cercetate pentru pedofilie sunt căsătorite şi au copii. Circa 90% din cazurile de pedofilie, potrivit datelor CENSIS, se verifică în interiorul zidurilor domestice. Chiar în rândul pastorilor protestanţi, cazurile reclamate de abuzuri sexuale în dauna minorilor sunt de zece ori mai numeroase decât cele care privesc Biserica Catolică".

Dar ce dimensiuni are acest fenomen în interiorul Bisericii Catolice, cu referinţă specifică la preoţi? Răspunde pr. Cucci:
• "Am prezentat în carte statisticile oferite de mons. Scicluna, care s-a ocupat de această problemă din partea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. El afirma că au fost înregistrate circa 3 mii de reclamaţii de cazuri de abuz sexual. Din aceste trei mii de reclamaţii, care se refereau la preoţi ai Bisericii Catolice, circa trei sute aveau în vedere problema specifică a pedofiliei. Când spunem "pedofilie", vorbim de abuzuri în dauna unui minor cu o vârstă sub 13 ani. În majoritatea cazurilor, era vorba, în schimb, de probleme de "efebofilie" sau "efibilie", litteralmente, atracţie sexuală faţă de un tânăr sau o tânără la vârsta adolescenţei. Deci, marea majoritate a cazurilor se referea la acest ultim aspect, care prezintă o situaţie de psihodinamică şi mai ales de posibilităţi terapeutice foarte diferite faţă de cele din domeniul strict al pedofiliei. În prezent, cazurile de preoţi acuzaţi de abuzuri în dauna minorilor reprezintă circa 3-4% din totalitatea persoanelor acuzate de această crimă".

Mulţi observatori au spus că totuşi, această stare de fapt nu poate fi o justificare...
• "Pe bună dreptate! Problema pedofiliei rămâne una gravă pentru Biserică. Absenţa unor statistici, era de fapt motivată de efortul de a înţelege bine problema, nu atât pentru a o justifica!".

Care sunt, în general, cauzele ce pot duce la atitiduni de pedofilie?
• "Cauzele sunt multe. În majoritatea cazurilor, însă, există situaţia unui abuz precedent, şi prin abuz nu înţelegem doar unul de natură sexuală. Şi situaţiile de violenţă fizică gravă îndurată în familie, sau de lipsă de sentimente, de comunicaţie afectivă, pot duce la această situaţie. Celălalt aspect asupra căruia e important să facem o reflecţie în interiorul Bisericii Catolice, şi asupra căreia insistă cartea, este formarea preoţilor. Mai presus de toate, cunoaşterea persoanelor care cer să devină preoţi şi călugări, în toate aspectele lor, mai ales în dinamica sexuală şi istoria lor precedentă".

O evaluare superficială a candidaţilor la preoţie din partea celor responsabili poate fi pusă pe seama scăderii numărului de vocaţii?
• "E posibil ca uneori să fi fost aşa. Alteori, mă gândesc şi la o anumită responsabilitate din partea operatorilor în sectorul psihologiei, pentru că în anii Şaizeci şi Şaptezeci s-a alimentat prea mult iluzia că psihologia ar fi bacheta magică ce deschide toate uşile. Şi deseori s-a făcut referinţă la antropologii ce nu erau îndreptate spre transcendenţă, nu erau orientate spre Dumnezeu, spre misterul omului. Din acest punct de vedere, s-au verificat adevărate dezastre".

Credeţi că Biserica a fost luată prin surprindere şi nepregătită să înfrunte acest scandal?
• "Probabil că a fost un sentiment aproape de stupoare şi spaimă, ca reacţiile dintr-un ambient familiar când se află că o persoană, poate chiar una cunoscută, s-a pătat cu ceva grav. Şi pentru că personalitatea pedofilului este într-adevăr complexă, cuprinde tatăl de familie, profesionistul, cuprinde preotul, persoane cu adevărat în afara oricărei suspiciuni. Mai trebuie adăugat că furtuna mediatică s-a concentrat chiar asupra celui care, în realitate, a făcut mai mult decât alţii pentru a combate această problemă, asupra card. Joseph Ratzinger, acum Benedict al XVI-lea. Am admirat, în acest sens, capacitatea papei Benedict al XVI-lea de a înfrunta problema, de a întâlni victimele, voinţa sa de a merge înainte, de a face lumină şi de a lua măsuri. Aceasta este una din învăţăturile pe care trebuie să le reţinem din cele întâmplate: capacitatea de a comunica şi de a vorbi despre ce se întâmplă în comunităţile noastre. Fără teamă."








All the contents on this site are copyrighted ©.