Prezentată la Roma cartea "Biserica şi pedofilia": falsă, legătura dintre pedofilie
şi celibat
RV 09 iun 2010. La Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma a fost
prezentată marţi publicului larg cartea "Biserica şi pedofilia. O rană deschisă",
scrisă de părinţii iezuiţi Giovanni Cucci şi Hans Zollner. Scrisă dintr-o perspectivă
psihologico-pastorală, cartea nu reprezintă o "lucrare polemică sau apologetică",
ci "un instrument deschis şi non-definitiv de interpretare a problemei în cultura
de astăzi": a observat pr. Franco Imoda, decan emerit al Facultăţii de Psihologie
de la Gregoriana.
Redacţia centrală l-a contactat pe pr. Giovanni Cucci,
iezuit, scriitor la revista "Civiltà Cattolica" şi profesor de psihologie
şi filosofie la aceeaşi universitate pontificală: • "Uneori am avut impresia
unei atenţii speciale faţă de preoţii catolici. Una din ipoteze, printre altele, e
că oricum învăţătura Bisericii este incomodă, în special în domeniul moralei sexuale,
iar mulţi ar dori să o reducă la tăcere pentru a-i ştirbi credibilitatea şi influenţa
asupra omenirii. Aşadar, s-au folosit de această problemă pentru a lăsa de înţeles
că învăţătura Bisericii nu are valoare şi trebuie să fie respinsă. Un alt aspect care
m-a impresionat este faptul că cei care aveau competenţa adecvată au tăcut şi au pilotat
dezbaterea asupra unor puncte lipsite de orice relevanţă. De exemplu, legătura dintre
pedofilie şi celibat este o falsitate, pentru că majoritatea peroanelor cercetate
pentru pedofilie sunt căsătorite şi au copii. Circa 90% din cazurile de pedofilie,
potrivit datelor CENSIS, se verifică în interiorul zidurilor domestice. Chiar în rândul
pastorilor protestanţi, cazurile reclamate de abuzuri sexuale în dauna minorilor sunt
de zece ori mai numeroase decât cele care privesc Biserica Catolică".
Dar
ce dimensiuni are acest fenomen în interiorul Bisericii Catolice, cu referinţă specifică
la preoţi? Răspunde pr. Cucci: • "Am prezentat în carte statisticile
oferite de mons. Scicluna, care s-a ocupat de această problemă din partea Congregaţiei
pentru Doctrina Credinţei. El afirma că au fost înregistrate circa 3 mii de reclamaţii
de cazuri de abuz sexual. Din aceste trei mii de reclamaţii, care se refereau la preoţi
ai Bisericii Catolice, circa trei sute aveau în vedere problema specifică a pedofiliei.
Când spunem "pedofilie", vorbim de abuzuri în dauna unui minor cu o vârstă sub 13
ani. În majoritatea cazurilor, era vorba, în schimb, de probleme de "efebofilie" sau
"efibilie", litteralmente, atracţie sexuală faţă de un tânăr sau o tânără la vârsta
adolescenţei. Deci, marea majoritate a cazurilor se referea la acest ultim aspect,
care prezintă o situaţie de psihodinamică şi mai ales de posibilităţi terapeutice
foarte diferite faţă de cele din domeniul strict al pedofiliei. În prezent, cazurile
de preoţi acuzaţi de abuzuri în dauna minorilor reprezintă circa 3-4% din totalitatea
persoanelor acuzate de această crimă".
Mulţi observatori au spus că
totuşi, această stare de fapt nu poate fi o justificare... • "Pe bună dreptate!
Problema pedofiliei rămâne una gravă pentru Biserică. Absenţa unor statistici, era
de fapt motivată de efortul de a înţelege bine problema, nu atât pentru a o justifica!".
Care sunt, în general, cauzele ce pot duce la atitiduni de pedofilie? •
"Cauzele sunt multe. În majoritatea cazurilor, însă, există situaţia unui abuz precedent,
şi prin abuz nu înţelegem doar unul de natură sexuală. Şi situaţiile de violenţă fizică
gravă îndurată în familie, sau de lipsă de sentimente, de comunicaţie afectivă, pot
duce la această situaţie. Celălalt aspect asupra căruia e important să facem o reflecţie
în interiorul Bisericii Catolice, şi asupra căreia insistă cartea, este formarea preoţilor.
Mai presus de toate, cunoaşterea persoanelor care cer să devină preoţi şi călugări,
în toate aspectele lor, mai ales în dinamica sexuală şi istoria lor precedentă".
O
evaluare superficială a candidaţilor la preoţie din partea celor responsabili
poate fi pusă pe seama scăderii numărului de vocaţii? • "E
posibil ca uneori să fi fost aşa. Alteori, mă gândesc şi la o anumită responsabilitate
din partea operatorilor în sectorul psihologiei, pentru că în anii Şaizeci şi Şaptezeci
s-a alimentat prea mult iluzia că psihologia ar fi bacheta magică ce deschide toate
uşile. Şi deseori s-a făcut referinţă la antropologii ce nu erau îndreptate spre transcendenţă,
nu erau orientate spre Dumnezeu, spre misterul omului. Din acest punct de vedere,
s-au verificat adevărate dezastre".
Credeţi că Biserica a fost luată
prin surprindere şi nepregătită să înfrunte acest scandal? • "Probabil
că a fost un sentiment aproape de stupoare şi spaimă, ca reacţiile dintr-un ambient
familiar când se află că o persoană, poate chiar una cunoscută, s-a pătat cu ceva
grav. Şi pentru că personalitatea pedofilului este într-adevăr complexă, cuprinde
tatăl de familie, profesionistul, cuprinde preotul, persoane cu adevărat în afara
oricărei suspiciuni. Mai trebuie adăugat că furtuna mediatică s-a concentrat chiar
asupra celui care, în realitate, a făcut mai mult decât alţii pentru a combate această
problemă, asupra card. Joseph Ratzinger, acum Benedict al XVI-lea. Am admirat, în
acest sens, capacitatea papei Benedict al XVI-lea de a înfrunta problema, de a întâlni
victimele, voinţa sa de a merge înainte, de a face lumină şi de a lua măsuri. Aceasta
este una din învăţăturile pe care trebuie să le reţinem din cele întâmplate: capacitatea
de a comunica şi de a vorbi despre ce se întâmplă în comunităţile noastre. Fără teamă."