2010-06-08 11:33:44

Premiul european Kiwanis pentru protejarea copilăriei acordat preotului italian Di Noto


(RV - 8 iunie 2010) "Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor", sunt cuvintele lui Isus din Evanghelia după Matei pe care preotului italian Fortunato Di Noto, fondatorul asociaţiei "Meter", le-a realizat în sine şi în societatea italiană, europeană şi mondială. Un preot, părinte al atâtor copii ce au nevoie de ajutor şi de speranţă. Este motivaţia acordării premiului european al Fundaţiei Kiwanis International părintelui Di Noto, în cursul celei de-a 43-a întâlniri europene organizată la Taormina în Italia, Premiul a fost consemnat de Paul Palazzolo, preşedintele internaţional al Fundaţiei Kiwanis sosit pentru acest eveniment din Statele Unite şi de Gianfilippo Muscianisi, preşedinte european, în prezenţa delegaţilor a 20 de anţiuni europene. Prefectul oraşului Messina, Francesco Alecci s-a declarat onorat şi mândru de a fi fost ales acest preot, exemplu luminos de speranţă pentru toţi. Părintele Di Noto primind premiul a spus printre altele: În această seară am o singură dorinţă, şi anume, să vorbesc inimilor voastre povestindu-vă despre copiii pe care eu şi noi i-am întâlnit în acest mare dar al lui Dumnezeu pe care îl reprezintă Asociaţia Meter, angajată de 20 de ani în protejarea nevinovăţiei celor mici. Kiwanis este un club fondat în 1915 cu sediul principal la Indianopolis, în statul american Indiana, cu 8000 de cluburi în 96 de ţări şi cu peste 260.000 de aderenţi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.