"O lume fără Cruce, ar fi o lumă fără speranţă": Benedict al XVI-lea, la predica Sfintei Liturghii, sâmbătă, la biserica "Sfânta Cruce" din Nicosia

RV 05 iun 2010. A doua zi a călătoriei apostolice în Cipru s-a încheiat cu Sfânta Liturghie celebrată de Urmaşul lui Petru în biserica "Sfânta Cruce" din Nicosia. Au participat preoţii, persoanele consacrate, cateheţii şi reprezentanţi ai mişcărilor bisericeşti din Cipru. S-a celebrat Liturghia de la sărbătoarea Sfintei Cruci, cu rugăciuni în limbile greacă, latină şi engleză.

"Crucea lui Cristos, a celui care a fost înălţat pe Cruce pentru mântuirea noastră", a spus Papa la predică, "reprezintă în cele din urmă triumful iubirii lui Dumnezeu asupra răului din lume". Şi aici, Benedict al XVI-lea a prezentat o străveche tradiţie potrivit căreia lemnul crucii ar fi fost "luat dintr-un pom plantat de Seth, fiul lui Adam, în chiar locul în care Adam a fost înmormântat. În acelaşi loc, cunoscut cu numele de Golgota, "locul craniului", Seth a plantat o sămânţă din pomul cunoaşterii binelui şi răului, care se afla în centrul grădinii din Eden. Printr-un plan providenţial al lui Dumnezeu, lucrarea celui Rău avea să fie învinsă întorcând împotriva lui chiar aceleaşi arme de care s-a folosit el".

Suferinţa şi moartea au intrat în lume drept urmare a păcatului lui Adam.
• "Vedem cu claritate că omul nu se poate salva de consecinţele propriului păcat. Nu se poate salva pe sine de la moarte. Numai Dumnezeu îl poate elibera de sclavia sa morală şi fizică. Şi cum Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, l-a trimis pe Fiul său Unulnăscut nu ca să osândească lumea – după cum ar fi cerut dreptatea – ci pentru ca lumea, prin El, să poată fi mântuită. Fiul Unulnăscut al lui Dumnezeu ar fi trebuit să fie înălţat, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, astfel cei care aveau să-şi îndrepte privirea spre El cu credinţă să poată avea viaţa. Suferinţa şi moartea, care erau urmări ale păcatului, au devenit mijlocul prin care păcatul a fost învins".

Din instrument al răului, în mijloc de speranţă. Benedict al XVI-lea a continuat reflecţia sa despre misterul Crucii, afirmând că fără îndoială, Crucea rămâne un instrument de tortură şi suferinţă, dar în acelaşi timp exprimă transformarea completă, revanşa definităv asupra acestor rele, ceea ce face ca Crucea să fie simbolul cel mai elocvent al speranţei pe care lumea l-a văzut vreodată. De aceea, este un simbol care...
• "Vorbeşte tuturor celor care suferă – cei asupriţi, bolnavi, săraci, marginalizaţi, victime ale violenţei – şi le oferă speranţa că Dumnezeu poate schimba suferinţa lor în bucurie, izolarea lor în comuniune, moartea lor în viaţă. Oferă speranţă fără limite lumii noastre decăzute".

De aici, importanţa publică a acestui simbol care nu creează nicio discriminare. Crucea...
• ..."nu e doar un simbol privat de devoţiune, nu e un distinctiv de apartenenţă la un anume grup din interiorul societăţii, şi semnificaţia sa mai profundă nu are nimic în comun cu impunerea forţată a unui crez sau a unei filosofii. Vorbeşte de speranţă, vorbeşte de iubire, vorbeşte de victoria non-violenţei asupra opresiunii, vorbeşte de Dumnezeu care îi înalţă pe cei smeriţi, îi întăreşte pe cei slabi, duce la depăşirea dezbinărilor şi învingerea urii prin iubire. O lume fără cruce ar fi o lume fără speranţă, o lume în care tortura şi brutalitatea ar rămâne fără limite, cel slab ar fi exploatat şi lăcomia ar avea ultimul cuvânt".

Adresându-se în mod special preoţilor, persoanelor consacrate şi cateheţilor, Episcopul Romei i-a îndemnat să măsoare propria slujire cu mesajul pe care Sfânta Cruce îl iradiază în lumea întreagă. Slujitorii Crucii sunt slujitorii speranţei:
• "Mesajul Crucii ne-a fost încredinţat nouă pentru ca noi să putem duce speranţa în lume. Când noi îl vestim pe Cristos cel răstignit, nu ne vestim pe noi înşine, ci pe El. Nu oferim lumii înţelepciunea noastră, nu vorbim de meritele noastre, dar suntem canale ale înţelepciunii sale, ale iubirii sale, ale meritelor sale mântuitoare... Nu încetăm să recunoaştem nevrednicia noastră, dar în acelaşi timp să ne străduim să devenim mai puţin nevrednici pentru vocaţia noastră nobilă, astfel încât să nu afectăm prin erorile şi căderile noastre credibilitatea mărturiei noastre".

În contextul Anului Sacerdotal, Papa a încurajat răspunsul fidelităţii la propria vocaţie. "În gândurile şi rugăciunile mele", a afirmat Sfântul Părinte, "îmi amintesc în chip deosebit de numeroşii preoţi şi persoanele consacrate din Orientul Mijlociu care percep în aceste momente o chemare specială de a-şi conforma viaţa cu misterul Crucii".
• "Acolo unde creştinii sunt în minoritate, unde suferă lipsuri din cauza tensiunilor etnice şi religioase, multe familii iau decizia de a pleca în altă parte. Şi păstorii sunt ispitiţi să facă la fel. În situaţii ca acestea, un preot, o comunitate religioasă, o parohie care rămâne statornică şi continuă să dea mărturie pentru Cristos, este un semn extraordinar de speranţă nu numai pentru creştini, dar şi pentru cei care trăiesc în respectiva Regiune. Prezenţa lor este o expresie elocventă a Evangheliei păcii, a deciziei Bunului Păstor de a se ocupa de toate oile, a angajamentului de neclintit al Bisericii în domeniul dialogului, reconcilierii şi aceptării celuilalt în iubire".

"Îmbrăţişând crucea ce le este oferită", a afirmat Papa la încheierea predicii, "preoţii şi persoanele consacrate din Orientul Mijlociu pot răspândi cu adevărat speranţa din inima misterului pe care-l celebrăm în liturgia actuală".

În programul de duminică, ultima zi a călătoriei sale apostolice în Cipru, Benedict al XVI-lea va încredinţa "Instrumentum Laboris" al Adunării Speciale pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor, la Sfânta Liturghie din cursul dimineţii de la Palatul Sporturilor din Nicosia. Vor participa la Celebrarea Euharistică solemnă patriarhii şi episcopii catolici din Orientul Mijlociu şi delegaţii de credincioşi din respectivele comunităţi catolice. Succesiv, prânzul la Nunţiatura Apostolică, alături de concelebranţi şi de Preafericirea Sa Hrysostomos al II-lea. După amiază, pelerinajul şi discursul Papei la catedrala maronită din Nicosia, după care ceremonia de rămas-bun şi întoarcerea la Roma.

Aici, serviciul audio: