2010-06-03 14:47:00

Dieceza de Freiburg: neîntemeiate şi în căutare de interes mediatic, acuzaţiile la adresa arhiep. Robert Zollitsch


RV 03 iun 2010. O acuzaţie "lipsită de temei", menită să "atragă interesul mass-media": într-o notă de presă, purtătorul de cuvânt al diecezei de Freiburg a comentat cu aceste cuvinte ştirea potrivit căreia arhiepiscopul Robert Zollitsch, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, ar fi anchetat pentru o presupusă ascundere a unui caz de pedofilie.

"Acuzaţia actuală despre un comportament condamnabil" al mons. Robert Zollitsch, "în legătură cu mănăstirea de la Birnau, este lipsită de fundament", continuă comunicatul diecezei de Freiburg. Nota de presă se referă la un caz de abuz sexual din partea unui preot cistercian din mănăstire, verificat în anii '60 şi despre care dieceza a fost informată la sfârşitul anului 2006. Se subliniază în mod deosebit că în 1987, mons. Zollitsch, responsabil pe atunci cu personalul diecezei, nu a fost pus la curent niciodată nici cu acuzaţiile din anii '60 şi nici cu noua responsabilitate pastorală a preotului în chestiune; mai mult, nu i-a încredinţat preotului cistercian nicio altă răspundere. Nota evidenţiază că mănăstirea de la Birnau are statut de "abaţie teritorială" şi prin urmare este independentă de episcopul diecezei în care se află situată. În acest sens, abatele este cel care ia decizii privitor la personalul din interiorul teritoriului său de competenţă şi aceasta o poate face fără a fi obligat să înştiinţeze episcopul locului despre deciziile luate.

Acuzaţia care a fost publicată de această dată, se mai subliniază în comunicatul de presă, "este aşadar lipsită de substanţă, fie din motive de competenţă, fie de conţinut".

Se precizează deasemeni că acuzaţia a fost comunicată atât procuraturii cât şi jurnaliştilor. Acest mod de comportament, afirmă purtătorul de cuvânt, "arată intenţia de a provoca interesul mass-media prin acuzaţia senzaţionalistă de 'colaborare la abuzul sexual', adusă unui arhiepiscop". O mai mare atenţie la desfăşurarea faptelor, cunoscute şi publicate deja de câteva luni – se afirmă în finalul comunicatului – face evident faptul că dieceza de Freiburg, imediat după ce a fost înştiinţată de cazul unui abuz sexual verificat în anii '60 pe lângă mănăstirea de la Birnau, a informat numaidecât Ordinul cistercian competent.







All the contents on this site are copyrighted ©.