Prezentată în Sala vaticană de presă călătoria apostolică a lui Benedict al XVI-lea
în Cipru, de la 4 la 6 iunie
(RV - 2 iunie 2010) Mare aşteptare în Cipru pentru sosirea vineri 4 iunie a lui
Benedict al XVI-lea, care se va rămâne în mic insulă din Mediterană trei zile, până
duminică, ziua „clou” a călătoriei apostolice prin consemnarea publică
din partea Papei a Instrumentului de lucru al Adunării speciale pentru
Orientul Mijlociu a Sonodului episcopilor, prevăzut pentru luna octombrie în Vatican.
Marţi 1 iunie, directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico
Lombardi a vorbit despre călătorie cu ziariştii. Pentru prima dată
în istorie un Papă în Cipru, a amintit, subliniind că această insulă a fost şi prima
etapă a primei călătorii a Sfântului Paul. Pentru Benedict al XVI-lea este vorba de
cea de-a 19-a ţară vizitată, fiind a 16-a sa călătorie apostolică în afara Italiei.
„Vă dorim alături de noi…” îi spusese papei Benedict arhiepiscopul ortodox al Ciprului,
Hrisostomos, întâlnindu-l în Vatican în iunie 2007. Şi momentul a sosit, la invitaţia
pe lângă cea a Bisericii ortodoxe şi a autorităţilor statale şi, bineînţeles a Bisericii
catolice de mică minoritate.
Trei zile intense de întâlniri cu personalităţi
religioase şi civile, într-un climat care se anunţă - a spus părintele Lombardi -
de mare cordialitate, sub semnul păcii şi ecumenismului. • Ca abordare există
evident aspectul raportului cu ţara, cu comunitatea cipriotă, care este important
având în vedere şi situaţia ţării. Există de fapt un mic simbol atât la ceremonie
de sosire cât şi la ceremonia de plecare: binecuvântarea unui arbore de măslin: deci
mesajul vrea în mod vizibil să fie un mesaj de pace. În privinţa aspectelor cu caracter
pastorală, amintesc aspectul paulin care poate aminti şi vizita în Malta din acest
an, şi aspectul ecumenic - în special raporturile cu ortodocşii, vizita la comunitatea
catolică care este multirituală şi apoi consemnarea duminică 6 iunie a documentului
de lucru - Instrumentum laboris al Sinodului, care este - cum ştim - una din
ocaziile importante ale acestei călătorii.
Vizita va avea deci momentul culminant
în Liturghia duminicală din sărbătoarea Corpus Domini - Trupul şi Sângele Domnului,
găzduită în Palatul Sportului „Elefteria” din capitala Nicosia, pe care papa Benedict
al XVI-lea o va prezida cu ocazia publicării documentului „Instrumentum laboris” a
apropiatului Sinod pentru Orientul Mijlociu şi care va fi consemnat în patru limbi
- engleză, franceză, italiană şi arabă - membrilor Consiliului pre-sinodal, alcătuit
de şapte patriarhi din Orientul Mijlociu şi de trei responsabili de dicastere vaticane,
pentru unitatea creştinilor, Bisericile orientale şi Dialogul interreligios.
Părintele
Lombardi, a lămurit - la întrebările ziariştilor - că nu vor fi schimbări în programul
Papei în Cipru, în urma atacului izraelian împotriva flotei de pacifişti, „un eveniment
- a subliniat - foarte trist şi îngrijorător”. În ceea ce priveşte aspectul logistic,
Benedict al XVI-lea va fi găzduit la sediul nunţiaturii apostolice din Nicosia, care
se află pe linia verde, adică zona de demarcaţie - sub control ONU - între Republica
greacă-cipriotă şi teritoriile ocupate în nord de trupele turceşti în 1974, o treime
din întreaga insulă, niciodată recunoscute de comunitatea internaţională. O situaţie
complexă, ce gravează puternic asupra vieţii insulei şi populaţiei divizate.