Benedict al XVI-lea la încheierea lunii mariane: Preacurata este exemplul cel mai
clar al căii Bisericii
(RV – 1 iunie 2010) Sfânta Fecioară Maria este exemplul cel mai clar şi semnificaţia
cea mai adevărată a căii Bisericii. Astfel a subliniat Sfântul Părinte luni, la sfârşitul
Veghii de rugăciune în Grădinile Vaticane cu ocazia încheierii lunii mariane. În
sărbătoarea Vizitei Fericitei Fecioare Maria, Benedict al XVI-lea a subliniat şi profunda
nostalgie pentru Isus pe care o trăieşte lumea de azi şi a lansat un apel pentru o
civilizaţie justă şi liberă. Înainte de sosirea Sfântului Părinte, în Grădinile
Vaticane a avut loc deja tradiţionala procesiune cu lumânări aprinse, în timpul căreia
s-a recitat rugăciunea Rozariului, condusă de cardinalul Angelo Comastri, Vicarul
Papei pentru Cetatea Vaticanului.
Sfânta Fecioară Maria, misionară autentică,
slujitoare a oamenilor, evanghelizatoare. Era deja seară, în ultima zi a lunii
mai, când în faţa Grotei de la Lourdes amenajată în Grădinile Vaticane, şi în faţa
atâtor credincioşi în rugăciune, cu lumânări aprinse pentru a o onora pe Preasfânta
Fecioară Maria, Episcopul Romei a subliniat spiritul misionar al Preacuratei, exemplu
pentru întreaga Biserică, „chemată să vestească Evanghelia peste tot şi întotdeauna
şi să transmită credinţa fiecărei persoane şi fiecărei culturi”. Şi tocmai în această
călătorie a Fecioarei Maria în lume – a spus Papa – stă secretul vieţii creştine:
• „Existenţa noastră, ca persoane individuale şi ca Biserică, este proiectată
înafara noastră. Ni se cere să ieşim din noi înşine, din spaţiile noastre de siguranţă,
pentru a merge spre ceilalţi, în locuri şi în ambiente diferite. Este Domnul cel care
ne cere acest lucru. Şi este tot Domnul cel care – pe acest drum – ne-o pune alături
de Maica Domnului, însoţitoarea noastră de drum şi mamă plină de atenţie faţă de noi.
Ea este cea care ne dă încredere amintindu-ne că, alături de noi, este întotdeauna
Fiul ei: Isus”.
Caritate şi umilinţă – a subliniat de asemenea Sfântul Părinte
referindu-se la Maica Domnului care, plină de grijă, s-a dus la ruda ei mult mai în
vârstă, Elisabeta, care se afla în aşteptarea unui fiu; s-a dus la ea pentru a o ajuta.
Şi spune Sfântul Părinte: • „Elisabeta devine astfel simbolul atâtor persoane în
vârstă şi bolnave, ba mai mult devine simbolul tuturor persoanelor care au nevoie
de ajutor şi de iubire. Şi câte astfel de persoane nu sunt şi astăzi în familiile
noastre, în comunităţile şi în oraşele noastre. Şi Maria, cea definită „slujitoarea
Domnului” (Lc 1,38) se face slujitoarea oamenilor. Mai precis, îl slujeşte pe Domnul
pe care-l întâlneşte în fraţi”.
Dar este un punct în care caritatea Fecioarei
Maria atinge culmea sa, mai spune Succesorul lui Petru, şi anume donarea lui Isus
însuşi şi acest dar umple inimile de bucurie: • „Isus este adevărata şi unica
comoară pe care noi o avem de dat umanităţii căci pentru El au profundă nostalgie
bărbaţii şi femeile din timpul nostru; căci de El este mare nevoie în societatea în
care trăim, în Europa şi în lumea întreagă”.
Şi aceasta este extraordinara
responsabilitate încredinţată creştinilor, conclude Sfântul Părinte, lansând un apel:
• „Să trăim această responsabilitate cu bucurie şi cu angajare pentru ca civilizaţia
noastră să fie cu adevărat una în care să domnească justiţia, libertatea şi iubirea,
coloane fundamentale şi de neînlocuit ale unei adevărate convieţuiri ordonate şi pacifice”.