2010-05-29 13:32:55

China: Ajutoarele Sfântului Părinte pentru sinistraţii din Yu Shu


(RV – 29 mai 2010) Ajutoarele lui Benedict al XVI-lea ajunse prin intermediul Consiliului Pontifical „Cor Unum”, se află deja în posesia sinistraţilor din regiunea autonomă tibetană Yu Shu, din provincia Quing Hai. Vă reamintim că violentul cutremur de pământ a avut loc pe 14 aprilie a.c.
Potrivit agenţiei „Fides”, responsabilii asociaţiei „Jinde Charities” au relatat următoarele: „Donaţia de 25 de mii de dolari făcută de Papa, care – imediat după tragedie – a lansat un apel la solidaritate cu sinistraţii din Yu Shu, a fost utilizată pentru pături, corturi, lapte praf pentru copii, legume şi alte alimente, pentru a satisface primele necesităţi urgente, exact aşa cum a dorit Sfântul Părinte”.
Jinde Charities este o asociaţie caritativă catolică chineză, activă în regiune încă din primul moment al tragediei, şi care colaborează cu asociaţia „Caritas Internaţional” dar şi asociaţiile „Caritas” din Germania şi din Australia. Colaborează de asemenea cu grupuri caritative catolice, precum „Catholic Social Service Center” din cadrul diecezei de Xi An.
Graţie ajutoarelor din partea comunităţii catolice internaţionale şi donaţiilor Sfântului Părinte, catolicii au putut oferi o importantă cantitate de ajutoare populaţiei lovite de cutremurul din Yu Shu, din primul moment al urgenţei umanitare şi până în prezent.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.