2010-05-20 16:50:51

În audienţă la Sfântul Părinte, premierul Regatului Tonga: contribuţia Bisericii Catolice la dezvoltarea societăţii


RV 20 mai 2010. Tot joi, Suveranul Pontif l-a primit în audienţă pe primul ministru al Regatului Tonga, Feleti Vaka'uta Sevele, care succesiv a avut întrevederi cu cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, însoţit de arhiep. Dominique Mamberti, secretar pentru raporturile cu Statele.

În cadrul colocviilor cordiale – se afirmă într-un comunicat al Sălii de Presă a Sf. Scaun – s-a discutat despre procesul de reformă instituţională din Tonga, unele aspecte din viaţa socială şi economică a arhipelagului, precum şi contribuţia semnificativă a Bisericii Catolice în diferitele domenii de promovare umană. A urmat un schimb de opinii despre situaţia internaţională, cu referinţă specială la problemele politice, comerciale şi de mediu pe care Statele insulare din Pacific le abordează într-un spirit de strânsă colaborare".







All the contents on this site are copyrighted ©.