Cinci ani de la moartea lui Paul Ricoeur, filosoful iertării pentru care omul valorează mai mult decât faptele sale

RV 20 mai 2010. La cinci ani de la moarte, filosoful francez Paul Ricoeur continuă să fie în centrul mai multor dezbateri cu privire la moştenirea sa spirituală. Ucenic al lui Edmund Husserl şi Emmanuel Mounier, gânditor de referinţă pentru Karl Rahner şi Yves-Marie Congar în timpul Conciliului Vatican al II-lea, profilul uman, spiritual şi filosofic al lui Paul Ricoeur este amintit în ediţia de joi a cotidianului italian Avvenire printr-un articol mai mult decât sugestiv în timpurile noastre: "Ricoeur, filosoful iertării".

Cădea într-o vineri, ziua de 20 mai de acum cinci ani, când la primele ore ale dimineţii, închidea ochii pentru totdeauna în locuinţa sa din apropiere de Paris, filosoful Paul Ricoeur (1913-2005), moştenitorul spiritual al lui Edmund Husserl şi al existenţialismului creştin. Adevărate stele polare pentru formarea sa au fost Emmanuel Mounier, Gabriel Marcel şi Karl Jaspers.

Născut în 1913 la Valence, Ricoeur a primit de la bunicii săi o educaţie creştină în spiritul confesiunii protestante. În timpul celui de al Doilea război mondial a fost arestat şi ţinut prizonier de către armata nazistă. Se apropie pentru o vreme de gândirea lui André Philip şi visul unui socialism creştin. Profesor la mai multe universităţi, de la Sorbona la Louvain, în Europa, la Yale şi Chicago, în Statele Unite. Opozant al oricărei forme de totalitarism, rămân memorabile protestele sale împotriva atrocităţilor comise în conflictele din Algeria anilor '50 şi în Balcanii deceniului trecut.

La cinci ani de la moarte, ies în evidenţă cu o şi mai mare forţă spirituală, învăţăturile sale de filosof şi om de dialog, începând cu eseurile sale celebre precum, pentru a aminti doar câteva, "Finitudine şi culpă" sau "Conflictul interpretărilor". Printre meritele recunoscute, acela de a fi redescoperit importanţa persoanei, evidenţiind valenţa subiectului şi a subiectivităţii în raportul cu celălalt. În acest sens, poate fi considerat continuatorul ideal al "personalismului comunitar" elaborat de Emmanuel Mounier. Dar valoarea persoanei umane pentru Ricoeur nu este o o cale ce conduce spre autosuficienţa individuală, pentru că în scrierile sale, raportarea la transcendenţă, alături de cercetarea filosofică şi experienţa religioasă, reprezintă o adevărată constantă.

Pentru a înţelege gândirea şi contribuţia sa la interpretarea revelaţiei biblice trebuie amintită aici dimensiunea crucială a cercetării sale filosofice: iertarea. Într-un amplu articol din revista "La Civiltà Cattolica" din septembrie anul trecut, părintele iezuit Giovanni Cucci scria: "Iertarea spune ceva despre fiinţa însăşi. Pentru Ricoeur acest aspect poate fi perceput numai într-o economie a darului, rod a ceea ce el numea 'logica supra-abundenţei'. Iertarea reprezintă versantul suprem al acesteia, iertarea face trimitere nu doar la culpa comisă dar şi la demnitatea celui care o comite, cu încrederea că acesta poate face mai mult şi mai bine decât cele înfăpuite, va putea să se diferenţieze de sine însuşi. Ricoeur folosea astfel o expresie sugestivă: 'tu valorezi mai mult decât faptele tale'.

În 2003, Paul Ricoeur primea în Vatican prestigiosul premiu "Paul al VI-lea" din partea venerabilului papă Ioan Paul al II-lea, care scotea în evidenţă afinitatea profundă de cercetare între parcursul filosofului francez şi enciclica "Fides et Ratio". Cultivând o lungă prietenie cu card. Paul Poupard, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical al Culturii, Ricoeur s-a dovedit cu adevârat un ascultător al Cuvântului, un gânditor responsabil şi un filosof cu mari afinităţi în raport cu magisteriul lui Ioan Paul al II-lea.

În pofida vârstei înaintate, Ricoeur şi-a cultivat luciditatea raţiunii pînă la ultima suflare. Urmărea cu atenţie vicisitudinile vieţii pentru că voia să rămână un om viu pînă la capăt, luptând în felul său împotriva oricărei forme de pasivitate şi degradare umană. O aspiraţie a întregii vieţi, care a dat şi titlul ultimei sale opere, publicată postum, în 2008: "un om viu pînă la moarte" (cf "Ricoeur: il filosofo del perdono", de Filippo Rizzi, Avvenire, 20 mai 2010, p. 32).