2010-05-17 14:05:40

Thailanda. Liderii religioşi disponibili să medieze; episcopatul catolic apelează la rugăciunea Bisericii universale


(RV - 17 mai 2010) Bangkok. Ajunşi la un punct tragic, în timp ce părţile au pierdut încrederea reciprocă şi îşi lansează grave acuze, în timp ce pe străzile capitalei Bangkok domină violenţa, cu morţi şi răniţi, o intervenţie a liderilor religioşi ar putea sluji la explorarea unor căi nou de dialog şi de mediere, şi la oferirea unei soluţionări paşnice a crizii, a declarat agenţiei misionare Fides mons. Louis Chamniern, arhiepiscop de Thare şi Nonseng şi preşedinte al Conferinţei episcopale din Thailanda.

Ar fi ultima posibilitate, înaintea „războiului civil” care riscă să însângereze naţiunea: liderii diferitelor comunităţi religioase din Thailanda (budişti, creştini şi musulmani) - care deja în urmă cu o lună s-au întâlnit, exprimând public sprijinul comun în favoarea unor iniţiative de dialog şi de reconciliere - „se bucură de încredere, credibilitate şi stimă din partea populaţiei, care în prezent ar putea fi foarte utili pentru a rezolva momentul de stagnare şi evita alte violenţe”.

Arhiepiscopul a explicat într-o convorbire cu Agenţia Fides: „Nu vom obosi să repetăm că unica stradă este dialogul: trebuie să se depună armele şi să se abandoneze soluţia violentă a crizei. Exprim temeri că ţare ar putea fi la începutul unui război civil care, dacă nu se opreşte la timp, va fi o catastrofă”.

Între părţi - notează - a existat o evidentă neînţelegere. Fiecare din cele două facţiuni nu vrea să piardă în acest conflict, şi vizează să-şi apere propriile interese, fără a se gândi la restul populaţiei thai şi la binele comun. Guvernul acuză liderii protestului roşu că sunt sunt ’duşmani ai Coroanei’ şi ’trădători ai patriei’, dar acest lucru nu mi se pare adevărat ci pare un mod pentru a discredita protestul în ochii naţiunii. Executivul ar trebuie să dovedească mia multă răbdare şi să exploreze mai departe noi căi de dialog şi mediere”.

În această fază, contribuţia liderilor religioşi ar putea fi decisivă, subliniază mons. Chamniern: “De aceea şi noi liderii religioşi suntem disponibili să oferim contribuţia noastră şi am putea desfăşura un rol de mediere între părţi, dacă am fi implicaţi. Populaţia în acest moment nutreşte mai mare încredere faţă de liderii religioşi decât faţă de liderii politici. Şi noi am fi gata să ne implicăm pentru binele ţării şi pentru a evita alte vărsări de sânge”.

Arhiepiscopul se declară preocupat de situaţie şi face apel la Biserica universală: „Văd lume, în această fază tragică a istorie noastre, fără încredere şi pasivă. Există mult frică. ’Ţara zâmbetului’ pare să se fi transformat în ’ţara durerii’. Astăzi suferim toţi împreună şi în acest moment, ne găsim ca într-un tunel, unde nu se vede calea de ieşire. Ca Biserică catolică, continuăm să ne rugăm în fiecare zi şi la

Sfintele Liturghii duminicale pentru pace în Thailanda. Astăzi cerem ajutorul şi rugăciunea Bisericii universale pentru restabilirea păcii şi reconcilierii în iubita noastră naţiune”.
sursă: Agenţia Fides








All the contents on this site are copyrighted ©.