“Marea de lumini” a pelerinilor care recită Rozariul cu Papa la veghea de la Fátima: alimentaţi flacăra credinţei care riscă să se stingă

(RV - 13 mai 2010) "Rugul aprins" arde şi luminează timp de o noapte la Fatima. Este impresia lui Benedict al XVI-lea la ultimul act din cea de-a doua zi a călătoriei sale apostolice în Portugalia, adresându-se celor peste 200 de mii de pelerini cu tot atâtea lumânări aprinse.
„Iubiţi pelerini, voi toţi împreună, cu lumânarea aprinsă în mână, păreţi o mare de lumină în jurul acestei capele, ridicate cu grijă în cinstea Mamei lui Dumnezeu şi Mama noastră, a cărei cale de întoarcere de pe pământ la cer apăruse păstoraşilor ca o dâră de lumină. Însă atât Maria cât şi noi înşine nu ne bucurăm de lumină proprie: o primim de la Isus”.

Astfel, Benedict al XVI-lea şi-a început cuvântul de învăţătură ţinut miercuri seară din Capela Apariţiilor de la Fatima, înainte de a binecuvânta lumânările pentru tradiţionala veghe mariană nocturnă cu recitarea Sfântului Rozariului în marea esplanadă a sanctuarului.
• În timpul nostru, în care credinţa în vaste regiuni ale pământului, riscă să se stingă ca o flacără ce nu mai este alimentată, prioritatea, mai presus de toate, este a-l face pe Dumnezeu prezent în această lume şi a deschide oamenilor accesul la Dumnezeu. Nu la un dumnezeu oarecare, ci la acel Dumnezeu care a vorbit pe Sinai: acel Dumnezeu, al cărui chip îl recunoaştem în iubirea dusă până la sfârşit (Cf In 13,1), în Isus Cristos răstignit şi înviat”.

A spus papa Benedict care a adresat miilor de pelerini prezenţi acest apel:
• Nu vă fie frică să vorbiţi despre Dumnezeu şi să manifestaţi, fără a vă ruşina, semnele credinţei, făcând să strălucească în ochii contemporanilor lumina lui Cristos.

Paralelismul dintra Fatima şi rugul aprins văzut de Moise în pustiu indică, a afirmat papa, că pe lângă orice drept al omului de a poseda un teritoriu pe care să trăiască - şi Moise după întâlnirea cu Dumnezeu va elibera evreii din Egipt - este „dreptul la libertatea de închinare”, de cult, care trebuie să fie apărat şi păzit. „Un spaţiu deschis lui Dumnezeu”, precum cel pe care în urmă cu 93 de ani trei păstoraşi l-au deschis pe un petic de pământ, după ce au deschis inima Fecioarei.
Apoi, episcopul Romei a adăugat:
• În acest loc uimeşte faptul să observi cum trei copii s-au predat forţei lăuntrice care i-a pătruns în apariţiile Îngerului şi ale Mamei Cerului. Aici, unde de atâtea ori ni s-a cerut să recităm Rozariul, să ne lăsăm atraşi de misterele lui Cristos, misterele Rozariului Mariei. Recitarea Rozariului ne permite să ne fixăm privirea şi inima în Isus, aşa cum făcea Mama sa, model de nedepăşit al contemplării Fiului”… Să contemplăm participarea intimă a Mariei la acest mister şi viaţa noastră în Cristos astăzi, care se prezintă şi ea ţesută din momente de bucurie şi de durere, de umbre şi de lumină, de înfrigurare şi de speranţă.

Şi a încheiat: „Simt că mă însoţesc devoţiunea şi afecţiunea credincioşilor reuniţi aici şi din lumea întreagă. Port cu mine preocupările şi aşteptările timpului nostru şi suferinţele omenirii rănite, problemele lumii, şi vin să le depun la picioarele Maicii Domnului de la Fatima: Fecioară Mamă a lui Dumnezeu şi Mama noastră preaiubită, mijloceşte pentru noi la Fiul tău ca toate familiile popoarelor, atât cele care se disting cu numele creştin, cât şi cele care nu-l cunosc încă pe Mântuitorul lor spre slava preasfintei şi nedespărţitei Treimi. Amin”.

După recitarea Rozariului, în timp ce Benedict al XVI-lea s-a retras la Casa „Doamna Noastră de la Muntele Carmel, cardinalul Tarcisio Bertone a prezidat Liturghia ce se celebrează în ajun ca pregătire la solemnitatea din 13 mai.

Reflecţia secretarului de Stat este în deplină sintonie cu cuvintele Papei despre cei trei martori ai apariţiilor de la Fatima. Sunt ei, „ci mici ai Împărăţiei”. exemplul de urmat a spus. A deveni smeriţi şi mici, „cât mai mult posibil”, a spus, ne face capabili să fim creştini adevăraţi care comunică iubirea lui Cristos.
• Uneori ne plângem din cauza prezenţei marginale a creştinismului în societatea actuală, a dificultăţii în a transmite credinţa tinerilor, a scăderii vocaţiilor la preoţie şi viaţa călugărească…şi s-ar putea enumera alte motive de preocupare; într-adevăr, nu rareori ne simţim perdanţi în faţa lumii. Aventura speranţei însă ne poartă mai departe. Ne spune că lumea aparţine celor care o iubesc mai mult şi o arată mai bine.

Aici serviciul audio: