Papa la Fátima: Act de încredinţare şi de consacrare a preoţilor Inimii Neprihănite
a Mariei
RV - 13 mai 2010) Miercuri seară,în Biserica Preasfintei
Treimi din Fátima, cu ocazia Anului Sfintei Preoţii, a avut loc o întâlnire
la nivel naţional în care Benedict al XVI a recitat Ora Vesperelor cu preoţi, diaconi,
seminarişti, lucrători pastorali şi membri ai mişcărilor ecleziale, iar la sfârşit
a pronunţat un “Act de încredinţare şiconsacrare a preoţilor Inimii
Neprihănite a Mariei”. Fie ca Biserica - este dorinţa fierbinte exprimată
de succesorul lui Petru - “să fie reînnoită de preoţi sfinţi”. A cerut Mariei ajutorul
ca ei “să nu renunţe niciodată la această vocaţie sublimă”, să nu cedeze în faţa “egoismelor
proprii”, "în faţa linguşililor lumii şi a ademenirilor Celui Viclean”.
“Mamă
a Bisericii, noi, preoţii, vrem să fim păstori care nu se pasc pe ei înşişi, dar se
dăruiesc lui Dumnezeu pentru fraţi, găsind în aceasta fericirea lor”. Călăuziţi de
tine, vrem să fim apostoli ai Milostivirii divine”. Apoi a încheiat: “Prezenţa ta
să facă să reînflorească pustiul singurătăţilor noastre şi să strălucească soarele
peste întunecimile noastre, să facă să revină liniştea după furtună, pentru ca orice
om să vadă mântuirea Domnului, care are numele şi chipul lui Isus, reflectat în inimile
noastre, unite pentru totdeauna cu al tău! Amin!”
Iată, rugăciunea papei
Benedict al XVI-lea rostită în biserica Preasfintei Treimi din Fatima (Miercuri 12
mai 2010)
Maică Neprihănită, în acest loc de har, convocaţi de iubirea
Fiului tău Isus, marele şi veşnicul Preot, noi, fii în Fiul şi preoţii lui, ne
consacrăm Inimii tale materne, pentru a împlini cu fidelitate voinţa Tatălui.
Suntem
conştienţi că, fără Isus, nu putem face nimic bun (Cf. In 15,5) şi că,
numai prin el, cu el şi în el, vom fi pentru lume instrumente de mântuire.
Mireasă
a Duhului Sfânt, dobândeşte-ne darul inestimabil al transformării în Cristos. Prin
aceeaşi putere a Duhului care, extinzând asupra ta umbra lui, te-a făcut Mamă
a Mântuitorului, ajută-ne ca Isus Cristos, Fiul tău, să se nască şi în noi. Fie
ca, astfel, Biserica să fie reînnoită de preoţi sfinţi, transfiguraţi de harul
celui care face noi toate lucrurile.
Maică a îndurării, Fiul tău Isus
e cel care ne-a chemat să devenim asemenea lui: lumină a lumii şi sare a pământului (Cf
Mt 5,13-14).
Ajută-ne, cu mijlocirea ta puternică, să nu renunţăm
niciodată la această vocaţie sublimă, să nu cedăm în faţa egoismelor noastre, în
faţa linguşirilor lumii şi în faţa ademenirilor Celui Rău.
Fereşte-ne cu
a ta curăţie, păzeşte-ne cu a ta umilinţă şi învăluie-ne cu a ta iubire maternă, ce
se reflectă în atâtea suflete consacrate ţie devenite pentru noi adevărate
mame spirituale.
Mamă a Bisericii, noi, preoţii, vrem să fim păstori care
nu se pasc pe ei înşişi, ci se dăruiesc lui Dumnezeu pentru fraţi, găsind în
aceasta fericirea lor. Nu numai prin cuvinte, ci cu viaţa, vrem să repetăm cu
umilinţă, zi de zi, acel „iată-mă” al nostru.
Călăuziţi de tine, vrem
să fim apostoli ai Milostivirii divine, bucuroşi să celebrăm în fiecare zi sfânta
Jertfă a altarului şi să oferim celor care ni-l cer sacramentul Reconcilierii.
Avocată
şi Mijlocitoare a harului, care eşti în întregime cufundată în unica mijlocire
universală a lui Cristos, invocă de la Dumnezeu, pentru noi, o inimă complet
reînnoită, care să-l iubească pe Dumnezeu cu toate puterile sale şi să slujească
omenirea aşa cum ai făcut tu.
Repetă-i Domnului cuvântul tău eficace: „nu
mai au vin” (In 2,3), pentru ca Tatăl şi Fiul să-l reverse asupra noastră, ca
într-o nouă revărsare, pe Duhul Sfânt.
Plin de uimire şi de recunoştinţă faţă
de prezenţa ta continuă în mijlocul nostru, în numele tuturor preoţilor, şi
eu vreau să exclam: „de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului
meu la mine?” (Lc 1,43).
Mama noastră din totdeauna, nu înceta „să
ne vizitezi”, să ne mângâi, să ne susţii. Vino în ajutorul nostru şi eliberează-ne
de orice pericol care se abate asupra noastră. Cu acest act de încredinţare
şi de consacrare, vrem să te primim în mod mai profund şi radical, pentru
totdeauna şi total, în existenţa noastră umană şi sacerdotală.
Prezenţa
ta să facă să reînflorească pustiul singurătăţilor noastre şi să strălucească soarele peste
întunecimile noastre, să facă să revină liniştea după furtună, pentru ca orice
om să vadă mântuirea Domnului, care are numele şi chipul lui Isus, reflectat
în inimile noastre, pentru totdeauna unite cu a ta! Aşa să fie!