2010-05-13 19:30:41

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 13 mai 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii.
- Papa la Sfânta Liturghie celebrată joi la altarul din faţa marelui sanctuar marian portughez: misiunea profetică a Fatimei nu s-a încheiat. Dumnezeu poate înflăcăra chiar şi inimile cele mai reci şi triste.

- “Marea de lumini” a pelerinilor care recită Rozariul cu Papa la veghea de la Fátima cu recitarea Sfântului Rozariu, miercuri în ajunul sărbătorii Fecioarei Maria: alimentaţi flacăra credinţei care riscă să se stingă.

- Rugăciune de încredinţare şi consacrare Maicii Domnului de la Fatima. Miercuri după amiază, îndată după sosirea la Fátima, rugăciunea papei Benedict al XVI-lea către Sf. Fecioara Maria rostită în Capela Apariţiilor: „Iată-mă ca un fiu care vine să o viziteze pe Mama sa şi o face în compania unei mulţimi de fraţi şi surori” pentru „a prezenta Inimii tale Neprihănite bucuriile şi speranţele precum şi problemele şi suferinţele fiecăruia dintre aceşti fii şi fiice”.

- "Cu încredere şi curaj, fiţi fideli vocaţiei voastre": este îndemnul papei Benedict al XVI-lea adresat tuturor credincioşilor, dar în mod special preoţilor şi persoanelor consacrate, la predica ţinută miercuri, la ora locală 18.00, în biserica "Preasfânta Treime" din Fatima, în cadrul rugăciunii Vesperelor. Papa a proclamat o rugăciune solemnă de încredinţare şi consacrare a preoţilor la Inima Neprihănită a Mariei. Papa a atenţionat preoţii şi persoanele consacrate cu privire la slăbirea idealurilor sacre, afirmând că întotdeauna "fidelitatea este numele iubirii".

- Joi, după Sfânta Liturghie, Episcopul Romei a luat prânzul împreună cu episcopii portughezi şi suita papală, iar după amiază, întâlnirea cu organizaţiile pastoralei sociale, în biserica Preasfânta Treime de la Fatima, urmată de binecuvântarea pietrei de temelie a unui centru de voluntariat pentru asociaţiile "Misericordia". Succesiv, la casa de reculegere a sanctuarului, întâlnirea cu membrii şi conducerea Conferinţei episcopale portugheze.

- Din programul de vineri, a patra şi ultima zi a vizitei pastorale în Portugalia, Benedict al XVI-lea va pleca din Fatima pentru a merge la Porto, ultima etapă a călătoriei apostolice, unde la ora locală 10.00, va celebra Sfânta Liturghie în piaţa din centrul oraşului; vineri după amiază, ceremonia de plecare şi întoarcerea la Roma.

- Va fi proclamat Fericit episcopul romano-catolic de Oradea, Bogdánffy. Episcopul romano-catolic Szilárd Ignác Bogdánffy (1911-1953), episcop auxiliar de Oradea şi Satu Mare, mort la 3 octombrie 1953 în închisoarea de la Aiud, va fi beatificat, adică proclamat Fericit, în ziua de 30 octombrie 2010, în Catedrala romano-catolică din Oradea. Va fi astfel primul martir pentru credinţă al Bisericii Catolice din România, din perioada comunistă, ridicat la cinstea altarelor: se arată într-un comunicat al Biorului de presă al Conferinţei Episcopilor Catolici din România emis miercuri 12 mai, şi publicat pe situl arcb.ro.

- Germania. Mesaj al lui Benedict al XVI-lea. Este în curs la München în Bavaria Ziua Ecumenică a Bisericilor pe tema: „Ca să aveţi speranţă”. Chiar şi în momente de tribulaţie, Biserica rămâne loc al speranţei. Dumnezeu ne purifică şi ne arată calea credinţei: scrie Benedict al XVI-lea în mesajul trimis participanţilor la actualul „Kirchentag” ecumenic.

- În Vietnam, nou arhiepiscop de Hanoi. Papa a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei de Há Nôi pezentată de mons. Joseph Ngô Quang Kiêt conform can. 401§2 al Codului de Drept Canonic. Îi urmează mons. Pierre Nguyên Van Nhon, coadiutor al aceleiaşi arhidieceze.

- Orientul Mijlociu. Lipseşte încrederea între părţi. Reluate duminica trecută negocierile indirecte între Palestina şi Israel cu medierea Statelor Unite. Lideri israelieni şi palestinieni s-au întâlnit în aceste zile cu diplomatul american George Mitchell. Părintele Pierbattista Pizzaballa, Custodele franciscan de la Locurile Sfinte constată că lipseşte încrederea reciprocă între părţi.

- Italia. 68 de asociaţii ale laicatului catolic au organizat pentru duminică, 16 mai, în Piaţa Sfântul Petru, o manifestare de solidaritate cu Benedict al XVI-lea, prin participarea la rugăciunea "Regina Coeli"; la ora locală 11.00, card. Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene, va prezida Liturgia Cuvântului în piaţa bazilicii vaticane. Organizatorii au difuzat trei motive pentru a fi alături de Benedict al XVI-lea: prioritatea rugăciunii, valoarea comuniunii şi importanţa responsabilităţii.

- Brazilia. "Euharistia, pâine de unitate a discipolilor misionari": este tema congresului euharistic naţional din Brazilia, început joi în capitala ţării, având ca trimis special al Papei pe card. Cláudio Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler şi arhiepiscop emerit de São Paulo. Foama şi setea de Dumnezeu, resimţite cu şi mai mare intensitate în era globalizării, îşi găsesc în Euharistie răspunsul şi împlinirea lor definitivă: este convingerea organizatorilor şi credinţa Bisericii.

- Strasbourg. O concluzie care va suscita reacţii: pentru comisia parlamentară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, interzicerea generalizată de a purta vălul islamic, ar nega femeilor dreptul de a-şi acoperi în mod liber faţa şi ar putea fi o încălcare a dreptului lor la libertatea religioasă, garantată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Concluzia va fi supusă votului în plen, în luna iunie.

- Din actualitatea internaţională. Criza economică: plan de austeritate fără precedent, adoptat de guvernul spaniol condus de socialistul Zapatero, pentru reducerea cu 15 miliarde de euro a datoriei publice; între măsurile adoptate, reducerea cu 5% şi îngheţarea salariilor pentru bugetari, reducerea pensiilor, a subvenţiilor pentru dezvoltare şi a investiţiilor publice; Lisabona anunţă reducerea cu 5% a salariilor pentru politicieni şi directorii întreprinderilor de stat. Macedonia: pentru prima dată de la aderarea în 1995 la Consiliul Europei, ţara balcanică a preluat în această săptămână semestrul preşedinţiei prin rotaţie a Comitetului de miniştri, organul executiv al organizaţiei pan-europene.

- Vineri 14 mai, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Isidor din Chios, martir, anul 250; în calendarul roman sau latin, Sfântul apostol Matia.








All the contents on this site are copyrighted ©.