2010-05-06 20:14:32

Joi: Buletinul nostru de ştiri


RV 6 mai 2010. Aici, principalele stiri si alte informatii ale emisiunii noastre:
- Benedict al XVI-lea a primit joi în audienţă pe Doris Leuthard, preşedintele Confederaţiei Elveţiene. Pe agenda colocviilor cu cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi arhiep. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele, participarea preşedintelui eleveţian la jurământul noilor membri ai Gărzii Elveţiene, teme din viaţa socio-economică şi chestiuni din actuala situaţie internaţională, în special despre dialogul interreligios.

- În audienţă, joi, la Suveranul Pontif, emirul statului Kuweit, Sheikh Sabah Al Ahmad Al Jaber Al Sabah. În comunicatul Sălii de Presă a Sfântului Scaun se evidenţiază preocuparea Papei pentru pace în regiunea Orientului Mijlociu, cu referinţă specială la necesităţile particulare ale minorităţii creştine din Ţara Golfului Persic.

- Tot joi, Sfântul Părinte a primit un nou grup de episcopi din Belgia cu ocazia vizitei lor "ad Limina" şi a procedat la numiri episcopale în Irlanda şi Nigeria.

- Sfântul Părinte a numit subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor pe pr. Gabriele Ferdinando Bentoglio, C.S., în prezent procurator general şi secretar general al Congregaţiei "Misionarii Sfântului Carol", cunoscuţi şi sub denumirea de Părinţii Scalabrinieni.

- Portugalia aşteaptă cu bucurie sosirea Papei, marţea viitoare, 11 mai, la Lisabona. A 15-a călătorie apostolică internaţională a papei Benedict al XVI-lea va avea ca punct culminant vizita la sanctuarul Maicii Domnului de la Fatima. Reflecţii despre trăsătura mariană care marchează în mod evident magisteriul şi pontificatul papei Benedict al XVI-lea.

- Cu mâna stângă pe drapel, în semn de fidelitate, şi cu trei degete de la mâna dreaptă spre cer: este momentul solemn din viaţa noilor soldaţi ai Gărzii Elveţiene, care joi seară au depus jurământul în Curtea Sfântul Damasus din Palatul Apostolic. La Sfânta Liturghie, celebrată în cursul dimineţii la mormântul Sfântului Petru, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a subliniat serviciul "calificat şi apreciat" al Gărzii Elveţiene, adus Bisericii în persoana Papei.

- Cardinalul Claudio Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler, a fost numit de Sfântul Părinte trimis special la al XVI-lea Congres Euharistic al Braziliei, care se va desfăşura în capitala ţării între 13-16 mai a.c. În Scrisoarea pontificală de numire, Benedict al XVI-lea pune accentul pe importanţa evenimentului care coincide cu împlinirea a 50 de ani de la fondarea capitalei braziliene şi de la înfiinţarea arhidiecezei de Brasilia. La Radio Vatican, card. Hummes afirmă: "Euharistia duminicală este centrul vieţii creştine".

- Criza din Grecia. Mons. Aldo Giordano, observatorul permanent al Sf. Scaun la Consiliul Europei, subliniază că "nu este datoria Bisericii să ofere modele economice sau soluţii tehnice, dar trebuie să aducă aminte principiile de la baza Uniunii Europene, precum solidaritatea şi fraternitatea. În momentele de necesitate, atunci când explodează tragediile teribile precum cea din Grecia, atunci iese la lumină maturitatea celorlalte Ţări şi maturitatea unui continent".

- Se vor celebra vineri la altarul catedrei din bazilica Sfântul Petru, funeraliile solemne ale cardinalului Luigi Poggi, care a murit la Roma, marţi dimineaţă, 4 mai, la vârsta de 92 de ani. Originar din Piacenza, Italia, arhivist şi bibliotecar emerit al Sfintei Romane Biserici, a fost timp de mulţi ani nunţiu apostolic cu însărcinări speciale pentru ţările Europei Centrale şi de Răsărit în perioada regimurilor totalitare. În această calitate a vizitat de mai multe ori România şi a fost un prieten al României. La terminarea Liturghiei euharistice, Papa va vorbi celor prezenţi şi va oficia riturile Ultima Commendatio şi Valedictio - Ultima recomandare şi Ultimul rămas bun.

- Polonia. A început joi după amiază, la Cracovia, a V-a reuniune continentală a Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC). Tema întâlnirii, "Pâine, viaţă, pace şi libertate. Laicii Acţiunii Catolice în oraşe pentru o lume mai umană". Participă circa 130 de reprezentanţi ai acestei mişcări bisericeşti catolice din Europa, printre care şi cei din România.

- Tailanda. Pentru episcopii catolici, la rădăcina actualei crize sociale şi politice care paralizează de mai multe săptămâni ţara asiatică, se află "injustiţiile sociale şi corupţia".

- Columbia. Rănit grav, un preot catolic, aflat la conducerea unei şcoli profesionale la Manizales, circa 200 de km de Bogota. La originea agresiunii, un episod de micro-criminalitate locală, comis de doi tineri care voiau să-i fure automobilul.

- Italia. Pelerinajul la Giulgiul din Torino. Joi, a trecut prin faţa cunoscutei icoane, pelerinul cu numărul un milion. Pelerinajul continuă pînă la 23 mai.

- Din actualitatea internaţională. Marea Britanie: circa 45 de milioane de alegători, chemaţi joi la urne pentru alegeri parlamentare; incertitudinea privind majoritatea viitorului Parlament britanic, singura cunoscută.

- Vineri, 7 mai, prima vineri din lună, cu venerarea Preasfintei Inimi a lui Isus; în calendarul liturgic bizantin român, Arătarea pe cer a Sfintei Cruci la Ierusalim; Sfântul Acachie, martir; în calendarul roman sau latin, Sfânta Ghizela, regină, şi Sfânta Roza Venerini, călugăriţă. La 7 mai 1999, începea la Bucureşti vizita memorabilă de trei zile a venerabilului Ioan Paul al II-lea în România.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.