Datoria de a nu ne obişnui cu banalitatea răului: reflecţii despre valoarea vieţii umane şi limbajul vieţii moderne

RV 06 mai 2010. La sfârşitul lunii aprilie, presa din România luase în vizor condiţiile de spitalizare ale bolnavilor, denunţând riscul ridicat de infecţii intraspitaliceşti. Alături de nume cu renume, printre victime se aflau şi persoane de rând care mergeau la spital pentru a se vindeca, nu pentru a se îmbolnăvi şi mai grav. Dar un caz, dintre toate, a trezit mai multe semne de întrebare. Este vorba de situaţia unei tinere mame care, după o întrerupere de sarcină, a trebuit să fie reinternată la câteva ore la Terapie Intensivă, autorităţile suspectând o infecţie intraspitalicească. Cum era de aşteptat, sau nu, indignarea opiniei publice a avut ca ţintă infecţia nosocomială, trecând cu vederea, în mod banal, s-ar spune, peste întreruperea de sarcină. Efectul secundar, infecţia, devenise principala preocupare, iar principalul, avortul, trecea în planul secund. Uciderea unui copil înainte de a se naşte a devenit astfel o simplă operaţiune de rutină.

Este o inversare a valorilor despre care vorbeşte într-un editorial şi cotidianul catolic italian Avvenire, în ediţia sa de joi, intitulat "Datoria de a nu ne obişnui cu banalitatea răului". La puţin timp după procesul de la Ierusalim care a condamnat la moarte pe Adolf Eichmann, simbolul atâtor călăi din lagărele naziste, Hanna Arendt, una din inteligenţele cele mai lucide din secolul trecut, publica o carte cu un titlul enigmatic dar tulburător: "Banalitatea răului". Ceea ce o impresiona pe cunoscuta scriitoare de origine ebraică, nu era atât negarea omului în sine din lagărele de exterminare, ci mai ales faptul de a fi transformat exterminarea într-un soi de "bandă de montaj", în care fiecare componentă umană îşi îndeplinea datoria, executând ordinul primit, fără să-şi pună întrebări despre sensul şi, cu atât mai puţin, despre implicaţiile etice ale faptelor săvârşite.

Această pagină tristă din istoria "secolului scurt", notează autorul editorialului, Giorgio Campanini, nu poate să nu vină în minte în faţa "bandei de montaj" care transformă drama avortului într-o simplă afacere de rutină farmaceutică. Cu cea mai mare linişte a conştiinţei sunt aduse din import pachete de "medicamente", care sunt distribuite în spitale şi cu aceeaşi linişte a conştiinţei sunt administrate şi înghiţite, aşteptând ca "medicamentele" să-şi facă efectul.

Ceea ce uimeşte şi îngrijorează este întocmai banalizarea răului, pentru că drama avortului ar trebui să evoce acest cuvânt greu, "răul", un rău de îndurat cu suferinţă şi nicidecum de primit cu o veselă complăcere, după cum s-au exprimat nenumărate voci din presa scrisă şi vorbită. În faţa acestei drame, comunitatea creştină nu este ascultată de niciuna din părţile eşichierului politic.

După ce Freud şi urmaşii săi au teoretizat în mod ştiinţific "complexul de culpă" ca o formă de falsă conştiinţă de care omul trebuie să se elibereze, şi după ce prea multe scaune de spovadă s-au golit de penitenţi, nu mai rămâne nici un spaţiu, cel puţin în aparenţă, pentru a aduce la cunoştinţă existenţa răului şi pentru a forma convingerea că răul cel mai mare este cel care atentează direct la viaţa umană.

În acest fel, după intrarea în spitale a cunoscutei "pilule", avortul farmacologic începe să fie prezentat, paradoxal, drept un tratament ca atâtea altele, iar copilul nedorit va juca rolul de oaspete nepoftit care trebuie condus cât mai curând la uşă. În acest pustiu, dar Sfânta Scriptură ne încurajează spunând că chiar şi pustiul poate înflori, în acest pustiu rămâne un cuvânt care îşi înfige rădăcinile în Biblia ebraică, în etica creştină şi chiar în codul penal: "Să nu ucizi!". Este un cuvânt incomod, de care mulţi ar vrea să se elibereze şi care pentru unii se încarcă cu presupuse semnificaţii "integraliste", un cuvânt pe care unii vor să-l şteargă din dicţionarul vieţii moderne, dar care, dimpotrivă, rămâne mai mult ca niciodată şi pe care Biserica are dreptul, împreună cu obligaţia, de a-l pronunţa aşa cum l-a primit.

Aici, serviciul audio: