Benedict al XVI-lea la Torino, oraşul Giulgiului sacru: porunca nouă a iubirii fără limite, pentru stăvilirea răului; noutatea ei stă în modelul şi izvorul iubirii care este Isus

(RV - 2 mai 2010) Torino, oraşul de reşedinţă al regiunii italiene Piemont în sărbătoare, sub un cer de nori, l-a primit duminică pe papa Benedict al XVI-lea, venit cu ocazia expunerii celebrului Giulgiu. Peste 50 de mii de credincioşi au asistat în monumentala Piaţă San Carlo, şi pe strada Roma şi în Piaţa Castello, urmărind pe maxi-ecrane, la Sfânta Liturghie oficiată de episcopul Romei, care în predica sa i-a invitat să iubească precum Isus, fără limite, pentru a pune stavilă răului şi a da speranţă celor în suferinţă. În cursul după amiezii, după prânzul cu episcopii piemontezi, papa Benedict a întâlnit tinerii, tot în Piaţa San Carlo şi după reculegerea în rugăciune şi meditaţia ţinută în domul oraşului în faţa Giulgiului, întâlnirea cu bolnavii de la „Cottolengo”, citadela carităţii, „Piccola Casa della Provvindeza - Mica Casă a Providenţei”. Seara plecarea de la aeroportul Caselle din Torino şi sosirea la Roma, aeroportul Ciampino prevăzută pentru 20.30, ora locală, urmată imediat de transferul cu elicopterul în Vatican.

Dar să-l ascultăm pe trimisul nostru la Torino, Massimiliano Menichetti
• Secvenţe muzicale.
Încă de la primele licăriri ale zilei oraşul Torino a început să se înşiruie de-a lungul gardurilor de despărţire care trasau parcursul cortegiului papal pe străzile din centru. Speranţa tuturor era să-l vadă pe succesorul lui Petru, să se strângă în jurului lui în rugăciune şi să-i asculte cuvântul de învăţătură. Cinci sunt momentele acestei vizite pastorale: Sfânta Liturghie, dimineaţa, în Piaţa San Carlo, prânzul cu episcopii regiunii Piemont la sediul arhiepiscopal, întâlnirea cu tinerii tot în Paţa San Carlo, reculegerea şi meditaţia în faţa Giulgiului şi vizita la „Piccola Casa della Divina Provvidenza”, întemeiată de Sfântul Iosif Cottolengo.

• Secvenţe sonore la sosire.
Afecţiunea şi atenţia oraşului s-au reflectat în numeroasele steaguri alb-galben, culorile vaticane, în aplauzele acompaniate de coruri de bun venit care au primit automobilul papal la sosirea în Piaţa San Carlo şi apoi salutul primarului Sergio Chiamarino:
• Acest oraş astăzi primeşte într-un moment în care toţi, credincioşi sau nu, sunt chemaţi să reflecteze asupra sensului profund pe care imaginea Giulgiului îl reprezintă, mărturie istorică sau mister al durerii care răscumpără.

În salutul său, cardinalul arhiepiscop de Torino, Severino Poletto a amintit vocaţia la caritate a oraşului exprimând sprijinul întregii Biserici piemonteze pentru papa:
• Este însuşi Isus pe care noi îl vedem prezent şi vizibil în vicarul său, şi care vine la noi. În acest spirit de credinţă şi de comuniune ne strângem în jurul Sanctităţii Voastre pentru a exprima afecţiunea noastră de fii, totala comuniune de intenţii şi pentru a contribui cu rugăciunea noastră la a cere Domnului forţă şi mângâiere pentru ministerul pe care îl desfăşuraţi cu mare autoritate de doctrină, oferită cu claritatea unui adevărat învăţător al credinţei şi cu delicateţea unui tată care iubeşte Biserica şi umanitatea întreagă.

Pe aceeaşi linie ca şi primarul, care vorbind ca laic de pe poziţia ideologică a oraşului a subliniat cum Giulgiul îi conduce oricum pe toţi la o reflecţie atentă asupra suferinţei şi nevoii altuia.

Papa a răspuns salutului şi vorbind la inima întregului oraş a intrat în miezul problemelor sociale, - muncă, integrare - îndemnând la mărturie creştină, la rugăciune şi la încrederea în iubirea mântuitoare a lui Cristos. Punctele de bază ale predicii lui Benedict al XVI-lea la Liturghia din Piaţa San Carlo au fost patima, moartea şi învierea Domnului prezente în actualul timp liturgic pascal, „care este timpul - a spus - al glorificării lui Isus”:
• El l-a iubit pe Tatăl, împlinind voinţa sa până la capăt, printr-o dăruire desăvârşită; a iubit umanitatea dându-şi viaţa pentru noi. Astfel, deja în pătimirea sa, este preamărit, glorificat şi Dumnezeu este glorificat în el. Dar patima - ca expresie foarte reală şi profundă a iubirii sale - este doar un început. De aceea Isus afirmă că proslăvirea sa va fi şi una viitoare.

Isus ni s-a dat pe sine ca model şi izvor de iubire - a spus Papa. Este vorba de o iubire fără limite, universală, în stare să transforme chiar toate împrejurările negative şi toate obstacolele în ocazii de a înainta în iubire. Şi privind la bogata tradiţie de sfinţenie pe care, în secolele trecute, Biserica torineză a cunoscut-o, a amintit că „Isus” cere „să trăim însăşi iubirea sa” pentru a învinge „numeroasele dificultăţi care provoacă divizări, resentimente şi ranchiune”:
• A-i iubi pe alţii aşa cum Isus ne-a iubit este posibil doar cu acea forţă care ne este comunicată în relaţia cu el, mai ales în Euharistie, în care devine prezent în mod real Sacrificiul său de iubire care generează iubire.

„Uneori”, şi datorită ocupaţiilor care se înmulţesc, „a fi lucrători în via Domnului poate fi istovitor”, a spus papa adresându-se preoţilor, diaconilor, călugărilor şi călugăriţelor. A recomandat rugăciunea ca forţă la care să recurgem pentru a purta mesajul creştin şi a invitat la a „re-centra existenţa asupra esenţialului Evangheliei”, „cultivând o reală comuniune şi fraternitate”.

Apoi privind la atâta provocări pe care oraşul Giulgiului le trăieşte, a adăugat:
• Mă gândesc, în special, la toţi cei care îşi trăiesc în mod concret existenţa în condiţii precare, din cauza lipsei locului de muncă, a nesiguranţei pentru viitor, a suferinţei fizice şi morale; mă gândesc la familii, la tineri, la persoanele vârstnice, la emigraţi. Da, viaţa duce la înfruntarea multor dificultăţi, multor probleme, dar tocmai siguranţa care ne vine din credinţă, certitudinea că nu suntem singuri, că Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare fără deosebire şi este aproape de fiecare cu iubirea sa, face posibil a înfrunta, a trăi şi depăşi povara problemelor zilnice.

Papa a subliniat în continuare necesitatea mărturiei creştine, în orice domeniu: cel al muncii, cultural, universitar şi familial unde a îndemnat „la a trăi dimensiunea creştină a iubirii în simplele acţiuni cotidiene, depăşind divizări şi neînţelegeri” cultivând „credinţa care face - a spus - şi mai tare comuniunea”. Şi vorbind celor care sunt chemaţi „să administreze bunul public”, a adăugat:
• Colaborarea pentru a urmări binele comun şi face oraşul din ce în ce mai uman şi posibil de trăit este un semn că gândirea creştină despre om nu este niciodată împotriva libertăţii, ci în favoarea unei plinătăţi mai mari care numai într-o „civilizaţie a iubirii” îşi găseşte realizarea.

 
Adresându-se tinerilor care îl aşteptau pentru întâlnirea de după amiază, tot în Piaţa San Carlo, le-a spus „să nu piardă niciodată speranţa”, aceea care vine de la Cristos. „Acela care a fost răstignit, care a împărţit cu noi suferinţa noastră, cum ne aminteşte în mod atât de elocvent Giulgiul Sacru - a precizat - este acela care a înviat şi vrea să ne reunească pe toţi în iubirea sa”.
• În el vedem, ca şi oglindite, pătimirile noastre în suferinţele lui Cristos: „Passio Christi. Passio hominis” - „Pătimirea lui Cristos. Pătimirea omului”. Tocmai de aceea el este un semn de speranţă: Cristos a înfruntat crucea pentru a pune stavilă răului; pentru a ne face să întrevedem, în Paştele său, anticiparea acelui moment în care şi pentru noi, orice lacrimă va fi ştearsă din ochi şi „nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere, căci lumea cea dintâi a dispărut”.

În fine, îndemnul către Biserica torineză „la a rămâne tare” în credinţă şi a nu pierde niciodată lumina speranţei în Cristos Înviat, care este capabil să transforme realitatea şi să facă noi toate lucrurile.

Apoi, cu ocazia lunii mariane, înainte de rugăciunea pascală „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a Cerului”, Benedict al XVI-lea i-a încredinţat Fecioarei Maria, cinstită aici cu titlul de „Consolata”, pe toţi cei care locuiesc în oraşul Torino:
• Veghează, o Marie, asupra familiilor şi a lumii muncii; veghează asupra tuturor celor care au pierdut credinţa şi speranţa; întăreşte-i pe cei bolnavi, pe deţinuţi şi pe toţi cei suferinzi; susţine-i, o Ajutorul Creştinilor, pe tineri, pe vârstnici şi persoanele în dificultate. Veghează, o Mamă a Bisericii, peste Păstori şi peste întreaga comunitate a credincioşilor, pentru ca să fie „sare şi lumină” în mijlocul societăţii.
Primiţi, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea duminică la terminarea Liturghiei solemne oficiate la Torino, în oraşul Giulgiului sacru, oraş în care trăieşte şi o mare comunitate de imigranţi români.

Aici serviciul audio: