2010-04-30 12:56:55

Venezuela: ucis un preot din Statele Unite care lucra în mijlocul săracilor


(RV - 30 aprilie 2010) După asasinarea barbară miercuri în India a unui preot catoliccare lucra alături de cei mai săraci, un alt preot a fost ucis, de această în Venezuela. Este vorba de părintele Esteban Woods, originar din Statele Unite, 68 anni, din 2004 în ţara latin-americană. Asasinarea a avut loc la Puerto Ordaz, în sudul Venezuelei, în noaptea dintre 27 spre 28 aprilie. Trupul neînsufleţit al preotului a fost găsit abia joi dimineaţă, 29 aprilie, în sediul parohial. Părintele Esteban era iubit şi apreciat de toţi, chiar dacă deranja poate pe unii. Îşi dedicase toată viaţa celor mai din urmă, în special lucrătorilor cu ziua în agricultură şi femeilor de serviciu; nu tăcea când era nevoie să le apere drepturile. A murit înjunghiat - două lovituri de cuţit trase cu precizie - şi i-a fost astupată gura cu o bandă. În trecut, preotul fusese deja victimă a altor agresiuni şi mai ales, scrie presa locală, în parohie se înregistraseră mai mult furturi. Dar, având în vedere modalităţile asasinării, poliţia nu exclude nici o ipoteză. Doi magistraţi - face cunoscut autoritatea judiciară din Caracas - sunt însărcinaţi „să facă lumină cât mai curând posibil asupra unui fapt atât de odios”.








All the contents on this site are copyrighted ©.