2010-04-30 16:29:31

Mâhnirea papei Benedict al XVI-lea pentru moartea cardinalului Mayer: o viaţă trăită cu blândeţe şi rectitudine pentru Evanghelie şi Biserică


(RV - 30 aprilie 2010) Cardinalul Paul Augustin Mayer „lasă amintirea de neşters a unei existenţe sârguincioase trăită cu blândeţe şi rectitudine în aderarea coerentă la propria vocaţie de monah şi de păstor plin de zel pentru Evanghelie şi mereu fidel Bisericii”. Benedict al XVI-lea îl aminteşte cu aceste cuvinte pline de emoţie pe călugărul benedictin german, devenit cardinal şi decedat vineri dimineaţă 30 aprilie la vârsta de 98 de ani.

Într-o telegramă trimisă abatelui primat al benedictinilor confederaţi, dom Notker Wolf, papa remarcă angajarea calificată a cardinalului Mayer „în domeniul liturgic şi în cel al universităţilor şi seminarelor şi mai cu seamă serviciul apreciat adus Sfântului Scaun”.

Pontiful menţionează funcţiile îndeplinite de cardinalul bavarez „mai întâi în comisia de pregătire a Conciliului al II-lea din Vatican” şi „apoi în diferite dicasterii ale Curiei Romane”. Papa dă asigurarea rugăciunilor sale pentru cardinalul defunct şi confraţii săi care „plâng dispariţia unui atât de generos ucenic al lui Cristos”.

Funeraliile cardinalului Mayer se vor ţine luni 3 mai, la orele 11.30 la altarul catedrei din Bazilica Vaticană. Ritul sacru va fi celebrat de cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului. La terminarea Liturghiei euharistice, Benedict al XVI-lea va adresa cuvântul său celor prezenţi şi va conduce riturile pentru „Ultima Commendatio şi Valedictio”, ultima recomandare şi ultimul rămas bun.

Prefect emerit al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi preşedinte emerit ale Comisiei Pontificale „Ecclesia Dei”, cardinalul Mayer ar fi împlinit 99 de ani pe 23 mai. După al II-lea Conciliu din Vatican la c are participase ca secretar al Comisiei de pregătire, primise consacrarea episcopală de la Paul al VI-lea în 1972. În 1988 fusese creat cardinal de Ioan Paul al II-lea.

Prin moartea cardinalului german, Colegiul este alcătuit în prezent de 180 de cardinali, dintre care 108 electori şi 72 non electori.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.