2010-04-26 14:52:40

Experienţa unui „formidabil educator”. Mons Angelo Bazzari, vorbeşte despre reeditarea cărţii „Restaurarea persoanei umane” a preotului italian Carlo Gnocchi


(RV - 26 aprilie 2010) În om nu există dihotomie. Nu există trupul de o parte şi sufletul de alta: există viaţă umană, un tot organic inseparabil”. Este una din afirmaţiile preotului Carlo Gnocchi, proclamat Fericit pe 25 octombrie 2009, în careta sa reeditată de Librăria Editură Vaticană, având ca titlu „Restaurarea persoanei umane”. Volumul publicat iniţial în 1946, imediat după război, ne permite să reparofundăm figura acestui nou Fericit. Carlo Gnocchi, anii 1902-1956, preot italian cu multiple preocupări pastorale, capelan voluntar pe timpul războiului, plin de zel pentru tineri în oratorii şi în pericolele războiului, şi-a încununat misiunea dedicându-şi energiile copiilor orfani, mutilaţi, victime inocente ale consecinţelor celui de-al doilea conflict mondial. S-a dedicat restaurării persoanei umane, adunând aceşti copii cărora le-a oferit asistenţă şi formare. Murind, a dispus dăruirea corneelor la doi copii orbi. Un gest neobişnuit în acea vreme. Ioan Paul al II-lea l-a definit „semănător de speranţă” şi „întrupare vie a fericirilor evanghelice”.

Când vijelia dezlănţuită a războiului trecuse iar lumea zguduită de ororile nazismului abia începuse să reclădească locuinţe, biserici şi scoli pe ruinele bombardamentelor, părintele Carol Gnocchi s-a lansat într-una din cele mai mari şi dificile aventuri: aceea de a reconstrui persoana umană, îmbinare perfectă dintre trup şi spirit, de a reface omul de la capăt începând de la Dumnezeu.

Subliniază mons. Angelo Bazzari, preşedintele Fundaţiei Don Gnocchi:
Experienţa, care l-a purtat nu doar ca gândire ci şi ca acţiune să se intereseze de persoana umană, l-a făcut să aibă o concepţie integrală şi totală despre persoană. De aceea, însăşi restaurarea sau reabilitarea, potrivit concepţiei sale, nu este doar o reactivare a unui organ sa o recuperare a funcţionalităţii unui mădular al trupului, ci este restaurarea întregii persoane.
Regăsirea centrului persoanei este firul roşu care străbate această carte, dar în volum, apostolul „micilor mutilaţi”, lansează un avertisment pentru combaterea superficialităţii, a fragmentării vieţii, a pierderii valorilor, a necinstei publice şi private şi a tuturor acelor rele sociale care şi astăzi zădărnicesc viaţa omului.

O lectură a unei actualităţi izbitoare ce pare să se adreseze în mod predominant tinerilor, remarcă mai departe mons. Bazzari:
Această recuperare a persoanei umane nu se referă doar la reabilitare ci şi la recuperarea socială. De fapt vorbeşte despre terapia trupului şi a sufletului. A fost un om adevărat, autentic. Un preot, aş zice, exemplar, un educator extraordinar nu atât prin aplicarea principiilor nenegociabile dar prin experienţele pe care el a căutat să le facă între tinerii săi expunându-se personal, încercând să privească viitorul. De aceea, tinerii l-au urmat. Cred că dacă există o trăsătură caracteristică pe care părintele Gnocchi a realizat-o, ea este tocmai aceasta: l-a căutat mereu pe Dumnezeu între oameni.
Din rândurile acestor pagini, sub influenţa tezelor lui Jacques Maritain cu referinţă la restaurarea persoanei umane, în timp ce Hegel se intersectează cu Freud, Sfântul Augustin cu Blaise Pascal într-un ţesut de conexiuni surprinzătoare, iese la suprafaţă chipul limpede al părintelui Gnocchi, această figură luminoasă a clerului milanez, potrivit cuvintelor lui Benedict al XVI-lea, la care Biserica, priveşte încă o dată ca model de imitat: acela care oferit celor mai din urmă, asistenţă şi formare, dăruindu-se cu totul pe sine până la capăt, slujitor din iubire după exemplul lui Cristos.








All the contents on this site are copyrighted ©.