Experienţa unui „formidabil educator”. Mons Angelo Bazzari, vorbeşte despre reeditarea
cărţii „Restaurarea persoanei umane” a preotului italian Carlo Gnocchi
(RV - 26 aprilie 2010) „În om nu există dihotomie. Nu există trupul
de o parte şi sufletul de alta: există viaţă umană, un tot organic inseparabil”.
Este una din afirmaţiile preotului Carlo Gnocchi, proclamat Fericit pe 25 octombrie
2009, în careta sa reeditată de Librăria Editură Vaticană, având ca titlu „Restaurarea
persoanei umane”. Volumul publicat iniţial în 1946, imediat după război, ne permite
să reparofundăm figura acestui nou Fericit. Carlo Gnocchi, anii 1902-1956, preot italian
cu multiple preocupări pastorale, capelan voluntar pe timpul războiului, plin de zel
pentru tineri în oratorii şi în pericolele războiului, şi-a încununat misiunea dedicându-şi
energiile copiilor orfani, mutilaţi, victime inocente ale consecinţelor celui de-al
doilea conflict mondial. S-a dedicat restaurării persoanei umane, adunând aceşti copii
cărora le-a oferit asistenţă şi formare. Murind, a dispus dăruirea corneelor la doi
copii orbi. Un gest neobişnuit în acea vreme. Ioan Paul al II-lea l-a definit „semănător
de speranţă” şi „întrupare vie a fericirilor evanghelice”.
Când vijelia dezlănţuită
a războiului trecuse iar lumea zguduită de ororile nazismului abia începuse să reclădească
locuinţe, biserici şi scoli pe ruinele bombardamentelor, părintele Carol Gnocchi s-a
lansat într-una din cele mai mari şi dificile aventuri: aceea de a reconstrui persoana
umană, îmbinare perfectă dintre trup şi spirit, de a reface omul de la capăt începând
de la Dumnezeu.
Subliniază mons. Angelo Bazzari, preşedintele Fundaţiei Don
Gnocchi: • Experienţa, care l-a purtat nu doar ca gândire ci şi ca acţiune
să se intereseze de persoana umană, l-a făcut să aibă o concepţie integrală şi totală
despre persoană. De aceea, însăşi restaurarea sau reabilitarea,
potrivit concepţiei sale, nu este doar o reactivare a unui organ sa
o recuperare a funcţionalităţii unui mădular al trupului, ci este restaurarea
întregii persoane. Regăsirea centrului persoanei este firul roşu care străbate
această carte, dar în volum, apostolul „micilor mutilaţi”, lansează un avertisment
pentru combaterea superficialităţii, a fragmentării vieţii, a pierderii valorilor,
a necinstei publice şi private şi a tuturor acelor rele sociale care şi astăzi zădărnicesc
viaţa omului.
O lectură a unei actualităţi izbitoare ce pare să se adreseze
în mod predominant tinerilor, remarcă mai departe mons. Bazzari: • Această recuperare
a persoanei umane nu se referă doar la reabilitare ci şi la recuperarea socială.
De fapt vorbeşte despre terapia trupului şi a sufletului. A fost un
om adevărat, autentic. Un preot, aş zice, exemplar, un educator extraordinar
nu atât prin aplicarea principiilor nenegociabile dar prin experienţele pe
care el a căutat să le facă între tinerii săi expunându-se personal, încercând să
privească viitorul. De aceea, tinerii l-au urmat. Cred că dacă există
o trăsătură caracteristică pe care părintele Gnocchi a realizat-o, ea este tocmai
aceasta: l-a căutat mereu pe Dumnezeu între oameni. Din rândurile acestor pagini,
sub influenţa tezelor lui Jacques Maritain cu referinţă la restaurarea persoanei umane,
în timp ce Hegel se intersectează cu Freud, Sfântul Augustin cu Blaise Pascal într-un
ţesut de conexiuni surprinzătoare, iese la suprafaţă chipul limpede al părintelui
Gnocchi, această figură luminoasă a clerului milanez, potrivit cuvintelor lui Benedict
al XVI-lea, la care Biserica, priveşte încă o dată ca model de imitat: acela care
oferit celor mai din urmă, asistenţă şi formare, dăruindu-se cu totul pe sine până
la capăt, slujitor din iubire după exemplul lui Cristos.