2010-04-25 19:19:55

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


RV 25 apr 2010. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Vorbind duminică la rugăciunea "Regina Coeli", care în timpul pascal înlocuieşte antifonul marian "Angelus Domini", Benedict al XVI-lea a cerut credincioşilor să se roage pentru noi vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată. În saluturile în alte limbi, Sfântul Părinte a salutat participanţii la Marşul Pentru Viaţă din Polonia, prin care se atrage atenţia asupra demnităţii vieţii copiilor pe cale de a se naşte, şi, în franceză, a îndemnat pelerinii să se roage pentru preoţii şi seminariştii lor.

- Două beatificări au înfrumuseţat Duminica Bunului Păstor din acest an: este vorba de preotul spaniol Iosif Tous y Soller, călugăr capucin, şi de părintele carmelit italian Anghel Paoli. Scurt profil biografic al celor doi noi Fericiţi care strălucesc pe firmamentul Bisericii Catolice, schiţat de însuşi Succesorul lui Petru la tradiţionala întâlnire duminicală cu credincioşii pentru rugăciunea pascală "Regina Coeli" în Piaţa bazilicii vaticane.

- Precizare din partea pr. Federico Lombardi, directorul Sălii Vaticane de Presă, în legătură cu participarea Sfântului Scaun la un proiect internaţional de cercetarea asupra celulelor suşe adulte: nu a fost cuantificată contribuţia financiară a Sfântului Scaun, reprezentat de spitalul "Bambino Gesù" din Roma, iar circumstanţa este binevenită pentru a sublinia liceitatea morală a folosirii celulelor suşă din ţesuturi adulte, în timp ce Biserica se opune ferm la orice folosire, chiar şi în scopuri ştiinţifice, a celulelor suşe preluate de pe embrionii umani.

- "Orice altceva, dar nu preot!": astfel jurase tânărul Davide Banzato în tinereţe, dar pînă la urmă harul lui Dumnezeu a învins iar astăzi el este preot la Padova, responsabil cu evanghelizarea în comunitatea "Noi Orizonturi". Mărturia sa, în radiojurnalul emiţătorului pontifical de duminică, în Anul Sacerdotal.

- "Sărăcia şi minorii, un binom deseori sursă de foame, analfabetism, boli şi abuzuri sexuale": este semnalul de alarmă lansat de asociaţia italiană Meter, fondată de părintele Fortunato Di Noto, cu ocazia celei de a 14-a Zile naţionale a copiilor victime ale violenţei, indiferenţei şi exploatării, contra pedofiliei. Asociaţia a fost salutată în mod special duminică de Benedict al XVI-lea la rugăciunea Regina Coeli.

- Mişcarea Focolarelor marchează de la 1 la 9 mai "Săptămâna lumii unite", iniţiativă lansată de mişcarea Chiarei Lubich în 1996. Tema din 2010: "dezarmarea, primirea imigranţilor, solidaritatea în regiunile cu risc social".

- Din actualitatea internaţională. Tailanda: premierul Vejjajiva ordonă folosirea forţei armate împotriva manifestanţilor anti-guvernamentali. Ungaria: al doilea tur de scrutin în alegerile politice, după afirmarea netă a partidului conservator Fidesz, condus de premierul în funcţie Orban. Austria: potrivit primelor estimări, preşedintele în exerciţiu Heinz Fischer, ar fi obţinut peste 75% din voturi la alegerile prezidenţiale de duminică. Armenia-Turcia: intelectuali şi activişti turci au manifestat sâmbătă la Istanbul pentru prima dată în memoria masacrului armenilor din timpul Imperiului Otoman; manifestări similare, la Erevan şi Beirut; preşedintele american Barack Obama a vorbit despre una din cele mai mari atrocităţi din secolul XX.

- Luni, 26 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Vasile al Amasiei, anul 322; în calendarul roman sau latin, sfinţii papi Anaclet, martir, unul din primii succesori ai Sfântului Petru, secolul I, şi Marcelin, martir, secolul IV.







All the contents on this site are copyrighted ©.