Duminică Biserica a ridicat la gloria altarelor pe călugărul capucin spaniol, pr. Iosif Tous y Soler şi pe călugărul carmelit italian, pr. Anghel Paoli

RV 25 apr 2010. Două beatificări au înfrumuseţat Duminica Bunului Păstor din acest an: una, în bazilica „Santa Maria del Mar”, la Barcellona, unde cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a prezidat ceremonia de beatificare a preotului spaniol Iosif Tous y Soller, călugăr capucin, iar cealaltă, la Roma, în bazilica papală „San Giovanni in Laterano”, catedrala papei, cu beatificarea părintelui carmelit italian Anghel Paoli.

La acest important eveniment din viaţa Bisericii Catolice, s-a referit şi Succesorul lui Petru, la tradiţionala întâlnire duminicală cu credincioşii pentru rugăciunea pascală "Regina Coeli" în Piaţa bazilicii vaticane:
• "În această dimineaţă (duminică), la Roma, respectiv, Barcellona, au fost proclamaţi Fericiţi doi preoţi: Anghel Paoli, carmelit şi Iosif Tous y Soler, capucin. (...). Despre fericitul Anghel Paoli, originar din Lunigiana (centrul Italiei), care a trăit între secolele XVII-XVIII, doresc să amintesc faptul că a fost apostol al carităţii la Roma, fiind numit "părintele săracilor". S-a dedicat în mod special celor bolnavi din Spitalul Sfântul Ioan, îngrijindu-se şi de cei aflaţi în convalescenţă. Apostolatul său îşi trăgea forţa din Euharistie şi din devoţiunea faţă de Sfânta Fecioară a Carmelului, precum şi dintr-o intensă viaţă de pocăinţă. În Anul Sacerdotal propun cu bucurie exemplul său tuturor preoţilor, în special celor care fac parte din institutele religioase de viaţă activă".

Născut la 1 septembrie 1642 în Toscana, părintele Paoli a cunoscut traiul unei familii modeste dar în care a primit o solidă educaţie creştină. La 18 ani a cerut să devină preot, orientându-şi paşii spre călugării carmeliţi. Nu se cunoaşte bine data hirotonirii preoţeşti, dar se ştie că în 1667 a celebrat prima sa Sfântă Liturghie. Înainte de a fi transferat la Roma de superiorii săi, a vieţuit în mai multe mănăstiri din Siena, Pisa şi Florenţa. Pretutindeni, însă, a lăsat amintirea unei vieţi dusă alături de cei săraci şi bolnavi, confirmă arhiep. Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor:
• „Viaţa sa pare o culegere de povestiri franciscane, toate prezentate de persoane vrednice de crezare. De exemplu, abia a ajuns la Roma, în faţa porţii din Piazza del Popolo, în 1687, i se apropie un lepros şi imediat el l-a îmbrăţişat. Actele procesului ne spun textual că leprosul, după ce a fost îmbrăţişat de pr. Paoli, a fost imediat vindecat”.

Pr. Anghel Paoli a rămas la Roma pînă la moartea sa, în 1720. A îndeplinit mai multe servicii, printre care cel de econom, sacristan şi organist, fără să uite însă niciodată de cei nevoiaşi care cunoşteau generozitatea sa. Îl numeau „Părintele Carităţii”. Îşi făcuse un obicei să coboare în curtea mănăstirii în fiecare dimineaţă unde era aşteptat de sute de persoane: le vorbea mai întâi de Dumnezeu şi apoi le dădea de mâncare. „Cu cât vin mai mulţi săraci”, obişnuia să spună, „cu atât sosesc mai multe donaţii”. El personal, nu păstra nimic pentru sine: singura cămară în care ţinea bunurile pentru cei săraci era inima binefăcătorilor săi. Continuă arhiep. Amato:
• „Într-o zi s-au adunat în curte o mulţime de săraci, mai precis 284. În sacul de pâine erau doar 52 de chifle întregi şi patru jumătăţi. Cum putea să mai dea fiecărui adult o chiflă întreagă şi fiecărui copil, o jumătate? Părintele Anghel, fără să-şi piardă curajul, spunea că se încrede în Povidenţa divină. Şi a început să împartă fiecărui adult o chiflă şi, de această dată, tot una întreagă şi copiilor. Un preot care-l ajuta începu să se agite în faţa acelei generozităţi necalculate, care i-ar fi lăsat fără pâine pe cei mai mulţi. În schimb, părintele Paoli a continuat să dea câte o pâine la fiecare pînă ce toţi cei 284 şi-au primit porţia întreagă. Preotului care l-a întrebat de la ce cuptor de pâine a luat chiflele, noul Fericit i-a răspuns: de la cuptorul Providenţei”.

În rândul celor care nutreau faţă de el o stimă deosebită se numărau şi papii Inocenţiu al XII-lea şi Clement al XI-lea, care în repetate rânduri i-au oferit bereta de cardinal, dar el a refuzat de fiecare dată pentru că se temea că în acest fel avea să se îndepărteze de cei săraci şi bolnavi. O ultimă operă de binefacere a noului Fericit este un fel de spital de recuperare pentru bolnavii săraci:
• „Când ieşeau vindecaţi din spital, mulţi meşteşugari şi muncitori nu aveau posibilitatea unei perioade de convalescenţă pentru a-şi recăpăta forţele şi să poată relua munca. Ajungeau aproape cu toţii pe stradă ca cerşetori. Părintele Anghel a pus un remediu acestui neajuns, înfiinţând cu ajutorul binefăcătorilor un institut pentru convalescenţii săraci, unde urmau să fie primiţi şi ajutaţi să se vindece pe deplin pe întreaga perioadă de timp necesară. A fost o instituţie de o modernitate extraordinară”.

O modernitate care în pofida trecerii timpurilor, rămâne vie graţie dorinţei de caritate deosebită a noului Fericit, încheie arhiep. Amato:
• „Cei săraci sunt şi vor fi întotdeauna printre noi. Domnul îi trimite pe copiii săi cei mai buni ca să-i ajute pe cei nevoiaşi, care reprezintă chipul său suferind în istorie. În al doilea rând, părintele Anghel nu a recitat doar în cuvinte imnul carităţii dar l-a şi tradus în fapte. Caritatea sa a fost creatoare de noutate în ce priveşte asistenţa celor nevoiaşi. Şi tocmai această caritate îi face contemporani pe martirii şi mărturisitorii primelor secole ale Bisericii, pe cei din Evul Mediu sau din timpurile aproape de noi. Nu timpul este cel care determină calitatea eroismului lor, ci virtutea carităţii, care nu cunoaşte niciodată apus”.

Tot duminică, la rugăciunea Regina Coeli, salutând pelerinii de limbă spaniolă, Succesorul lui Petru s-a referit şi la beatificarea călugărului franciscan capucin Iosif Tous y Soler, beatificat în aceeaşi zi la Barcellona:
• "În această duminică, numită a Bunului Păstor, în care Biserica celebrează Ziua de rugăciune pentru vocaţii, a avut loc la Barcellona beatificarea preotului capucin Iosif Tous y Soler, fondatorul congregaţiei "Surorile Capucine ale Maicii Bunului Păstor". În pofida numeroaselor încercări şi necazuri, el nu s-a lăsat niciodată învins de amărăciune sau resentimente. S-a evidenţiat prin caritatea sa deosebit de apreciată şi prin capacitatea se de a suporta şi înţelege lipsurilor celorlalţi. Fie ca exemplul său şi mijlocirea sa să-i ajute pe toţi, dar mai ales pe preoţi, să trăiască fidelitatea faţă de Cristos". Apoi, în limba catalană, Papa a spus: "Fie ca noul Fericit Iosif Tous y Soler să ne binecuvânteze şi ne ocrotească!".

Părintele Iosif Tous y Soler a trăit într-un timp de mari dificultăţi pentru Biserica locală. Născut la Igualada în 1811, avea doar 16 ani când a intrat în Ordinul franciscan capucin. A trecut prin mai multe mănăstiri pentru a se pregăti bine la sfinţirea preoţească, primită în 1834. Un an mai târziu avea să înfrunte una din cele mai mari încercări ale vieţii sale: exilul provocat de persecuţia care izbucnise în Spania, unde urmând ideile revoluţiei franceze, a fost decretată suprimarea multor mănăstiri. Părintele Iosif s-a refugiat în Franţa şi Italia, iar succesiv a reuşit să se întoarcă în Spania, unde a fost totuşi constrâns să trăiască departe de fraternitatea religioasă. A rămas, însă, întotdeauna un adevărat frate capucin, trăind în sărăcie, cultivând umilinţa, iubind tăcerea şi ajutând pe semenii aflaţi în necesităţi materiale sau spirituale. A descoperit încet încet o sensibilitate deosebită faţă de educaţia copiilor, un dar pe care la împărtăşit cu trei tinere care voiau, la rândul lor, să se consacre pentru educaţia creştină a tineretului. A dat astfel viaţă la congregaţia Surorilor Capucine ale Maicii Bunului Păstor, astăzi prezentă în Spania şi în America Latină. Părintele Iosif a murit în 1871, în colegiul congregaţiei de la Barcelona, în timp ce celebra Sfânta Liturghie.

Aici, serviciul audio cu vocea Papei şi inserţii muzicale: