2010-04-22 15:25:39

Novenă de rugăciuni pentru Papa în vederea vizitei la Torino cu ocazia expunerii Giulgiului


(RV - 22 aprilie 2010) "O novenă de rugăciuni pentru Papa”, începând de vineri 23 aprilie până sâmbătă 1 mai. Este promovată de cardinalul Severino Poletto, arhiepiscop de Torino în toate comunităţile parohiale şi la sanctuare în vederea vizitei la Torino a lui Benedict al XVI-lea, cu ocazia Expunerii Giulgiului. „Un mare eveniment de har”, subliniază cardinalul, exprimând auspicii „ca numeroşii pelerini precum şi toţi cei care vor veni în oraşul piemontez duminică 2 mai pentru a-l primi şi întâlni pe succesorul lui Petru, să simtă în ei un belşug de daruri spirituale pentru sine, pentru familiile lor şi întreaga societate".

„Sunt sigur - observă arhiepiscopul de Torino că această comuniune de rugăciune va fi eficace pentru a trăi adevărata semnificaţie spirituală a vizitei Papei, care, în mod cert, ne va aminti că contemplarea suferinţei lui Cristos, reflectată de Giulgiu, trebuie să ne ajute să vedem, să mângâiem şi să susţinem nenumăratele suferinţe fizice, morale, spirituale şi sociale ale atâtor fraţi ai noştri”.

Aici szerviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.