Părintele iezuit Marko Ivan Rupnik îl aminteşte pe cardinalului Špidlik: unul din
acei maeştri înţelepţi pe care doar Providenţa Divină îi poate trimite pe pământ,
ca pe un dar imens
(RV – 20 aprilie 2010) Despre personalitatea cardinalului Špidlik, vă propunem un
interviu cu părintele iezuit Marko Ivan Rupnik, directorul Centrului Aletti, unde
cardinalul a trăit şi a muncit timp de mulţi ani: • „Cardinalul Špidlik a fost
părintele meu spiritual şi maestrul meu de teologie. Am păşit timp de 30 de ani pe
urmele părintelui Špidlik şi i-am urmat sfaturile şi timp de aproape 20 de ani am
locuit în aceiaşi casă. Pentru mine este unul din acei maeştri înţelepţi pe care doar
Providenţa Divină îi poate trimite pe pământ, ca pe un dar imens. Centrul gândirii
sale este cu siguranţă Trinitatea şi de aici urmează principiile cunoaşterii care
sunt iubire, adevăr care se comunică prin intermediul relaţiilor, a comuniunii. El
insista mult în a spune, aşa cum a explicat şi în ultima sa carte care a apărut recent
că adevărata cunoaştere teologică spirituală este aceea care nu doar te face să reflectezi
asupra conceptelor şi a ideilor, dar care te uneşte cu Dumnezeu, odată cu cunoaşterea
comunicându-se şi stilul de viaţă. Cred că pentru părintele Špidlik viaţa era cu
adevărat prima realitate şi prioritate. El spunea întotdeauna: întâi viaţa – viaţa
de comuniune, a relaţionării cu persoanele – de unde apoi se înalţă reflecţia.
Părintele
Špidlik a fost condamnat şi supus la munci forţate, atât sub comunişti cât şi sub
nazişti, dar gândirea sa teologică a stat întotdeauna sub semnul libertăţii şi al
iubirii… • „Exact. Şi aş spune două lucruri în acest sens. Primul, faptul că în
aceşti an nu am observat în părintele Špidlik nici cel mai mic resentiment de nici
fel. În acest sens, a fost un exemplu extraordinar. Apoi, dat fiind că gândirea stătea
sub semnul trinităţii, şi deci a iubirii, de tânăr a urmat o anumită intuiţie, şi
anume că iubirea împlinită este frumuseţe şi ceea ce nu se exprimă prin frumuseţe
nu poate aduce mântuire, bine şi progresul umanităţii, pentru că înseamnă că în interiorul
său conţine altceva şi nu frumuseţe. În acest sens şi modul său de a observa continuu
lumea şi istoria, de a comenta istoria îmi apare ca o intuiţie plină de o formidabilă
înţelepciune a propriului discernământ asupra principiului frumuseţii. Realitatea
care nu se prezinta ca iubire realizată, nu era convingătoare pentru părintele Špidlik…
S-a stins din viaţa pământească în Anul Sfintei Preoţii: a fost un exemplu
pentru mulţi preoţi… • „Părintele Špidlik avea un adevărat flux de lume care venea
să se spovedească la el din întreaga lume, şi în mod continuu, până în ultimele săptămâni.
Dintre aceştia, mulţi erau preoţi şi episcopi. Cred că de multe ori l-am auzit spunând:
„Trebuie să facem ceva pentru preoţi”, sau „Trebuie să scriem ceva care să-i ajute
să gândească mai profund, să-şi pregătească omiliile”. Avea întotdeauna această preocupare
plină de iubire: cum să-i ajute pe preoţi încât să fie mai profunzi, cât mai pregătiţi…
O amintire personală legată de părintele Špidlik? • „În 30 de ani, amintirile
sunt mii şi mii. Fără să mă gândesc prea mult, îmi vine în minte că am parcurs cu
părintele Špidlik, în maşină peste un milion de kilometri pe străzile Europei. El
cânta întotdeauna. Cânta în toate limbile. Dat fiind că vorbea 15, 16 limbi, putea
cânta în toate limbile europene. Apoi, dintr-o dată devenea serios; era momentul deschiderii
unui dialog teologic spiritual profund şi în cursul acestui dialog, de multe ori,
încerca să dea o interpretare spirituală a ceea ce se întâmpla. Asta avea loc şi dimineaţa,
la micul dejun. În comunitatea noastră am glumit întotdeauna legat de faptul că erau
două partide: al celor care preferau mierea şi al celor cărora le plăcea gemul. Şi
el, în timp ce mânca gem spunea întotdeauna: „Am auzit următoarea ştire…Oare ce vrea
Dumnezeu să ne comunice? Şi aşa, în fiecare dimineaţă, ni se dezvăluia semnificaţia
asupra a ceea ce se petrecea în Biserică şi în lume”.