2010-04-18 16:30:19

Benedict al XVI-lea, duminică la Liturghia din Floriana, în Malta: iubirea de Dumnezeu salvează şi nu tehnologia; nu vă lăsaţi ademeniţi de voci care vă îmbie să lăsaţi credinţa; în orice moment depindem în întregime de Dumnezeu


(RV - 18 aprilie 2010) Malta l-a primit pe Papa cu o mare şi călduroasă participare: circa o sută de mii de persoane l-au salutat pe Benedict al XVI-lea de-a lungul străzilor, sâmbătă după amiază la sosire, pentru vizita apostolică prilejuită de împlinirea a 1950 de ani de la naufragiul Sfântului Paul în această insulă din Mediterană. Iar duminică dimineaţă, la Floriana, Piaţa Hambarelor cum se numeşte, cea mai mare piaţă din Malta, nu a fost suficientă pentru a primi mulţimea reunită pentru Sfânta Liturghie prezidată de succesorul lui Petru, episcopul Romei. Erau aşteptaţi 15 mii şi au venit 50 de mii. Papa, în predica sa, i-a îndemnat să nu se lase ademeniţi de acele voci care invită la a pune de o parte credinţa. Nu tehnologia salvează omul - a spus - ci iubirea lui Dumnezeu. Dar să-l ascultăm pe unul dintre trimişii noştri în Malta, Alessandro De Carolis:

Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei.
Nu există un moment în care viaţa unei persoane să nu depindă în întregime de Dumnezeu. A se gândi că poate fi un alt „ceva”, poate o invenţie tehnologică, capabilă să salveze omul de rău, este o pură iluzie. Numai Dumnezeu cunoaşte ruta care conduce pe marea vieţii „la un port sigur”. Aceasta, a explicat Benedict al XVI-lea maltezilor, este ceea ce în acea zi de iarnă din anul 60 după Cristos, purtaţi de valurile Mării Mediterane, au trăit Paul şi tovarăşii săi în urma unui grav şi periculos naufragiu şi a unei nesperate salvări. Şi aceasta este ceea ce acel eveniment îndepărtat învaţă omul de azi, care adesea, puţin conştient, se încrede numai în puterea ştiinţei.

Secvenţe muzicale din timpul Sfintei Liturghii.
Impunătoare, simpla privire oferită de marea Piaţă a Hambarelor - după numele din epoca romană a depozitelor de cereale - de la Floriana. La stânga Bisericii Sfântul Publiu, altarul Liturghiei papale, protejat de un acoperiş şi încadrat într-o serie de rame concentrice albe, cuprinse la rândul lor într-un semicerc compus din panouri, aproape ca o enormă porţiune de ostie, de pâine euharistică. Având-i alături pe arhiepiscopul de Malta, Paul Cremona şi pe episcopul de Gozo, Mario Grech, Benedict al XVI-lea a prezidat împreună cu circa 800 de preoţi celebrarea Liturghiei euharistice, revenind la predică asupra temelor pauline, atât de profund înrădăcinate în credinţa maltezilor.

Ştiu că este „o pagină care vă place să o ascultaţi”, a spus Pontiful celor 40 de mii de credincioşi prezenţi în piaţă, care ascultaseră lectura din Faptele Apostolilor despre naufragiul lui Paul. În acele momente dramatice, Apostolul, a amintit papa Benedict, i-a îndemnat pe ceilalţi „să-şi pună încrederea numai în Dumnezeu”. „Şi noi - a adăugat - trebuie să ne punem încrederea în El singur”:
Suntem tentaţi să credem că tehnologia înaintată de azi poate să răspundă la orice dorinţă a noastră şi să ne salveze de primejdiile care ne asaltează. Dar nu este aşa. În orice moment al vieţii depindem în întregime de Dumnezeu, în care trăim, ne mişcăm şi avem existenţa noastră. Numai el poate să ne protejeze de rău, numai el ne poate călăuzi în mijlocul furtunilor vieţii şi numai el ne poate conduce la un port sigur, cum a făcut pentru Paul şi tovarăşii săi, în deriva pe coastele Maltei.

Coaste pe care, a observat, „mulţi călători au debarcat” în cursul istoriei, chiar dacă nu toţi au purtat bine. Papa a elogiat pe maltezi pentru că au ştiut să aleagă ce este mai bun din ceea ce secolele au purtat în ţară şi i-a îndemnat „să continue aşa”:
Nu tot ceea ce lumea astăzi propune, merită să fie primit de către maltezi. Multe voci caută să ne convingă să punem de o parte credinţa noastră în Dumnezeu şi în Biserica sa şi să alegem singuri valorile şi credinţele cu care să trăim. Ne spun că nu avem nevoie de Dumnezeu şi de Biserică.

Din contra, a repetat, „în orice ambient al vieţii avem nevoie de ajutorul harului lui Dumnezeu” şi din nou Pontiful a insistat ca maltezii să continue să „exploreze bogăţia şi profunzimea darului lui Paul” şi „să-l încredinţeze” fiecărui om:
• Fiecare vizitator al Maltei ar trebui să fie impresionat de devoţiunea oamenilor ei, de credinţa vibrantă manifestată în celebrări în zilele de sărbătoare, de frumuseţea bisericilor şi sanctuarelor sale. Însă acel dar are nevoie de a fi împărţit cu alţii, are nevoie de a fi exprimat.

Şi mai intens a devenit tonul Papei când reflecţia sa s-a oprit asupra rolului preoţiei. Pe 9 mai 2001, în aceeaşi Piaţă a Hambarelor Ioan Paul al II-lea l-a proclamat Fericit pe Dun Ġorġ Preca, o figură de preot foarte iubit de maltezi. Adresându-se preoţilor, Benedict al XVI-lea a spus:
Luaţi-l ca model şi inspiraţie pentru voi, în timp ce îndepliniţi misiunea pe care aţi primit-o de a paşte turma Domnului. Amintiţi-vă şi întrebarea pe care Domnul Înviat i-a pus-o de trei ori lui Petru: Mă iubeşti tu?’. Aceasta este întrebarea pe care el o adresează fiecăruia dintre voi. Îl iubiţi? Vreţi să-l slujiţi prin darul întregii voastre vieţi? (…) Împreună cu Petru aveţi curajul să răspundeţi: ’Da, Doamne, tu ştii că te iubesc şi primiţi cu inimă recunoscătoare sarcina măreaţă pe care v-a încredinţat-o.

Dialogul dintre Isus şi Petru care îl renegase demonstrează, a observat Pontiful, că „rănile spirituale” au nevoie de „milostivirea divină”, de îndurarea lui Dumnezeu, pentru a fi vindecate. Experienţa aceasta, notase mai înainte mons. Cremona în cuvântul de salut, de care este conştientă Biserica malteză „suficient de umilă pentru a recunoaşte erorile şi păcatele membrilor ei dar destul de tare pentru a conta pe prezenţa Duhului Sfânt”.

• Secvenţe sonore şi aplauze.
Aplauzele - izbucnite în special când Benedict al XVI-lea a pronunţat unele cuvinte în limba malteză - Għożżu l-fidi u l-valuri li takom l-Appostlu Missierkom San Pawl- Prezervaţi credinţa şi valorile care v-au fost transmise de părintele vostru, apostolul Sfântul Paul - au însoţit şi recitarea antifonului marian pascal „Regina Coeli” la terminarea Liturghiei. Papa a amintit „devoţiunea specială” pe care maltezii o nutresc faţă de Sfânta Fecioară - venerată mai ales la Sanctuarul Doamna Noastră din Ta’ Pinu în Insula Gozo - şi a depus la picioarele imaginii mariane, într-o parte a altarului, un Trandafir de aur ca semn al afecţiunii sale.

Ultimul gând al lui Benedict al XVI-lea a fost pentru pelerinii de limba italiană, sosiţi mai ales din Lampedusa şi Linosa, salutaţi de Papa cu aceste cuvinte:
Mulţumesc că aţi venit să împărtăşiţi acest moment de celebrare şi de rugăciune cu fraţii şi surorile maltezi. Fie ca Apostolul Paul, căruia îi comemorăm aniversarea prezenţei în aceste insule, să fie pentru voi un exemplu de credinţă tare şi curajoasă în faţa împotrivirilor.

Pe calea undelor, primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la terminarea Liturghiei şi recitarea rugăciunii Bucură-te, Regină a Cerului, duminică 18 aprilie în Malta.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.