2010-04-16 14:08:38

Polonia. Apelul episcopilor asupra tragediei de la Smolensk: încetarea disputelor, menţinerea unităţii naţionale


(RV - 16 aprilie 2010) „Emoţii profunde, sentimente de solidaritate şi de prietenie: acestea sune simţămintele pe care le-a suscitat în opinia publică internaţională tragedia aviatică de la Smolensk, în care sâmbăta trecută, între altele, şi-au pierdut viaţa şi preşedintele Poloniei Lech Kachynsky şi soţia sa.

 
Scrie episcopatul polonez într-o notă difuzată joi seară şi reluată de agenţia italiană SIR, în care aminteşte că treptat continuă revenirea în patria a rămăşiţelor pământeşti ale celorlalte victime, în timp ce continuă enorma afluenţă a persoanelor vădite emoţionate la camera mortuară amenajată pentru şeful Statului şi consoartei în palatul prezidenţial, în faţa căruia lumea rămâne aşteaptă la rând chiar zeci de ore.

Episcopii cer tuturor grupurilor politice, într-un moment ca acesta, să renunţe la „disputele inutile” privind locul înmormântării cuplului prezidenţial, acceptând alegerea criptei catedralei Castelului Wawel, „loc demn pentru a prezerva atât amintirea victimelor de la Katyn de acum 70 de ani8, cât şi a preşedintelui polonez şi a tuturor persoanelor care au murit împreună cu el în serviciul Poloniei”. Episcopii invită apoi participanţii să se apropie de riturile funebre de o manieră „demnă” şi într-un climat de „reculegere şi rugăciune”. Sâmbătă se vor desfăşura la Varşovia funeraliile publice pentru victime: duminică la Cracovia. apoi, sunt în program riturile înmormântării cuplului prezidenţial. Vor participa mulţi şefi de Stat şi de guvern.








All the contents on this site are copyrighted ©.