2010-04-13 19:43:19

Strânşi în rugăciune în jurul Episcopului Romei, la cinci ani de la alegerea sa la Sediul lui Petru


(RV – 13 aprilie 2010) Luni, 19 aprilie, se împlinesc 5 ani de la alegerea lui Benedict al XVI-lea la Sediul lui Petru. Potrivit unui comunicat de presă, Conferinţa Episcopală din Italia „îndeamnă toate comunităţile ecleziale să se strângă în acea zi în rugăciune în jurul Episcopului Romei, centru de unitate şi semn vizibil de comuniune”. Prin Sfinte Liturghii, adoraţie euharistică, recitarea Rozariului, şi veghi de rugăciune, fiecare comunitate va aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru magisteriul iluminat şi mărturia cristalină a Papei.
În acelaşi timp, la acest ceas de încercare – continuă comunicatul – Biserica din Italia nu se sustrage datoriei purificării, rugându-se în mod special pentru victimele abuzurilor sexuale şi pentru toţi cei care – în orice parte a lumii – s-au pătat de o astfel de vină.
Încrezătoare în Cuvântul Domnului, Biserica din Italia imploră de la Dumnezeu energii noi pentru a întări pasiunea educativă susţinută de dăruirea şi de angajarea generoasă a atâtor preoţi care – împreună cu călugări, călugăriţe şi laici – se sacrifică în fiecare zi, în situaţii din cele mai dificile”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.