Semnificaţia expunerii Giulgiul din Torino pentru acest moment istoric: reflecţia cardinalului Severino Poletto, arhiepiscop de Torino

(RV – 13 aprilie 2010) La Sfânta Liturghie de inaugurare a expunerii Giulgiului, celebrată în domul din Torino pe 10 aprilie, cardinalul Severino Poletto, arhiepiscopul fostei capitale piemonteze, a descris preţioasa pânză de in ca pe o „imagine silenţioasă dar extrem de sugestivă a unui om răstignit, care prezintă în mod impresionant toate semnele caracteristice violenţei suferite de trupul lui Isus în timpul Patimii, aşa cum sunt descrise de Evanghelii” . Înaltul prelat a subliniat că motto-ul acestei expuneri, şi anume „Passio Christi, Passio hominis” (Patima lui Cristos, Patima omului) îndeamnă la a pune în legătură Patima „atât de plină de suferinţă a Domnului nostru Isus cu atâtea pătimiri, cruci şi suferinţe care în cursul istoriei, şi în special în zilele noastre marchează viaţa umanităţii”.
Expunerea Giulgiului va dura până pe 23 mai, fiind aşteptaţi circa un milion şi jumătate de pelerini care vor trece prin faţa anticei pânzei de in, cu semnificaţii atât de sfinte şi profunde pentru cine o priveşte cu ochii credinţei.
Dar ce semnificaţie poate căpăta Giulgiul în acest moment din istoria Bisericii? Care este înţelesul transmis de pânza care – mai ales privită cu ochii credinţei – este cea în care a fost înfăşurat trupul lui Isus, după coborârea de pe Cruce? Ca răspuns la această întrebare, vă propunem o reflecţie a cardinalului Severino Poletto:
• „Are semnificaţia unui Cristos suferind, ca şi discipolii săi care în decursul istoriei au trebuit mereu să sufere pentru că Isus a spus: 'Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi minţind vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-va şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri'. Iar Giulgiul ne spune: „Voi suferiţi? Priviţi-mă! Am suferit mai mult decât voi şi înainte de voi. De aceea, aveţi încredere; eu am învins lumea'. Acesta este cuvântul lui Isus care devine motiv de speranţă, de mângâiere, fiind un balsam al consolării pentru toate persoanele din Biserică, începând cu Sfântul Părinte şi continuând cu toţi ceilalţi, care sunt atacaţi pe nedrept”.