După "Duminica II Paschae seu de Divina Misericordia", reflecţii ale lui Benedict
al XVI-lea despre iubirea milostivă a Domnului
(RV - 12 aprilie 2010) Misiunea Bisericii este aceea de a purta tuturor „realitatea
bucuroasă a Iubirii îndurătoare a lui Dumnezeu”: a subliniat Benedict al XVI-lea
la recitarea antifonului marian pascal „Regina Coeli” în Duminica care încheia
Octava Paştelui dedicată de Ioan Paul al II-lea pe 30 aprilie 2000, Divinei
Milostiviri. Repropunem unele reflecţii ale lui Benedict al XVI-lea despre iubirea
îndurătoare a Domnului şi locul central al vestirii ei.
„Noi nu suntem în voia
unor forţe obscure”, dar „suntem încredinţaţi lucrării Domnului”, Milostivirii sale.
Încă de la primii paşi ai pontificatului său, Benedict al XVI-lea a pus accentul pe
dimensiunea iubirii lui Dumnezeu. „Îndurarea lui Dumnezeu - sublinia Papa - este veşnică,
este prezentă zi de zi”. Domnul, observă, „este desigur transcendent întrucât creator
şi arbitru al existenţei, dar este şi aproape de făpturile sale”. Şi aminteşte de
mai multe ori că Scripturile ne arată un Dumnezeu „lent la mânie” şi „bogat în milostivire”,
mereu „disponibil să ierte şi să ajute”. Aceasta este adevărata măreţie a lui Dumnezeu: •
Mari sunt lucrările Domnului: dar această măreţie pe care o vedem în măreţia Creaţiei,
această putere este depăşită de măreţia îndurării. De fapt, a spus profetul:
„Mari sunt lucrările lui Dumnezeu”, într-un al loc a adăugat:
„Îndurarea sa este mai presus de toate operele sale”. Milostivirea,
fraţilor, umple cerul, umple pământul (Audienţa generală din 1 februarie
2006).
Exemplară, subliniază Papa, este istoria lui Iuda. Şi Petru, observă,
l-a renegat pe Cristos, dar a ştiut să accepte iertarea. În Iuda, reaminteşte, căinţa
„degenerează în deznădejde” şi în cele din urmă într-un gest de „autodistrugere”.
De aici, ne îndeamnă Benedict al XVI-lea, tragem o învăţătură fundamentală: •
Este pentru noi o invitaţie la a ţine mereu prezent ceea ce spune Sfântul Benedict:
’Nu dispera niciodată de îndurarea divină’. Isus respectă
libertatea noastră. Isus aşteaptă disponibilitatea noastră la căinţă şi convertire:
este bogat în milostivire şi iertare (Audienţa generală din 18 octombrie 2006).
Semnificativă
este apoi şi afirmaţia Papei, adresându-se preoţilor, într-o întâlnire promovată de
Tribunalul de for intern, adică al conştiinţei, „Penitenţiaria Apostolică”: •
Conştiinţa propriei limite şi nevoia de a recurge la Milostivirea Divină pentru a
cere iertare, pentru a converti inima şi pentru a fi susţinuţi pe calea de sfinţenie,
sunt fundamentale în viaţa preotului: numai cine, el cel dintâi i-a trăit măreţia
poate fi convins vestitor şi administrator al Milostivirii lui Dumnezeu
( Audienţa acordată Peniteniaţriei Apostolice, 11 martie 2010).
În
faţa violenţei din lume, aminteşte Pontiful, Isus ne cere să-i iubim pe duşmanii noştri.
O iubire „ce întrece capacităţile omeneşti”. Şi cu toate acestea, avertizează Papa,
la nedreptăţile şi violenţele prezente în lume trebuie să contrapunem „un plus de
iubire”. Un plus „ce vine de la Dumnezeu: este milostivirea sa, care s-a făcut trup
în Isus”: • Iubirea pentru duşman constituie miezul „revoluţiei
creştine”, o revoluţie nebazată pe strategii de putere economică, politică
sau mediatică. Revoluţia iubirii, o iubire ce nu se sprijină în definitiv
pe resursele umane, ci este dar al lui Dumnezeu care se obţine încrezându-se exclusiv
şi fără rezerve în bunătatea sa îndurătoare. Iată noutatea Evangheliei, care schimbă
lumea fără să facă zgomot. Iată eroismul „celor mici”, care cred în
iubirea lui Dumnezeu şi o răspândesc chiar şi cu preţul vieţii (Angelus,
18 februarie 2007).