(RV - 10 aprilie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Adânca durere a papei Benedict al XVI-lea pentru moartea tragică a preşedintelui
polonez şi a însoţitorilor săi, sâmbătă, în urma unui dezastru aerian la Smolensk,
în vestul Rusiei. În telegrama trimisă preşedintelui "ad interim", succesorul lui
Ioan Paul al II-lea îşi exprimă apropierea sa spirituală faţă de familiile victimelor
şi imploră binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întregul popor polonez. "A murit elita
Ţării noastre, este o tragedie ce se aseamănă cu cea de la Katyn", a afirmat fostul
preşedinte polonez şi lider al sindicatului Solidarnosc, Lech Wałesa, Premiul Nobel
pentru Pace în 1983.
- Biserica Catolică din România solidară cu Poporul
polonez greu încercat. Într-un comunicat al Arhiepiscopiei romano-catolice de
Bucureşti se arată că Biserica catolică din România îşi exprimă mâhnirea pentru tragedia
care a lovit poporul polonez şi în care şi-a pierdut viaţa preşedintele ţării, Lech
Kaczinsky împreună cu multe personalităţi publice de prim rang. În semn de solidaritate
şi apropiere spirituală, Duminică, 11 aprilie, la ora 10:30 se va celebra în Catedrala
Sfântul Iosif din Bucureşti o sfântă Liturghie pentru toţi cei care au murit în accidentul
aviatic de sâmbătă 10 aprilie. Un al doilea moment consacrat rugăciunii şi solidarităţii
cu poporul polonez va avea loc seara la ora 19:30, la începutul concertului de inaugurare
a orgii restaurate a Catedralei.
- Pius al XII-lea, maestru al carităţii,
la Roma şi în întreaga lume, care a salvat Oraşul de la distrugere în al Doilea Război
Mondial şi a venit în ajutorul multor evrei persecutaţi: a afirmat papa Benedict
al XVI-lea, după vizionarea, în avanpremieră, vineri după amiază la Castel Gandolfo,
a fimului "Sub cerul Romei", despre rolul predecesorului său în ultimul conflict mondial.
"Caritatea este motivul oricărei acţiuni, cheia de lectură a intervenţiilor Bisericii,
începând cu activitatea Păstorului ei vizibil şi universal", a spus Sfântul Părinte
comentând filmul despre Pius al XII-lea, ce va fi transmis în curând pe micile ecrane
de Televiziunea Italiană RAI.
- A fost publicat sâmbătă, 10 aprilie,
programul vizitei apostolice a papei Benedict al XVI-lea în Cipru în perioada
4-6 iunie. O călătorie ecumenică în inima Mediteranei orientale pentru a întâlni
mica Biserică catolică a Ciprului, şi prin ea toate Bisericile orientale protagoniste
ale Sinodului episcopilor din luna octombrie în Vatican. Pe 5 iunie, întâlnirea cu
preşedintele Republicii cipriote la Nicosia şi apoi cu Beatitudinea Sa Hrisostomos
al II-lea arhiepiscop ortodox de Cipru. Duminică în Palatul Sportului „Elefteria"
din Nicosia, Liturghie solemnă prezidată de Papa pentru publicarea Instrumentului
de lucru al Sinodului pentru Orientul Mijlociu.
- Rugăciunea lui Benedict
pentru victimele inundaţiilor din Brazilia în urma ploilor torenţiale intense
care au provocat cel puţin 256 de victime, deja identificate iar alte peste 200 dispărute.
-
Continuă publicarea în picături a ştirilor şi acuzaţiilor
împotriva Bisericii şi Papei asupra chestiunii abuzurilor. Dezminţite noile acuzaţii.
Atacurile împotriva Papei sporesc solidaritatea. Arhiepiscopul de Washington declară:
Benedict al XVI-lea a pus victimele în centrul atenţiei.
- Chile. Cardinalul
secretar de Stat Tarcisio Bertone, în vizită în oraşele chiliene Concepciόn
şi Talcahuano lovite grav de cutremurul de pământ din 27 februarie: "Vă
port un mesaj de speranţă al lui Benedict al XVI-lea. Sfântul Părinte vă este aproape
în aceste momente de dificultate".
- Torino. Expunerea Giulgiului sâmbătă
10 aprilie va dura până pe 23 mai. Pe 2 mai, papa Benedict se va afla în vizită
în oraşul reşedinţă al regiunii din nord-vestul Italiei şi cu ocazia acestui important
eveniment.
- Cardinalul Angelo Comastri: unul dintre apostoli este Iuda,
dar ceilalţi 11 sunt martiri. Bucuria profundă de a fi preot, convingerea neschimbată
că preotul este un element fundamental al societăţii, denunţarea minciunii proferate
de cine vrea să facă din aberaţia pedofiliei cifrul distinctiv al unei vocaţii sacre.
Toate acestea, în cartea cardinalului Comastri intitulată „Dăruirea de sine este unicul
câştig”.
- Continuă să-şi facă simţite efectele criza economică în Africa,
unde potrivit unui Raport al Băncii Mondiale, cel puţin 50 de mii de copii nu mai
ajung să împlinească un an de viaţă. Dacă în Ţările din nordul planetei, care au provocat
criza economică, s-a înregistrat doar o uşoară scădere a nivelului de trai, insititul
financiar mondial avertizează că în Sudul planetei, aceasta seceră mii de vieţi omeneşti,
în special în ţările sub-sahariene.
- La câteva ore de la istoricul acord
ruso-american Start2, Conferinţa Episcopilor Catolici din Statele Unite ale Americii
şi-au exprimat satisfacţia pentru tratatul care prevede reducerea progresivă a
focoaselor nucleare. "Folosirea dispozitivelor nucleare ca arme de război este respinsă
cu fermitate de învăţătura Bisericii, care încurajează pacea şi aprobă ca o concesie
normele unui război just", a afirmat preşedintele episcopatului american, card. Francis
George, arhiepiscop de Chicago.
- Haiti. Continuă să ajungă ajutoare de
primă necesitate din întreaga Biserică, după cutremurul de la 12 ianuarie. În
parohiile catolice din Statele Unite, s-au strâns pînă acum peste 60 de milioane de
dolari, în colaborare cu Serviciul Catolic de Reconstrucţie (Catholic Relief Services):
informează un comunicat al Conferinţei episcopilor americani.
- India.
"Cu această lege, creştinii din Orissa vor avea acces în sfârşit la actul justiţiei",
a declarat pentru Asianews directorul Comitetului popular pentru drpturile omului,
Lenin Raguvanshi, după ce guvernul Indiei a aprobat proiectul de lege privind prevenirea
torturii. Actul legislativ va permite ratificarea, de către parlamentul de la New
Delhi, a Convenţiei ONU contra torturii, semnată de India în 1997 dar neratificată
pînă acum. Profundă îngrijorare pentru creşterea violenţelor anticreştine în Karnataka,
stat care, pentru observatorii internaţionali, riscă autodistrugerea din cauza fanatismului
religios.
- Din actualitatea internaţională.Tailanda:
continuă manifestaţiile anti-guvernamentale; cel puţin o victimă şi 93 de arestări,
în urma ciocnirilor dintre forţele de ordine şi manifestanţi. Kârgâstan: noul
guvern "ad interim", asigură imunitate preşedintelui Bakiev dacă va părăsi ţara. Sudan:
duminică, prima rundă de alegeri generale cu participare multipartinică; actualul
preşedinte, Bashir, speră într-o nouă legitimare politică, după mandatul de arestare
emis de Curtea Penală Internaţională, sub acuzaţia de crime de război şi crime împotriva
umanităţii în războiul civil din Darfur.
- Consideraţii omiletice
la Duminica a II-a a Paştelui sau a Divinei Milostiviri.
- Duminică 11
aprilie, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a 2-a a Paştilor
- a Tomii, şi Sfântul Antipa, episcop, martir, secolul 1; în calendarul roman sau
latin, Duminica a II-a a Paştelui sau a Divinei Milostiviri; totodată Sfântul Stanislau,
episcop de Cracovia, martir, Polonia, anii 1030-1079, şi Sfânta Gema Galgani, fecioară,
terţiară pasionistă, Italia, anii 1878-1903.