Bucuria luminoasă a Paştelui în cateheza papei Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Piaţa San Pietro

(RV - 7 aprilie 2010) Audienţa generală de miercurea aceasta este inundată de bucuria luminoasă a Paştelui. Pontiful sosit de la Castel Gandolfo a spus că în acest zile, de fapt, Biserica celebrează misterul Învierii, trăieşte marea bucurie care îi vine din vestea cea bună a triumfului lui Cristos asupra răului şi a morţii. O bucurie ce se prelungeşte nu numai în Octava Paştelui, dar se extinde timp de 50 de zile până la Rusalii.

După plânsul şi tulburarea din Vinerea Sfântă, şi după tăcerea plină de aşteptare din Sâmbăta Sfântă, iată vestea minunată: „Cu adevărat Domnul a înviat şi s-a arătat lui Simon” (Lc 24,34).
• Aceasta este, în toată istoria lumii, „vestea cea bună” prin excelenţă, este „Evanghelia” vestită şi transmisă de-a lungul secolelor, din generaţie în generaţie.

Paştele lui Cristos este actul suprem şi de nedepăşit al puterii lui Dumnezeu. Este un eveniment absolut extraordinar, rodul cel mai frumos şi matur al „misterului lui Dumnezeu”. Este atât de extraordinar, încât apare imposibil de povestit în acele dimensiuni ale sale ce nu intră în capacitatea noastră umană de cunoaştere şi de cercetare. Şi, cu toate acestea, evenimentul este şi un fapt „istoric”, real, mărturisit şi documentat. Este evenimentul care pune baza întregii noastre credinţe. Este conţinutul central în care credem şi motivul principal pentru care credem.

Noul Testament nu descrie învierea lui Isus în actualizarea ei. Relatează doar mărturiile acelora pe care Isus în persoană i-a întâlnit după ce a înviat. Cele trei Evanghelii sinoptice ne povestesc că acea veste - „A înviat!” - este proclamată iniţial de câţiva îngeri. De aceea, este o veste care îşi are originea în Dumnezeu; dar Dumnezeu o încredinţează imediat „mesagerilor” săi, ca să o transmită tuturor. Şi astfel aceşti îngeri invită femeile, sosite dis-de-dimineaţă la mormânt, să meargă în grabă să spună ucenicilor: „A înviat din morţi, şi iatăm merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea” (Mt 28,7). În felul acesta, prin intermediul femeilor din Evanghelie, acel mandat divin ajunge la toţi şi fiecare pentru ca la rândul lor, să transmită altora, cu fidelitate şi cu curaj aceeaşi veste: o veste frumoasă, veselă şi purtătoare de bucurie.

Da, iubiţi prieteni, toată credinţa noastră se bazează pe transmiterea constantă şi fidelă a acestei „veşti bune”. Şi noi astăzi, vrem să-i exprimăm lui Dumnezeu profunda noastră recunoştinţă pentru nenumăratele cete de credincioşi în Cristos care ne-au precedat timp de veacuri, deoarece nu au încetat niciodată să împlinească mandatul lor fundamental de a vesti Evanghelia pe care o primiseră.

Vestea ce bună a Paştelui, deci, cere lucrarea unor martori plini de entuziasm şi curajoşi. Fiecare ucenic al lui Cristos, deci şi fiecare dintre noi, este chemat să fie mărturisitor. Şi acesta este mandatul precis, angajant şi înălţător al Domnului înviat. „Vestea” vieţii celei noi în Cristos trebuie să strălucească în viaţa creştinului, trebuie să fie vie şi lucrătoare - în cine o poartă, realmente capabilă să schimbe inima, întreaga existenţă. Ea este vie înainte de toate deoarece Cristos însuşi este sufletul ei viu şi dătător de viaţă. Ne aminteşte aceasta Sfântul Marcu la sfârşitul Evangheliei sale unde scrie că Apostolii „au plecat şi predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea Cuvântul prin semnele care îl însoţeau” (Mt 16,20).

Istoria Apostolilor este şi istoria noastră şi cea a fiecărui credincios, a fiecărui ucenic care se face „vestitor”. Şi noi, de fapt, suntem siguri că Domnul, astăzi ca ieri, lucrează împreună cu mărturisitorii săi.
• Acesta este un fapt pe care îl putem recunoaşte ori de câte ori vedem răsărind germenii unei păci adevărate şi durabile, acolo unde strădania şi exemplul de creştini şi de oameni de bună voinţă este animat de respect pentru dreptate, de dialog răbdător, de stimă convinsă pentru alţii, de dezinteres, de sacrificiu personal şi comunitar.

Vedem din păcate în lume şi atâta suferinţă, atâta violenţă, atâtea neînţelegeri. Celebrarea Misterului pascal, contemplarea bucuroasă a Învierii lui Cristos, care învinge păcatul şi moartea prin forţa Iubirii lui Dumnezeu este ocazie prielnică pentru a redescoperi şi profesa cu mai multă convingere încrederea noastră în Domnul înviat, care însoţeşte pe martorii cuvântului său săvârşind minuni împreună cu ei. Vom fi cu adevărat şi până la capăt martori ai lui Cristos înviat când vom lăsa să transpară în noi minunea iubirii sale; când în cuvintele noastre şi, mai mult încă, în gesturile noastre, în deplină coerenţă cu Evanghelia, se va putea recunoaşte vocea şi mâna lui Isus însuşi.

Pretutindeni, deci, Domnul, ne trimite ca martori ai săi. Dar putem fi astfel numai pornind şi cu referinţă continuă la experienţa pascală , aceea pe care Maria din Magdala o exprimă anunţând celorlalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul” (IN 20,18). În această întâlnire personală cu Cel Înviat stau fundamentul neclintit şi conţinutul central al credinţei noastre, izvorul proaspăt şi de nesecat al speranţei noastre, dinamismul aprins al iubirii noastre.

Astfel însăşi viaţa noastră creştină va coincide din plin cu vestea: „Cristos Domnul a înviat cu adevărat”.
• Să ne lăsăm, de aceea, cuceriţi de farmecul Învierii lui Cristos. Fecioara Maria să ne susţină cu ocrotirea ei şi să ne ajute să gustăm din plin bucuria pascală, pentru ca să ştim a o purta la rândul nostru tuturor fraţilor noştri. Încă o dată, un Paşte fericit tuturor!

În saluturile finale, Benedict al XVI-lea a adresat un călduros bun venit unui grup de diaconi ai Colegiului pontifical irlandez, abia hirotoniţi, cerându-le să se conformeze „din ce în ce mai mult Domnului, în umilă ascultare şi slujire fidelă pentru construirea Bisericii în ţara lor. Un cordial salut şi un gând de urări de Paşti” Papa a adresat şi - prin agenţia Itar Tas - tuturor ruşilor, în patrie şi în lume, cu urarea ca Paştele sărbătorit cu bucurie împreună în acest an, „să fie o ocazie de reînnoită fraternitate şi de o colaborare tot mai intensă în adevăr şi în iubire.

După intonarea în cor a rugăciunii Tatăl nostru în limba latină, papa Benedict al XVI-lea a invocat peste toţi binecuvântarea apostolică de care pot beneficia toţi cei care în spirit de credinţă o primesc pe calea undelor la radio sau televiziune.

Aici serviciul audio: