(RV - 5 aprilie 2010) În secolul II, Paştele creştin celebrat din
noaptea de sâmbătă până în „duminica mare” era singura sărbătoare anuală
a creştinilor. Ea celebra totalitatea misterului lui Cristos mântuitor: răstignirea
sa, punerea în mormânt, învierea sa, ridicarea la cer şi darul Duhului Sfânt. Nu exista
în acea epocă nici Joia sau Vinerea Sfinte, mici Înălţarea, nici Rusaliile. Paştele
era singurul pol de atracţie al anului creştin, aşa cum duminica era singurul pol
al săptămânii.
La început structura celebrării pascale era foarte simplă. Celebrarea
Botezului a căpătat repede locul său în timpul privegherii pascale între liturgia
Cuvântului şi Euharistie (sec. III). Alte rituri au intrat încet-încet în această
structură de bază: proclamarea solemnă a Învierii prin imnul „Exultet - Să tresalte
de bucurie” (sec. IV), aprinderea lumânării pascale (sec.V) şi, în fine, ritul binecuvântării
focului nou sec XI-XII). (După André Haquin, în Feu nouveau, februarie 1992,
p.34