2010-04-04 15:31:35

Valoarea botezului în lumina Învierii, la predica Sfântului Părinte din Noaptea de Paşti. Papa a cerut renunţarea la minciună, lăcomie şi răutate


RV 04 apr 2010. "Iarba vindecătoare împotriva morţii există" şi se numeşte Cristos, "leacul nemuririi": a afirmat Benedict al XVI-lea la predica Vigiliei Pascale, prezidată sâmbătă noapte în bazilica Sfântul Petru începând cu ora 21.00. Vorbind despre valoarea Botezului, Papa a spus că este sacramentul "renaşterii la o nouă viaţă" şi al "renunţării la minciună, lăcomie şi cruzime". În cadrul celebrării solemne din Noaptea de Paşti, Episcopul Romei a botezat şase persoane: patru femei provenind, respectiv, din Somalia, Sudan şi Albania, un bărbat din Japonia şi un copil de 5 ani din Rusia care, în pofida orei înaintate, i-a dăruit Papei un surâs emoţionant.

Era întuneric în bazilica Sfântul Petru, când şi-a făcut intrarea solemnă Lumânarea Pascală, simbolul liturgic prin excelenţă al lui Cristos cel Înviat care luminează tuturor. Încet, încet, navata centrală a bazilicii a fost inundată de mii de lumini care se aprindeau una de la alta, asemeni credinţei care se aprinde de la o inimă la alta. Cristos a înviat iar prin lumina sa a biruit întunericul lumii, un adevăr prezentat pe larg de Sfântul Părinte la predica Vigiliei Pascale cu ajutorul unei legende din antichitatea iudaică, din cartea apocrifă "Viaţa lui Adam şi Eva". Papa s-a oprit asupra căutării, pînă la obsesie, din partea omului, a nemuririi. În timpurile noastre ştiinţele medicale caută, pe bună dreptate, să amâne cât mai mult momentul morţii, să procure o viaţă tot mai lungă. Dar să ne întrebăm, a afirmat Sfântul Părinte, dacă amânarea la infinit a morţii nu ar fi mai degrabă o condamnare, nicidecum un paradis, pentru că am îmbătrâni într-o măsură extraordinară, iar tinerii n-ar mai avea loc în lume. Adevărata nemurire, în schimb, este de altă natură:
"Adevărata iarbă vindecătoare împotriva morţii trebuie să fie diferită. N-ar trebui să ducă doar la o simplă prelungire indefinită a vieţii actuale. Ar trebui să transforme viaţa nostră din interior. Ar trebui să creeze în noi o viaţă nouă, cu adevărat capabilă de veşnicie: ar trebui să ne transforme de aşa manieră încât să nu se termine cu moartea, ci să înceapă odată cu aceasta în plinătate".

Mesajul creştin din evanghelia lui Cristos, este aşadar, deschis noutăţii şi împlinirii:
• "Această iarbă vindecătoare împotriva morţii, leacul adevărat al nemuririi, există: a fost găsit, este accesibil, ne este dăruit la botez. O viaţă nouă începe în noi, o nouă viaţă care se maturizează în credinţă şi nu este ştearsă de moartea vieţii vechi, ci una care abia atunci este dusă din plin la lumină".

Dar "cum se face această transformare a vieţii vechi" într-o nouă existenţă "care nu cunoaşte moartea"? Răspunsul, a afirmat Sfântul Părinte, îl găsim la Botez:
• "Înveşmântarea cu noua haină de la Dumnezeu se împlineşte la botez, după cum ne învaţă credinţa creştină. Desigur, această schimbare a veşmântului este un parcurs care durează toată viaţa. Ceea ce se săvârşeşte la botez, este începutul unui proces care cuprinde toată viaţa noastră, ne face capabili de eternitate şi, purtând astfel veşmântul luminii lui Isus Cristos, ne putem prezenta înaintea lui Dumnezeu şi să trăim împreună cu El pentru totdeauna".

Încă din primele veacuri ale Bisericii, a continuat Episcopul Romei, botezul cuprinde ritul renunţării la diavol, la toată mândria lui şi la tot păcatul, la "hainele morţii" ţesute din "idolatrie, desfrâu, duşmănie, certuri, invidie, dezbinări şi gelozie".
•"Însemna respingerea unui tip de cultură care-l încătuşa pe om de adorarea puterii, de lumea lăcomiei, minciună şi cruzime. Era un act de eliberare de la impunerea unei forme de viaţă, care se prezenta ca plăcere dar, cu toate acestea, ducea la distrugerea a ceea ce în om reprezintă cele mai bune calităţi ale sale".

Şi în timpurile noastre, a întărit Succesorul lui Petru, renunţarea la diavol este o parte esenţială a botezului, sacrament care aduce "iubire, bucurie, pace, bunătate, blândeţe, fidelitate, stăpânire de sine". Dăruindu-se lui Cristos, candidatul la botez "se lasă tras de El şi scos la viaţa cea nouă care îl transformă pentru veşnicie". Aceasta este, aşadar, adevărata valoare a botezului:
• "(Botezul) nu este o simplă spălare şi cu atât mai puţin o primire un pic mai complicată într-o nouă asociaţie. Înseamnă moarte şi înviere, renaştere la o viaţă nouă. Da, iarba vindecătoare împotriva morţii există. Cristos este pomul vieţii care s-a făcut din nou accesibil. Dacă rămânem în El, atunci, suntem în viaţă".

"Domnul înviat ne dăruieşte adevărata viaţă", a încheiat Sfântul Părinte predica de la Vigilia Pascală, El ne oferă acea bucurie care nu poate fi "poruncită" ci numai "dăruită", bucuria Învierii lui Cristos care ne menţine în iubire.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.