Benedict al XVI-lea: Mesajul de Paşti "Urbi et Orbi" 2010

(RV - 4 aprilie 2010) “Cantemus Domino: gloriose enim magnificatus est”. „Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”. (Liturgia Orelor, Paşte, Oficiul Lecturilor, Ant.1).
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă aduc vestea Paştelui cu aceste cuvinte ale Liturgiei, care face să răsune străvechiul imn de mărire al evreilor după trecerea Mării Roşii. Povesteşte Cartea Exodului (Cf 15,19-21) că atunci când au traversat marea pe uscat şi i-au văzut pe egipteni înecaţi de ape, Miriam - sora lui Moise şi a lui Aaron - şi celelalte femei au intonat dansând acest cântec de bucurie: „Cântaţi Domnului, / căci strălucită este biruinţa sa: a aruncat în mare calul şi călăreţul!”. Creştinii, în toată lumea, repetă acest cântec în veghea pascală, iar o rugăciune specială explică semnificaţia sa; o rugăciune pe care acum, în lumina deplină a Învierii, ne-o însuşim cu bucurie:

„Dumnezeule, noi vedem şi în zilele noastre strălucind faptele minunate pe care le-ai săvârşit odinioară: ceea ce ai făcut pentru un singur popor, eliberându-l cu puterea dreptei tale de urmărirea faraonului, săvârşeşti acum spre mântuirea tuturor neamurilor, renăscându-le prin apa Botezului. Fă ca toţi oamenii să fie primiţi între fiii lui Abraham şi să aibă parte de demnitatea poporului ales".

Evanghelia ne-a revelat împlinirea străvechilor figuri: prin moartea şi învierea sa, Isus Cristos l-a eliberat pe om de sclavia primordială, cea a păcatului, şi i-a deschis strada spre adevărata Ţară promisă, Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţie universală de dreptate, de iubire şi de pace. Acest „exod” se petrece înainte de toate înlăuntrul omului însuşi, şi consistă într-o nouă naştere în Duhul Sfânt, rezultat al Botezului pe care Cristos ni l-a dat chiar în misterul pascal. Omul cel vechi lasă locul omului nou; viaţa de dinainte este în urmă, se poate umbla într-o viaţă nouă (Cf Rom 6,4). Dar „exodul” spiritual este începutul unei eliberări integrale, capabilă să reînnoiască orice dimensiune umană, personală şi socială.

Da, fraţilor, Paştele este adevărata mântuire a umanităţii! Dacă Cristos - Mielul lui Dumnezeu - nu şi-ar fi vărsat sângele pentru noi, nu am fi avut nici o speranţă, destinul nostru şi al lumii întregi ar în mod inevitabil moartea. Dar Paştele a inversat tendinţa: Învierea lui Cristos este o nouă creaţie, ca un altoi care poate regenera întreaga plantă. Este un eveniment care a modificat orientarea profundă a istoriei, făcând-o, o dată pentru totdeauna, să încline de partea binelui, a vieţii, iertării”. Suntem liberi, suntem salvaţi! Iată de ce din străfundul inimii tresăltăm de bucurie: „Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”.

Poporul creştin, ieşit din apele Botezului, este trimis în toată lumea să mărturisească această mântuire, să poarte tuturor rodul Paştelui, care consistă într-o viaţă nouă, eliberată de păcat şi readusă la frumuseţea ei originară, la bunătatea şi adevărul ei. În mod continuu, în cursul a două mii de ani, creştinii - în special sfinţii - au făcut să rodească istoria prin experienţa vie a Paştelui. Biserica este poporul exodului, deoarece în mod constant trăieşte misterul pascal şi răspândeşte forţa sa reînnoitoare în orice timp şi în orice loc. Chiar şi în zilele noastre omenirea are nevoie de un „exod”, nu de ajustări superficiale, ci de o convertire spirituală şi morală. Are nevoie de mântuirea Evangheliei, pentru a ieşi dintr-o criză care este profundă şi ca atare cere schimbări profunde, pornind de la conştiinţe.

Îi cer Domnului Isus ca în Orientul Mijlociu, şi în special în Ţara sfinţită de moartea şi învierea sa, popoarele să realizeze un „exod” adevărat şi definitiv de la război şi violenţă la pace şi concordie. Comunităţilor creştine, care, în special în Irak, cunosc încercări şi suferinţe, Cel Înviat să le repete cuvântul plin de mângâiere şi de încurajare pe care l-a adresat Apostolilor în Cenacol: „Pace vouă!” (In 20,21).

Pentru acele ţări latin-americane şi din Caraibe care trăiesc o recrudescenţă periculoasă a crimelor legate de traficul de droguri, Paştele lui Cristos să marcheze biruinţa convieţuirii paşnice şi a respectului pentru binele comun. Iubita populaţie din Haiti, devastată de uriaşa tragedie a cutremurului de pământ, să înfăptuiască „exodul” său din doliu şi din disperare la o nouă speranţă, susţinută de solidaritatea internaţională. Iubiţii cetăţeni chilieni, prosternaţi de o altă gravă catastrofă, dar susţinuţi de credinţă, să înfrunte cu tenacitate lucrarea de reconstrucţie.

În puterea lui Cristos cel înviat, în Africa să se pună capăt conflictelor care continuă să provoace distrugere şi suferinţă şi să se obţină acea pace şi acea reconciliere care sunt garanţii de dezvoltare. În special, încredinţez Domnului viitorul Republicii Democratice Congo, al Guineei şi al Nigeriei.

Cel Înviat să-i susţină pe creştinii care, pentru credinţa lor, suferă persecuţie şi chiar moartea, precum în Pakistan. Ţărilor bântuite de terorism şi de discriminările sociale şi religioase, el să le dea forţa de a întreprinde parcursuri de dialog şi de convieţuire senină. Responsabililor tuturor naţiunilor, Paştele lui Cristos să le aducă lumină şi forţă, pentru ca activitatea economică şi financiară să fie în sfârşit abordată după criterii de adevăr, de dreptate şi de ajutor fratern. Puterea mântuitoare a învierii lui Cristos să cuprindă întreaga umanitate,pentru ca ea să depăşească expresiile multiple şi tragice ale unei „culturi de moarte” ce tinde să se răspândească, pentru a construi un viitor de iubire şi de adevăr, în care fiecare viaţă umană să fie respectată şi primită.

Dragi fraţi şi surori! Paştele nu săvârşeşte nici o magie. Aşa cum dincolo de Marea Roşie evreii au găsit pustiul, la fel Biserica, după Înviere, găseşte întotdeauna istoria cu bucuriile şi speranţele sale, durerile şi angoasele sale. Şi totuşi, această istorie, este schimbată, este marcată de un legământ nou şi veşnic, este realmente deschisă spre viitor. De aceea, mântuiţi în speranţă, să ne continuăm pelerinajul, purtând în inimă cântarea străveche şi mereu nouă: „Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”

(RV - Traducece Mons. Anton Lucaci)