2010-04-03 17:16:54

Benedict al XVI-lea prezidează Veghea pascală 2010 în bazilica petrină începând de la ora 21


(RV - 3 aprilie 2010) În seara Sâmbetei Sfinte Biserica celebrează Noaptea Paştelui. Începând de la ora 21, Papa conduce în bazilica vaticană Veghea pascală - „Vigilia vigiliarum”, mama tuturor privegherilor cum o numeşte Sf. Augustin. Celebrarea începe cu binecuvântarea focului nou în atriul bazilicii; are loc apoi aprinderea lumânării pascale care se poartă în procesiune şi de la care credincioşii iau lumina aprinzându-şi rând pe rând lumânările la intonarea de trei ori a aclamaţiei „Lumen Christi - Lumina lui Cristos”. Măreaţa bazilică San Pietro este inundată în cele din urmă de lumina pascală. Revine apoi aceluiaşi diacon vestirea solemnă a Învierii prin străvechiul şi minunatul imn „Exultet jam angelica turba coelorum”, „Să tresalte de bucurie oştirea cerească a îngerilor”. După liturgia luminii, urmează cea a cuvântului, cea a sfinţirii apei şi a Botezului în care 6 catehumeni primesc anul acesta tainele iniţierii creştine: Botezul, Mirul şi Euharistia. Este vorba de doi bărbaţi provenind din Japonia şi respectiv Rusia şi de patru femei, dintre care una originară din Somalia, una din Sudan şi două din Albania. Liturghia Euharistică se încheie cu cântarea Regina Coeli - Bucură-te Regină a Cerului - antifonul care înlocuieşte rugăciunea Angelus-Îngerul Domnului în timpul pascal, adică până la Rusalii.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.