Vinerea Sfântă: Moartea Mirelui. Biserica îşi celebrează originea din coasta străpunsă
a lui Cristos răstignit
(RV - 2 aprilie 2010) Este ziua în care Cristos, mielul de Paşti a fost jertfit
pentru mântuirea lumii. Biserica comemorează în această zi Patimile şi Moartea lui
Isus pe cruce în predica profeţilor şi în proclamarea Domnului după sfântul evanghelist
Ioan; asemenea lui Isus, la Cina cea de taină, în marea sa rugăciune sacerdotală,
şi Biserica, la rugăciunea universală, invocă binefacerile răscumpărării asupra tuturor
oamenilor, venerează Crucea glorioasă a Domnului catargul principal al bărcii lui
Petru care este Biserica. Prin cinstirea şi adorarea Crucii Biserica îşi comemorează
originea ei din coasta străpunsă a lui Cristos răstignit.
Dar înainte de a
muri, Isus a instituit sfânta Euharistie prin care anticipa propria moarte dându-i
semnificaţia pe care o înţelegea El şi nu adversarii săi, şi anume nu un fapt întâmplător,
conjunctural, ci memorialul Noului Legământ pecetluit cu sângele său pentru ispăşirea
păcatelor lumii, ofrandă supremă de iubire adusă Tatălui pentru oamenii din toate
timpurile.
Este vorba de Euharistia celebrată Joi seară - Liturghia Cinei Domnului
- la sfârşitul căreia sfânta Taină a fost depusă la un altar lateral unde credincioşii
au putut veghea în adoraţie până noaptea târziu sau toată noaptea până în după amiaza
Vinerii Sfinte rugându-se: „Trup Preasfânt sub chipul pâinii eşti aici cu adevărat, cel
pe care odinioară Maica Sfântă l-a purtat”... „Hrană sfântă în lupta vieţii,
Eşti tăria tuturor; Dă-ne şi în clipa morţii mângâiere şi ajutor ! O, Isuse
bune, o, Isuse dulce, o, Isuse, Fiul Mariei”.
În Vinerea Sfântă, zi de post
şi de abstinenţă şi totodată zi aliturgică din cele mai vechi timpuri, în sensul că
nu se celebrează Sfânta Liturghie, memorialul morţii şi învierii Domnului, ospăţ şi
jertfă pentru răscumpărarea lumii.
Totuşi, creştinii, potrivit ritului roman,
se reunesc pentru celebrarea Patimilor Domnului. Biserica comemorează moartea Mirelui
ei. Isus îşi duce crucea până pe Golgota unde moare răstignit între doi tâlhari. În
centrul atenţiei stă Crucea Domnului şi toţi privesc spre ea, spre Acela care a fost
străpuns şi care a profeţit: „Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi
la mine”.
• Secvenţe de muzică gregoriană: „Crux fidelis inter omnes, arbor
una nobilis”: Cântă Biserica cu încredere şi uimire: Nobilă fidelă Cruce! Ce
pădure mai produce alţi copaci cu-a ta valoare, aşa frunze, aşa floare? Rodul
tău cine-l mai are? Mângâie povara-ţi dulce! Iată cuiele, oţetul fierea,
trestia, scuipatul, iată, suliţa străpunge trupul blând din care curge râu
de apă şi de sânge ca să spele tot creatul!
Celebrarea Patimilor Domnului
se petrece într-o atmosferă gravă şi solemnă: la intrare preotul şi ceilalţi slujitori,
îmbrăcaţi în veşminte de culoare roşie, ajunşi la altar, fac înclinaţia cuvenită şi
apoi se prostern cu faţa la pământ în timp ce toţi se roagă în profundă tăcere.
Aşa
a făcut şi Benedict al XVI în bazilica San Pietro începând de la ora 17. Tradiţia
romană vrea ca în Vinerea Sfântă predica să fie rostită nu de Papa ci de predicatorul
Casei pontificale. După o scurtă rugăciune iniţială au fost propuse două lecturi biblice:
una din profetul Isaia, cu cel de-al patrulea cânt despre „slujitorul suferind” descris
în momentul în care duce la îndeplinire misiunea de eliberator de păcate:”Toţi umblam
rătăcind ca nişte oi, fiecare îşi urma drumul său, dar Domnul a făcut să cadă asupra
lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit fiind, s-a smerit şi nu şi-a deschis
gura; ca un miel dus la înjunghiere, ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund,
el nu şi-a deschis gura”...”El a fost rănit pentru fărădelegile noastre...Pedeapsa
care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea”.
A
urmat cântarea psalmului 30, din care Cristos a luat strigătul de abandonare plină
de încredere în clipa în care şi-a dat sufletul: „În mâinile tale, Doamne, încredinţez
sufletul meu”.
Pentru lectura a doua a fost propus un fragment din scrisoarea
către Evrei, în care autorul subliniază măreţia preoţiei şi sacrificiului lui Cristos
în relaţia cu credincioşii: „să ţinem prin urmare cu tărie credinţa pe care o mărturisim”;
în Isus Cristos „noi avem un mare preot care a fost încercat în toate asemenea nouă
afară de păcat. În zilele sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi
rugăciuni şi cereri către Dumnezeu, care putea să-l mântuiască din moarte şi a fost
auzit pentru evlavia sa...Şi desăvârşindu-se, s-a făcut tuturor celor ce-l ascultă
pricină de mântuire veşnică”.
Înainte de proclamarea Patimilor au fost cântate
două versete din scrisoarea apostolului Paul către Filipeni:
• Melodie gregoriană
„Christus factus est oboediens” „Cristos s-a făcut ascultător pentru noi până
la moarte şi încă până la moartea pe cruce. De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a
dat un nume care este mai presus de orice nume”.
Apoi proclamarea pe roluri
a Patimilor Domnului după sfântul evanghelist Ioan care pune în evidenţă depăşirea
scandalului crucii subliniind faptul că pentru cine crede, crucea este glorie, este
preamărire şi întronare. Crucea este jertfa definitivă pascală care reuneşte poporul
Noului Legământ.