"Ora Mamei" - celebrare pentru Sâmbăta Sfântă în Bazilica papală Sfânta Maria Maggiore
(RV - 2 aprilie 2010) În Sâmbăta Sfântă, urmând o tradiţie introdusă cu mulţi
ani în urmă, şi anul acesta începând de la ora 10.30, în bazilica papală liberiană
Sfânta Maria cea Mare din Roma, Santa Maria Maggiore, va avea
loc celebrarea mariană numită „Ora Mamei”, adică ceasul credinţei supreme a Mariei
în apropiata înviere a lui Cristos. În mod obişnuit celebrarea este condusă de arhipresbiterul
bazilicii care în prezent este cardinalul Bernard Francis Law.
Această
celebrare, care explică participarea intimă a Mariei la suferinţa lui Cristos este
cea mai potrivită pregătire pentru a trăi marea seară a Învierii. Sâmbătă Sfântă este
într-adevăr „Ora Mariei”, căci murind pe cruce Isus i-a încredinţat Mamei sale pe
discipolii săi şi pe toţi oamenii pe care i-a răscumpărat prin sângele său: „Din clipa
aceea ucenicul a luat-o cu el”.
Sâmbăta Sfântă este „Ora Mariei”, aşa cum
Vinerea Sfântă este „Ora lui Isus”, care iubindu-i pe ai săi, El i-a iubit până la
sfârşit: s-a oferit pe sine însuşi pe altarul Crucii.
Termenul „ceas”, „oră”
apare mai ales în Evanghelia lui Ioan. Ne amintim de răspunsul dat de Isus Mamei sale
la nunta din Cana: „Femeie, încă nu a sosit ceasul meu”.
„Ora Mamei”, această
celebrare devoţională îşi are rădăcinile în liturgia bizantină dar şi în antica tradiţie
liturgică latină. Inspirat din tradiţia Bisericii Răsăritene, care veghează toată
noaptea Vinerii Mari până în dimineaţa Marii şi Sfintei Sâmbete în faţa imaginii lui
Cristos în mormânt expusă la altar, ritul introduce în pietatea liturgiei latine,
mai sobră şi austeră, un suflu liric şi totodată de înaltă teologie prin cântarea
troparelor liturgiei orientale. Episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi
participă în număr mare la această emoţionantă devoţiune în care cântările orientale
se referă la „Plânsul Maicii Domnului” şi al femeilor evlavioase. Este şi acesta un
moment în care Biserica respiră cu cei doi plămâni ai săi, mai ales în acest an când
creştinii celor două tradiţii, apuseană şi răsăriteană, celebrează Paştele la aceeaşi
dată.
Sâmbăta Sfântă sau Sâmbăta Mare ne apare astfel în lumina credinţei Mariei
ca spaţiu de speranţă. Acea zi de tăcere în care grupul ucenicilor, mica Biserică
se regăsea în jurul Mariei, în credinţa ei, este o zi speranţă de aşteptare a luminii
Învierii.
Încă din primele secole Bisericile din Orient şi din Occident au
celebrat împreună legătura misterioasă care uneşte strâns Vinerea Sfântă cu Duminica
Paştelui, trecând prin Sâmbăta mare şi sfântă, trecând prin inima Mariei şi păstrând-o
pe Sfânta Fecioară ca expresie a credinţei neîntrerupte şi sigure în învierea lui
Cristos. De aici, prezenţa în tradiţia liturgică romano-catolică a unei Liturghii
a Sfintei Maria în zi de sâmbătă.