"În candela vieţii noastre să nu se termine niciodată uleiul milostivirii": Benedict al XVI-lea, la predica Sfintei Liturghii a crismei, joi dimineaţă în bazilica vaticană

RV 01 apr 2010. A fi creştini înseamnă a fi, asemeni lui Cristos, "unşi" cu uleiul Duhului Sfânt, care conferă puterea de a se opune la legi false şi nedrepte, precum cea care permite avortul, dar şi bucuria de a rămâne fideli lui Dumnezeu în mijlocul suferinţelor, fără a răspunde cu răzbunare la ofensele primite: cu această reflecţie, Benedict al XVI-lea s-a adresat joi dimineaţă, în bazilica Sfântul Petru, credincioşilor şi preoţilor care au concelebrat Sfânta Liturghie a Crismei, cu binecuvântarea uleiurilor pentru catehumeni, ungerea bolnavilor şi crismă.

Frumuseţe, vigoare, capacitatea de a lupta şi de a suporta; capacitatea de a rămâne bucuroşi chiar şi în mijlocul suferinţelor. Atâtea calităţi şi un singur element, uleiul, care le cuprinde în sine ca materie şi simbol. S-a concentrat asupra acestui rod al naturii, definit unul din cele patru elemente pe care se bazează "cosmosul sacramentelor" - alături de apă, pâinea de grâu şi vin - lunga, intensa şi bogata predică a papei Benedict al XVI-lea la Liturghia Crismei. O celebrare, aceasta, în care "uleiurile sacre stau în centrul acţiunii liturgice" şi marchează în diferite forme întregul arc al vieţii creştine, de la Botez pînă la ultima clipă, cu ungerea bolnavilor.

"Centrul cultului Bisericii este sacramentul", a afirmat Sfântul Părinte la începutul predicii. "Sacramentul înseamnă în primul rând că nu suntem noi, oamenii, cei care facem ceva, dar e Dumnezeu care mai înainte vine în întâmpinarea noastră prin lucrarea sa, ne priveşte şi ne conduce la sine". Şi încă ceva: "Dumnezeu ne atinge prin intermediul unor realităţi materiale, prin darurile creaţiei de care vrea să se folosească, transformându-le în instrumente ale întâlnirii dintre noi şi El însuşi".

În chiar numele nostru de creştin, a observat astfel Pontiful, "este prezent misterul uleiului", care trimite la numele lui Cristos, în greacă, "Cel uns":
• "A fi creştini înseamnă: a proveni de la Cristos, a-i aparţine lui Cristos, Unsul lui Dumnezeu, Celui căruia Dumnezeu i-a dăruit regalitatea şi preoţia. Înseamnă a-i aparţine Celui pe care Dumnezeu însuşi l-a uns, nu cu un ulei material ci cu Cel care este reprezentat de ulei: cu Duhul său Sfânt. Uleiul de măsline este într-un mod cu totul aparte simbolul întrepătrunderii Omului Isus din partea Duhului Sfânt".

De la această conştiinţă spirituală proprie unui creştin, decurg responsabilităţile sale concrete. La simbolismul uleiului, a afirmat Benedict al XVI-lea, aparţine şi faptul că "acesta întăreşte pentru luptă", ceea ce-i face pe creştini să respecte ca "buni cetăţeni" dreptul şi să facă "ceea ce este just şi bun", dar şi, în mod similar, să refuze să facă – este sublinierea Papei – "ceea ce în orânduirile juridice în vigoare nu constituie un drept ci o nedreptate". Oridecâte ori au spus "nu" falsităţii şi tuturor consecinţelor ei, creştinii au întărit de fapt puterea dreptului şi a adevărului.
• "Şi astăzi pentru creştini e important să respecte dreptul, fundamentul păcii. Şi astăzi pentru creştini e important să nu accepte o injustiţie ridicată la rangul de drept, de exemplu, când e vorba de uciderea copiilor nevinovaţi încă nenăscuţi. Tocmai în acest fel slujim pacea şi tocmai în acest fel păşim pe urmele lui Isus Cristos, despre care Sfântul Petru spunea: 'insultat fiind, nu a răspuns la insultă; suferind, nu ameninţa ci s-a dat pe sine însuşi în mâna celui care judecă cu dreptate' (1 Petru 2, 23)".

"Lupta creştinilor, explicase mai înainte papa Benedict, presupunea şi presupune nu folosirea violenţei, ci faptul că ei erau şi sunt în continuare gata să sufere pentru bine, pentru Dumnezeu". Pentru ei, pacea este o valoare care provine direct de la Dumnezeu şi este rodul jertfei lui Isus:
• "Creştinii ar trebui să fie deci oameni de pace, persoane care recunosc şi trăiesc misterul Crucii ca mister de reconciliere. Cristos nu învinge prin sabie, ci prin intermediul Crucii. Învinge depăşind ura. Învinge prin forţa iubirii sale mai mari (...). Ca preoţi, suntem chemaţi să fim, în comuniunea cu Isus Cristos, oameni de pace, suntem chemaţi să ne opunem la violenţă şi să avem încredere în puterea mai mare a iubirii".

Şi pentru preoţi, există o semnificaţie şi mai înaltă de care trebuie să se ţină cont, a insistat Sfântul Părinte. Uleiul, care în greacă se spune "elaion", este strâns legat de conceptul de milostivire, în greacă "eleos". O legătură care presupune o responsabilitate foarte clară:
• "Ungerea pentru preoţie înseamnă întotdeauna şi sarcina de a purta milostivirea lui Dumnezeu către oameni. În candela vieţii noastre n-ar trebui să se termine niciodată uleiul milostivirii. Să ni-l procurăm întotdeauna din timp la Domnul, întâlnindu-l în Cuvântul său, în primirea Sacramentelor, întreţinându-ne în rugăciune cu El".
 
Semnul harului, simbolul tăriei dar nu numai. Uleiul sacru, a amintit Pontiful referindu-se la Psalmul 45/44, este şi purtător de bucurie. Este Duhul Sfânt, "bucuria care vine de la Dumnezeu".
• "E o bucurie care se deosebeşte de divertisment sau de veselia exterioară pe care şi-o doreşte societatea modernă. Divertismentul, la locul său just, este cu siguranţă un lucru bun şi plăcut. E bine să poţi râde. Dar divertismentul nu e totul, e numai o mică parte a vieţii noastre şi acolo unde vrea să devină totul, devine o mască în spatele căreia se ascunde disperarea sau cel puţin dubiul dacă viaţa este cu adevărat bună, sau dacă nu ar fi mai bine să nu exişti decât să exişti". Pe de altă parte, a încheiat Sfântul Părinte,
• "Bucuria care iese în întâmpinarea noastră dinspre Cristos, este diferită. Ea ne dă veselia, într-adevăr, dar cu siguranţă poate merge împreună şi cu suferinţa. Ne dă capacitatea de a suferi, iar în suferinţă, de a rămâne cu toate acestea, bucuroşi lăuntric".

În fine, Papa s-a referit şi la episodul din cartea Faptele Apostolilor în care discipolii Domnului, după ce sinedriul a cerut să fie bătuţi, "erau bucuroşi pentru că au fost găsiţi vrednici să îndure batjocură pentru numele lui Isus" (cf Fapte 5,41):
• "Cine iubeşte, e gata să sufere pentru persoana iubită şi din cauza acestei iubiri (...). Bucuria martirilor era mai puternică decât suferinţele îndurate. În cele din urmă, această bucurie a învins şi i-a deschis lui Cristos porţile istoriei".
 
(cântarea " O Redemptor summe carmen..." )

După predică şi înainte de Liturgia Euharistică, reînnoirea făgăduinţelor sacerdotale şi binecuvântarea uleiurilor, care au fost aduse la altarul Mărturisirii lui Petru de un grup de catehumeni ce vor primi botezul în timpul Vigiliei Pascale.

Aici, serviciul audio: