2010-04-01 20:27:22

Joi: Buletinul nostru de ştiri


RV 01 apr 2010. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:

- Creştinii, asemeni lui Cristos, sunt "unşi" cu uleiul Duhului Sfânt care conferă puterea de a se opune la legi false şi nedrepte dar şi bucuria de a rămâne fideli lui Dumnezeu în mijlocul suferinţelor, fără a răspunde cu răzbunare la ofensele primite: este reflecţia papei Benedict al XVI-lea, celebrând joi dimineaţă, în bazilica Sfântul Petru, Sfânta Liturghie a Crismei, cu binecuvântarea uleiurilor pentru catehumeni, ungerea bolnavilor şi crismă. "În candela vieţii noastre, a afirmat Episcopul Romei preoţilor concelebranţi, n-ar trebui să se termine niciodată uleiul milostivirii, pentru a ne opune la violenţă şi să avem încredere în puterea mai mare a iubirii".

- În seara Joii Sfinte papa Benedict al XVI-lea a celebrat Liturghia Cinei Domnului în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei. Este ziua în care sunt amintite înfiinţarea Euharistiei şi a preoţiei ministeriale şi porunca nouă a iubirii manifestată prin ritul spălării picioarelor apostolilor. La Sfânta Liturghie credincioşii au fost invitaţi la un gest de caritate pentru Hiati, şi anume pentru refacerea Seminarului Mare din capitala Port-au-Prince, distrus de cutremurul de pământ din 12 ianuarie. În centrul omiliei lui Benedict al XVI-lea Rugăciunea sacerdotală a lui Isus din Evanghelia după Sf. Ioan, în special cererea fierbinte, componentă a Patimii, pentru unitatea Bisericii.

- În Vinerea Sfântă, papa Benedict al XVI-lea va prezida celebrarea Patimilor Domnului în bazilica Sfântul Petru începând de la ora 17, cu proclamarea pe roluri a Evangheliei Pătimirii lui Isus după Sfântul Ioan, reflecţia predicatorului Casei Pontificale, expunerea şi adoraţia Sfintei Cruci şi Împărtăşania cu darurile mai înainte sfinţite.

- Şi anul acesta în Vinerea Sfântă începând de la ora 21 Sfântul Părinte conduce tradiţionalul rit al Căii Crucii la amfiteatrul roman Flaviu, cunoscutul Colosseum din Roma antică. Ritul aminteşte de drumul parcurs de Isus din pretoriul lui Pilat până sus pe Calvar sau Golgota, unde a fost răstignit şi unde a murit. Este renumita „Via dolorosa” parcursă şi azi la Ierusalim de pelerini din toată lumea. Textele meditaţiilor pentru cele 14 staţiuni sau popasuri ale Căii Crucii au fost redactate anul acesta de cardinalul Camillo Ruini, fost preşedinte al Conferinţei episcopale italiene.
- "Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat curajul de a mărturisi credinţa": astfel l-a amintit la Radio Vatican pe predecesorul papei Benedict al XVI-lea, card. Angelo Comastri, care la 2 aprilie 2005 trecea din această lume la Tatăl. Prin Liturghii, momente de rugăciune, expoziţii, cărţi manifestări culturale, credincioşii catolici şi nu numai se pregătesc în întreaga lume să comemoreze, după trdiduumul pascal, moartea regretatului Pontif "venit de departe". "Între Karol Wojtyla şi Joseph Ratzinger, Ioan Paul al II-lea, respectiv, Benedict al XVI-lea, există o prietenie de credinţă şi o continuitate de stil profetic pe care nimeni nu va putea să o pună în discuţie, fără a nega prin aceasta darurile personale ale fiecăruia. Dumnezeu nu face fotocopii, Providenţa sa conduce fără încetare Biserica", a încheiat card. Angelo Comastri.

- Chestiunea abuzurilor în dauna minorilor din partea unor exponenţi ai clerului continuă să fie subiect de prima pagină în presa internaţională. Se înmulţesc luările ferme de poziţie din partea unor exponenţi ai Bisericii care se pronunţă împotriva ştirilor false pentru a crea senzaţie, dar, în acelaşi timp, sunt pentru adevăr şi transparenţă.

- Haiti. Ajutoare de 9 miliarde de dolari în zece ani: este răspunsul de solidaritate din partea comunităţii internaţionale pentru necesităţile ţării caraibe devastate de cutremurul din 12 ianuarie. Încheiată miercuri la New York Conferinţa pentru reconstrucţia acestei ţări. A fost prezentă la lucrări şi o delegaţie a Sfântului Scaun.

- Chile. Între 6 şi 14 aprilie cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de Stat vatican va face o vizită în Chile la invitaţia Conferinţei episcopale din ţara latin-americană devastată recent de un cutremur de pământ.

- Ierusalim. Începute la Ierusalim celebrările pentru perioada „Triduum pascal”: joi dimineaţă celebrarea Liturghiei Cinei Domnului în bazilica Sfântului Mormânt a fost condusă de patriarhul latin Fouad Twal. Au concelebrat, circa 170 de preoţi.

- Bruxelles. Comisia Episcopatelor Comunitatii Europene îl aminteste pe mons. Josef Homeyer, din episcopatul german, chemat zilele trecute la cele vesnice: Constructor al legăturii dintre Biserici şi Uniunea europeană, apărător al contribuţiei dialogului interreligios la diefiniţia Europei, susţinător al aportului esenţial al credinţei creştine la baza proiectului european.

- Vineri 2 aprilie, în calendarul bizantin român, Vinerea Mare - Patima şi moartea Domnului; Orele Împărăteşti; Prohodul Domnului; Zi aliturgică; Post şi ajun; de asemenea Sfântul Tit Taumaturgul; în calendarul roman sau latin Vinerea Sfântă - Patima şi Moartea Domnului; Post şi abstinenţă; de asemenea Sfântul Francisc de Paula, pustnic, în sudul Italiei, anii 1416-1507, întemeietor în apropiere de Cosenza al Ordinului Eremiţilor sau Pustnicilor Sfântului Francisc din Assisi, cunoscuţi cu numele de „Minimi”, spre deosebire de ceilalţi călugări franciscani numiţi „Minores”, Fraţi Minori.








All the contents on this site are copyrighted ©.