2010-03-31 14:01:10

Concert omagial oferit de preşedintele Italiei la cinci ani de la alegerea papei Benedict al XVI-lea


RV 31 mar 2010. La împlinirea a cinci ani de la alegerea papei Benedict al XVI-lea, pe 19 aprilie 2005, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, va oferi un concert în onoarea Sanctităţii Sale. Evenimentul va avea loc pe 29 aprilie, sărbătoarea Sfintei Ecaterina de Siena, co-patroană spirituală a Italiei şi a Europei. Concertul va începe la 17.30 în aula Paul al VI-lea din Vatican şi va fi interpretat de Orchestra de Tineret de la Fiesole (Italia), condusă de maestrul Nicola Paszkowski. În program, Simfonia în re major de Giovanni Battista Sammartini, Simfonia KV 504 intitulată "Praga" de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia nr. 4 de Ludwig van Beethoven.








All the contents on this site are copyrighted ©.