2010-03-24 19:18:36

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 24 martie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Între credinţă şi ştiinţă există prietenie, nu opoziţie”: a reafirmat papa Benedict al XVI-lea miercuri la audienţa generală ţinută în Piaţa Sfântul Petru propunând miilor de pelerini o cateheză despre figura Sfântului Albert cel Mare, teolog dominican din secolul al XIII-lea, cu interese şi pentru ştiinţele naturale, maestru al Sfântului Toma d’Aquino, proclamat doctor al Bisericii în 1931 de papa Pius al XI-lea. Este cunoscut ca „doctor universalis”, pentru felurimea preocupărilor sale ştiinţifice.

- Amintind că joi 25 martie în solemnitatea Bunei Vestiri în Polonia este Ziua sacralităţii vieţii”, Benedict al XVI-lea a subliniat că „viaţa umană este sacră de la concepere până la moartea naturală”.

 
- Binecuvântată şi consemnată de Pontif unei delegaţii din Chile, o statuie a Maicii Domnului de la Muntele Carmel, patroana ţării sud-americane, care va fi purtată în pelerinaj mai ales în satele şi oraşele lovite de recentul cutremur de pământ.

- „Adevărata iubire dintre un bărbat şi o femei este fidelă şi definitivă, reflex al iubirii divine”: subliniază Papa în mesajul către participanţii la Forumul internaţional al tinerilor deschis miercuri, la Centrul de spiritualitate internaţional „Mondo Migliore” din Rocca di Papa” şi promovat de Consiliul Pontifical pentru Laici.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Cloyne în Irlanda prezentată de mons. John Magee, conform canonului 401 §2 al Codului de Drept Canonic.

- Tot miercuri Sfântul Părinte a numit episcop al diecezei de Gurué în Mozambic pe preotul Francisco Lerma Martínez, I.M.C.,până în prezent superior provincial al Regiunii Mozambicane a Institutului Misiunilor Consolata.

- Creştinii din Ţara Sfântă şi Orientul Mijlociu îndură grave discriminări în indiferenţa Occidentului. Denunţ al cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, lansat în preajma Paştelui.

- Geneva. Tutelarea dreptului la libertatea religioasă este deosebit de importantă întrucât „valorile religioase sunt o punte pentru toate drepturile omului”. Dar acest drept este astăzi încălcat frecvent prin prejudecăţi, discriminări şi violenţă. În creştere actele de violenţă împotriva minorităţilor religioase, dintre care creştinii sunt cei mai loviţi: a afirmat marţi arhiepiscopul Silvano Tomasi, observator permanent al Sfântului Scaun la Oficiul ONU de la Geneva cu ocazia celei de-a 13-a Sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului.

- În urmă cu 30 de ani asasinarea mons. Oscar Arnulfo Romero, arhiepiscop de San Salvador la terminarea Liturghiei în capela unui spital din capitala ţării central-americane.

- Statele Unite. Lumini şi umbre în reforma sanitară a preşedintelui Obama. Satisfacţia episcopilor dar rămân şi dubii şi critici cu privire la fondurile federale pentru avort.

-Washignton. După convorbirile de marţi la Casa Albă între preşedintele american şi premierul israelian, noi divergenţe între Statele Unite şi Israel, din cauza construirii de noi aşezăminte ebraice în Ierusalimul de Est.

- Italia. Majoritatea familiilor este fără copii. Este vorba de 53,4%. Denunţă un raport al Centrului internaţional de studii asupra familiei.

- Marcată miercuri 24 martie Ziua mondială împotriva tuberculozei: aproape două milioane de morţi anual. Pe 24 martie 1882 doctorul Robert Koch identifica bacilul tuberculozei: o descoperire extraordinară.

- Nord Cipru. Prima vizită a unui primat al Bisericii ortodoxe cipriote după invazia turcă din 1974 a avut loc luni din partea arhiepiscopului Hrisostomos II care a trecut aşa-zisa „linie verde”, care împarte insula Cipru, pentru a ajunge în zona controlată de Turcia. Apel la restaurarea locurilor sacre ortodoxe.

- Slovacia. Episcopatul catolic spun „nu” jocurilor de noroc şi construirii unui cazinou în zona Bratislavei la graniţa cu Austria.

- Din actualitatea internaţională: Afghansitan. Preşedintele Hamid Karzai în vizită la Beijing a cerut Chinei sprijin puternic pentru pace în ţara sa. Praga. Capitala Republicii Cehe a fost aleasă pentru ceremonia semnării noului Tratat de dezarmare nucleară Start 2 între Statele Unite şi Rusia.

- Joi 25 martie, în calendarul liturgic bizantin român, Buna Vestire; în calendarul roman sau latin, de asemenea solemnitatea Buna Vestire şi Sfântul Dismas, tâlharul din dreapta crucii care i-a adresat Mântuitorului una din cele mai frumoase rugăciuni: „Aminteşte-şi de mine, Doamne, când vei fi în împărăţia ta” şi căruia Isus i-a răspuns: „Astăzi vei fi cu mine în Rai”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.