Dreptate, milostivire, speranţă: despre scrisoarea Papei către catolicii irlandezi, reflecţia episcopului de Como, mons. Coletti şi preşedintelui Acţiunii Catolice Italiene, Franco Miano

(RV - 22 martie 2010) Un document care, în durere, deschide calea spre speranţă. Continuă să stea în prim plan, la nivel internaţional, scrisoarea adresată de Papa credincioşilor irlandezi în legătură cu scandalul pedofiliei în Biserică. Dreptate şi milostivire: sunt cuvintele esenţiale ale documentului pontifical publicat sâmbătă 20 martie.

Este ceea ce subliniază episcopul de Como, Italia, mons. Diego Coletti intervievat de redacţia noastră centrală.
• Tonul scrisorii este desigur deosebit de forte, şi cu referinţă la gravitatea atâtor situaţii care nu trebuie să ne facă să uităm că fondul general al comunităţilor noastre creştine şi chiar al preoţilor noştri este un fond sănătos. Aici este vorba de acte delictuoase foarte grave şi deosebit de odioase, mai ales la nivelul victimelor inocente, pentru care Isus a folosit tonuri extrem de grave şi în Evanghelie.

Papa, adresându-se preoţilor vinovaţi de asemenea crime, le spune să-şi recunoască deschis vina şi să se supună exigenţelor justiţiei…
• Întocmai. Fără a uita fondul infinitei milostiviri a lui Dumnezeu, trebuie să amintim că cine se găseşte vinovat de fapte deosebit de odioase şi de atâta cruzime trebuie să-şi asume responsabilitatea unei recunoaşteri sincere, a unei cereri de iertare în toate direcţiile, a unei reparări a răului care s-a comis şi de pocăinţă personală, şi cu referinţă la legile Statului care sancţionează consecinţele penale referitoare la anumite acte de comportament.

Atenţia, în zilele trecute, a dezbaterii publice asupra acestor teme, s-a concentrat asupra intrării tinerilor în seminarii. Pot fi evitate cazuri de acest tip plecând de la o alegere precisă de intrare în seminar? Între altele este o temă pe care însuşi papa Benedict al XVI-lea, o tratează în această scrisoare…
• În seminarele din Milano, în care am fost mai întâi profesor şi apoi rector timp de 11 ani, am găsit o tradiţie din acest punct de vedere foarte serioasă, foarte riguroasă. Se cerea seminariştilor, cu deplin respect al intimităţii persoanelor care erau îndrumate de direcţiunea spirituală, de mărturisire şi de predica generală, o verificare şi un control foarte serios şi bine responsabilizat al maturităţii lor afective, al capacităţii de a rezista la presiuni şi situaţii care apoi în mod cert s-au agravat. Mă gândesc că Papa în scrisoare, se referă şi la aceasta când spune că este vorba de un ambient degradat la modul general şi că prin urmare cu atât mai mult seminarele trebuie să se doteze cu mijloace de apărare şi să adopte itinerare educative adaptate situaţiei de azi, pentru a forma oameni senini şi liberi în gestionarea afectivităţii lor. Oameni capabili să evite de o manieră absolută aceste involuţii şi devieri care nu sunt întotdeauna posibil de prevăzut dar care în multe cazuri trebuie cel puţin întrevăzute din punctul de vedere al fragilităţii sau al unei consistenţe minore a persoanei.

(RV - 22 martie 2010) Apropiere de victime şi condamnare a abuzurilor este exprimată şi de Acţiunea Catolică Italiană. În acelaşi timp, asociaţia stigmatizează acele tentative de a manevra situaţia pentru a declanşa un atac împotriva Papei şi a Bisericii în totalitatea ei, trecând peste cunoaşterea realităţii faptelor.

Iată comentariul lui Franco Miano, preşedintele Acţiunii Catolice:
• Sfântul Părinte ne atrage atenţia asupra elementelor esenţiale ale credinţei noastre, care nu sunt separate de această dramatică chestiune a pedofiliei, deoarece prin elementele esenţiale ale credinţei noastre, noi, pe de o parte, ne punem în contact cu Domnul, şi deci, cu ideea dreptăţii lui Dumnezeu, potrivit căreia nu putem să ascundem nimic. Luarea de poziţie a Papei este pe această linie. Însă, o dreptate care nu se separă niciodată de milostivire, chiar în situaţiile cele mai grave şi mai critice.

Iată, deci, pe lângă denunţarea extrem de puternică, şi fără echivoc, Acţiunea Catolică subliniază că nu se poate şterge tot binele pe care preoţii, majoritatea lor covârşitoare, îl face în fiecare zi…
• Considerăm că aceasta este o subliniere, o observaţie necesară. Răul, deşi prezent în experienţa tristă şi toată de condamnat, nu obscurează binele care este foarte mult, pe care preoţii îl fac în sprijinul vieţii atâtor tineri, atâtor adolescenţi, atâtor persoane. Şi nu putem să nu exprimăm gratitudinea noastră pentru slujirea lor desfăşurată în mijlocul nostru şi pentru noi, care este întotdeauna o slujire, un minister de sprijin pentru creşterea liberă a persoanelor, pentru creşterea responsabilă a persoanelor iar acest sprijin, care este fundamental, care a fost şi este fundamental şi în istoria ţării noastre, nu doar pentru evoluţia Bisericii noastre, este un sprijin ce trebuie recunoscut.

Sunt unii care instrumentalizând această dureroasă situaţie folosesc ocazia pentru o campanie anticatolică care aproape pare menită să şteargă două mii de ani de istorie, patrimoniul, valorile…
• Desigur e trist să vezi cum de la unele situaţii se pleacă la reflecţii nejustificate de o rază atât de amplă. Reflecţi nejustificate din punct de vedere istoric, nejustificate din punctul de vedere tocmai al realităţii chiar al ultimelor fapte şi nejustificate nici relativ la sensul viu, concret şi actual, nu doar trecut, al contribuţiei pe care Biserica o dă promovării omului, în orice sens. Noi, ca Acţiune Catolică, am vrea să dăm mărturie în schimb despre marele bine ale acestei relaţii dintre laici şi preoţi, pe care experienţa noastră ne face să o vedem şi să o trăim pornind de la cei mai tineri. Nu putem decât să respingem cu tărie orice tentativă de manevrare.

Aici serviciul audio: