2010-03-21 13:14:02

Papa la rugăciunea Angelus: intransigenţă faţă de păcat dar îngăduinţă faţă de persoane pentru o dreptate mai mare. Comentariu la episodul evanghelic al femeii prinse în adulter


(RV - 21 martie 2010) „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”: aşa vorbeşte Isus în fragmentul propus la Liturghia acestei duminici, solicitat de cărturari şi farisei să judece o femeie prinsă în adulter. „Să învăţăm de la Domnul Isus a nu-l judeca pe aproapele”. A invitat Papa, adresându-se zecilor de mii de credincioşi - agenţiile de ştiri vorbesc de 50 de mii - prezenţi duminică în Piaţa Sfântul Petru pentru recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului”, subliniind învăţătura evanghelică de a fi intransigenţi cu păcatul, pornind de la al nostru, şi indulgenţi cu persoanele. Pontiful a invocat ajutorul Sfintei Fecioare: „Să ne ajute în aceasta Sfânta Mamă a lui Dumnezeu care, lipsită de orice vină, este mijlocitoare de har pentru orice păcătos căit”.

Papa a anunţat că duminica viitoare, Duminica Floriilor, se împlinesc 25 de ani de la începutul Zilelor Mondiale ale Tineretului, şi în vederea acestei aniversări, va avea loc joi 25 martie începând de la ora 19 o întâlnire de sărbătoare la care aşteaptă numeroşi tineri din Roma şi din regiunea Lazio.

Dar să ascultăm alocuţiunea Sfântului Părinte, în expunerea ei integrală:
• Iubiţi fraţi şi surori, am ajuns la Duminica a V-a din Postul Mare, în care Liturghia ne propune anul acesta episodul evanghelic al lui Isus care salvează o femeie adulteră de condamnarea la moarte (In 8,1-11). În timp ce învaţă în templu, cărturarii şi fariseii aduc la Isus o femeie prinsă în adulter, pentru care legea mozaică prevedea uciderea cu pietre. Acei oameni îi cer lui Isus să o judece pe păcătoasă cu scopul de „a-l pune la încercare” şi de a-l induce să facă un pas greşit. Scena este de o puternică încordare: de cuvintele lui Isus depinde viaţa acelei persoane, dar şi însăşi viaţa sa. Acuzatorii făţarnici, de fapt, se prefac că lasă pe seama sa judecata faptului, în timp ce în realitate tocmai pe El vor să-l acuze şi să-l judece. Isus, în schimb, este „plin de har şi de adevăr” (In 1,14). El ştie ce este în inima fiecărui om, vrea să condamne păcatul, dar să-l salveze pe păcătos, şi să demaşte ipocrizia. Evanghelistul Sfântul Ioan scoate în relief un amănunt: în timp ce acuzatorii îl întreabă cu insistenţă, Isus se apleacă şi începe să scrie cu degetul pe pământ. Observă Sfântul Augustin că acel gest îl arată pe Cristos ca legiuitor divin: de fapt, Dumnezeu a scris legea cu degetul său pe table de piatră (Cf Comentariu la Evanghelia lui Ioan 33,5). Isus deci este Legiuitorul, este Dreptatea în persoană. Şi care este sentinţa sa?

„Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”.
• Aceste cuvinte sunt pline de forţa dezarmantă a adevărului, care abate zidul ipocriziei şi deschide conştiinţele la o dreptate mai mare, cea a iubirii, în care consistă îndeplinirea deplină a oricărei porunci (Cf Rom 13,8-10). Este dreptatea care l-a salvat şi pe Saul din Tars, transformându-l în Sfântul Paul (Cf Fil 3,8-14).

Când acuzatorii „s-au retras unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni”, Isus, dezlegând-o pe femeie de păcatul său, o introduce într-o nouă viaţă, orientată spre bine: „Nici eu nu te condamn. Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti”. Este acelaşi har care îl va face pe Apostol să spună: „Fac un singur lucru: dau uitării cele din urma mea şi tind la cele dinainte; cu ochii la ţintă, urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus” (Fil 3,14).
• Dumnezeu doreşte pentru noi numai binele şi viaţa; El se îngrijeşte de mântuirea sufletului nostru prin intermediul slujitorilor săi, eliberându-ne de rău cu Sacramentul Reconcilierii, pentru ca nimeni să nu se piardă, ci ca toţi să aibă posibilitatea de a se converti.

În acest An al Sfintei Preoţii, doresc să-i îndemn pe păstori să-l imite pe Sfântul Paroh de Ars în ministerul Iertării sacramentale, pentru ca credincioşii să-i descopere însemnătatea şi frumuseţea şi să fie reînsănătoşiţi de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care „ajunge până la a uita de bună voie păcatul, numai să ne ierte” (Scrisoarea de proclamare a Anului Sfintei Preoţii).
• Dragi prieteni, să învăţăm de la Domnul Isus să nu-l judecăm şi să nu-l condamnăm pe aproapele. Să învăţăm să fim intransigenţi cu păcatul - pornind de la al nostru! - şi îngăduitori cu persoanele. Să ne ajute în aceasta Sfânta Mamă a lui Dumnezeu care, scutită de orice păcat, este mijlocitoare de har pentru orice păcătos căit.

După recitarea rugăciunii Angelus - Îngerul Domnului, şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi, papa Benedict a anunţat că „Duminica viitoare, Duminica Floriilor, se împlinesc 25 de ani de la începutul Zilelor Mondiale ale Tineretului, voite de Venerabilul Ioan Paul al II-lea”. Pentru aceasta, a spus Papa - joia viitoare, 25 martie, începând de la ora 19, aştept în mare număr aici în Piaţa Sfântul Petru tinerii din Roma şi regiunea Lazio, pentru o specială întâlnire de sărbătoare”.
• Aplauze

Isus ne cheamă la un drum de convertire. „Să invocăm cu umilinţă iertarea lui Dumnezeu pentru lipsurile noastre şi să-i cerem forţa pentru a creşte în sfinţenie”. A spus Papa în salutul către pelerinii de limba engleză. „Astăzi în Evanghelie - a adăugat apoi în polonă - auzim cuvintele lui Isus ’Nici eu nu te condamn; mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti”. Astfel se exprimă milostivirea lui Dumnezeu: nu condamnă, dar cheamă la a relua drumul de convertire. Recunoscători lui Dumnezeu pentru bunătatea sa, să păşim cu perseverenţă pe acest drum”.

Primiţi acum şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului recitată cu mii de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro în a cincia duminică a Postului Mare, binecuvântare pe care o extinde ca de obicei la toţi cei care pe calea undelor, la radio sau televiziune, o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.