Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru a 25-a Zi Mondială a Tineretului din 28 martie 2010

(RV - 15 martie 2010) Publicăm textul Mesajului pe care Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îl trimite tinerilor şi tinerelor din lume, cu ocazia celei de-a XXV-a Zi Mondială a Tineretului, care va fi celebrată la 28 martie 2010, în Duminica Floriilor, la nivel diecezan, în traducerea Părintelui Mihai Patraşcu, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

„Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17)

Dragi prieteni,

Anul acesta se împlinesc douăzeci şi cinci de ani de la instituirea Zilei Mondiale a Tineretului, voită de Venerabilul Ioan Paul al II-lea ca întâlnire anuală a tinerilor credincioşi din lumea întreagă. A fost o iniţiativă profetică ce a adus roade îmbelşugate, permiţând noilor generaţii creştine să se întâlnească, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, să descopere frumuseţea Bisericii şi să trăiască experienţe puternice de credinţă care au dus pe mulţi la hotărârea de a se dărui total lui Cristos.

Această a XXV-a Zi reprezintă o etapă către următoarea Întâlnire Mondială a tinerilor, care va avea loc în august 2011 la Madrid, unde sper că veţi fi numeroşi ca să trăiţi acest eveniment de har.

Ca să ne pregătim pentru această celebrare, aş vrea să vă propun câteva reflecţii despre tema din acest an: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17), luată din episodul evanghelic al întâlnirii lui Isus cu tânărul bogat; o temă tratată deja, în anul 1985, de Papa Ioan Paul al II-lea într-o Scrisoare foarte frumoasă, adresată pentru prima dată tinerilor.

1. Isus întâlneşte un tânăr

„Când [Isus] pleca la drum, - relatează Evanghelia după sfântul Marcu – un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: ""Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?". Isus i-a zis: "De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!". Atunci el i-a zis: "Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea". Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: "Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!". Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii” (Mc 10,17-22).

Această relatare exprimă în manieră eficace marea atenţie a lui Isus faţă de tineri, faţă de voi, faţă de aşteptările voastre, speranţele voastre, şi arată cât de mare este dorinţa lui de a vă întâlni personal şi de a deschide un dialog cu fiecare dintre voi. De fapt, Cristos întrerupe drumul său pentru a răspunde la întrebarea interlocutorului său, manifestând disponibilitate deplină faţă de acel tânăr, care este mişcat de o dorinţă arzătoare de a vorbi cu „Învăţătorul bun”, pentru a învăţa de la El să parcurgă drumul vieţii. Cu acest text evanghelic, Predecesorul meu voia să îndemne pe fiecare dintre voi „să dezvolte propriul colocviu cu Cristos – un colocviu care este de importanţă fundamentală şi esenţială pentru un tânăr” (Scrisoare către tineri, nr. 2).

2. Isus l-a privit şi l-a îndrăgit

În relatarea evanghelică, sfântul Marcu subliniază că „Isus, privindu-l, l-a îndrăgit” (cf. Mc 10,21). În privirea Domnului este inima acestei întâlniri foarte speciale şi a întregii experienţe creştine. De fapt, creştinismul nu este în primul rând o morală, ci experienţa lui Isus Cristos, care ne iubeşte personal, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi; ne iubeşte şi atunci când îi întoarcem spatele.

Comentând scena, Papa Ioan Paul al II-lea adăuga, îndreptat spre voi tinerilor: „Vă doresc să experimentaţi o astfel de privire! Vă doresc să experimentaţi adevărul că el, Cristos, vă priveşte cu iubire!” (Scrisoare către tineri, nr. 7). O iubire, manifestată pe Cruce în manieră aşa de deplină şi totală, care-l face pe sfântul Paul să scrie, cu stupoare: „M-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine” (Gal 2,20). „Conştiinţa că Tatăl ne-a iubit din totdeauna în Fiul său, că Cristos îl iubeşte pe fiecare şi mereu – scrie tot Papa Ioan Paul al II-lea – devine un punct sigur de sprijin pentru toată existenţa noastră umană” (Scrisoare către tineri, nr. 7), şi ne permite să depăşim toate încercările: descoperirea păcatelor noastre, suferinţa, descurajarea.

În această iubire se află izvorul întregii vieţi creştine şi motivaţia fundamentală a evanghelizării: dacă l-am întâlnit cu adevărat pe Isus, nu putem să nu-l mărturisim celor care încă n-au întâlnit privirea lui!

3. Descoperirea proiectului de viaţă

În tânărul din Evanghelie, putem vedea o condiţie foarte asemănătoare cu aceea a fiecăruia dintre voi. Şi voi sunteţi bogaţi în calităţi, în energii, în vise, în speranţe: resurse pe care le posedaţi din belşug! Însăşi vârsta voastră constituie o mare bogăţie nu numai pentru voi, ci şi pentru ceilalţi, pentru Biserică şi pentru lume.

Tânărul bogat îl întreabă pe Isus: „Ce trebuie să fac?”. Perioada vieţii în care sunteţi cufundaţi este timp de descoperire: a darurilor pe care Dumnezeu vi le-a dăruit şi a responsabilităţilor voastre. Este, de asemenea, timp de alegeri fundamentale pentru a construi proiectul vostru de viaţă. Deci este momentul de a vă interoga cu privire la sensul autentic al existenţei şi de a vă întreba: „Sunt eu satisfăcut de viaţa mea? Există ceva ce lipseşte?”.

Asemenea tânărului din Evanghelie, probabil şi voi trăiţi situaţii de instabilitate, de tulburare sau de suferinţă, care vă fac să aspiraţi la o viaţă nu mediocră şi să vă întrebaţi: în ce constă o viaţă reuşită? Ce trebuie să fac? Care ar putea să fie proiectul meu de viaţă? „Ce trebuie să fac pentru ca viaţa mea să aibă valoare deplină şi sens deplin?” (Ibid., nr. 3).

Nu vă fie frică să înfruntaţi aceste întrebări! Departe de a vă copleşi, ele exprimă marile aspiraţii, care sunt prezente în inima voastră. De aceea, trebuie ascultate. Ele aşteaptă răspunsuri nu superficiale, ci capabile să satisfacă autenticele voastre aşteptări de viaţă şi de fericire.

Pentru a descoperi proiectul de viaţă care poate să vă facă pe deplin fericiţi, ascultaţi-l pe Dumnezeu, care are un plan al său de iubire cu privire la fiecare dintre voi. Cu încredere întrebaţi-l: „Doamne, care este planul tău de Creator şi Tată în privinţa vieţii mele? Care este voinţa ta? Eu doresc s-o împlinesc”. Fiţi siguri că vă va răspunde. Nu vă fie frică de răspunsul lui! „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate” (1In 3,20)!

4. Vino şi urmează-mă!

Isus îl invită pe tânărul bogat să meargă mult dincolo de satisfacţia aspiraţiilor sale şi a proiectelor sale personale, îi spune: „Vino şi urmează-mă!”. Vocaţia creştină provine dintr-o propunere de iubire a Domnului şi se poate realiza numai graţie unui răspuns de iubire: „Isus îi invită pe discipolii săi la dăruirea totală a vieţii lor, fără calcul şi avantaj uman, cu o încredere fără rezerve în Dumnezeu. Sfinţii primesc această invitaţie exigentă şi pornesc cu docilitate umilă în urmarea lui Cristos răstignit şi înviat. Perfecţiunea lor, în logica credinţei uneori incomprehensibilă din punct de vedere uman, constă în a nu se mai pune în centru pe ei înşişi, ci în a alege să meargă împotriva curentului trăind conform Evangheliei” (Benedict al XVI-lea, Omilie cu ocazia Canonizărilor, în: L’Osservatore Romano, 12-13 octombrie 2009, pag. 6).

După exemplul atâtor discipoli ai lui Cristos, şi voi, dragi prieteni, primiţi cu bucurie invitaţia la urmare, pentru a trăi intens şi cu rod în această lume. De fapt, prin Botez el cheamă pe fiecare să-l urmeze cu acţiuni concrete, să-l iubească mai presus de orice lucru şi să-l slujească în fraţi. Tânărul bogat, din păcate, nu a primit invitaţia lui Isus şi a plecat mâhnit. Nu găsise curajul de a se dezlipi de bunurile materiale pentru a găsi binele cel mai mare propus de Isus.

Tristeţea tânărului bogat din Evanghelie este aceea care se naşte în inima fiecăruia atunci când nu există curajul de a-l urma pe Cristos, de a face alegerea corectă. Dar niciodată nu e prea târziu pentru a-i răspunde!

Isus nu încetează niciodată să-şi îndrepte privirea sa de iubire şi să cheme să fim discipolii săi, dar El propune unora o alegere mai radicală. În acest An al Sfintei Preoţii, aş vrea să-i îndemn pe tineri şi pe băieţi să fie atenţi dacă Domnul invită la o dăruire mai mare, pe calea Preoţiei ministeriale, şi să fie disponibili să primească cu generozitate şi entuziasm acest semn de predilecţie specială, făcând împreună cu un preot, cu directorul spiritual necesarul drum de discernământ. Apoi, nu vă fie frică, dragi tineri şi dragi tinere, dacă Domnul vă cheamă la viaţa călugărească, monastică, misionară sau de consacrare specială: El ştie să dăruiască bucurie profundă celui care răspunde cu curaj!

În afară de asta, invit pe cei care simt vocaţia la căsătorie s-o primească cu credinţă, angajându-se să pună baze solide pentru a trăi o iubire mare, fidelă şi deschisă la darul vieţii, care este bogăţie şi har pentru societate şi pentru Biserică.

5. Orientaţi spre viaţa veşnică

„Ce trebuie să fac pentru ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Această întrebare a tânărului din Evanghelie apare îndepărtată de preocupărilor multor tineri contemporani, deoarece, aşa cum nota Predecesorul meu, „nu suntem noi generaţia, căreia lumea şi progresul temporal umplu complet orizontul existenţei?” (Scrisoare către tineri, nr. 5). Însă întrebarea cu privire la „viaţa veşnică” apare în deosebite momente dureroase ale existenţei, când suferim pierderea unei persoane apropiate sau când trăim experienţa insuccesului.

Dar ce este „viaţa veşnică” la care se referă tânărul bogat? Ne-o ilustrează Isus, când, îndreptat spre discipolii săi, afirmă: „Vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,22). Sunt cuvinte care indică o propunere exaltantă de fericire fără sfârşit, de bucuria de a fi umpluţi de iubirea divină pentru totdeauna.

A ne întreba cu privire la viitorul definitiv care-l aşteaptă pe fiecare dintre noi dă sens deplin existenţei, deoarece orientează proiectul de viaţă spre orizonturi nu limitate şi trecătoare, ci largi şi profunde, care ne fac să iubim lumea, de Dumnezeu însuşi aşa de mult iubită, să ne dedicăm dezvoltării ei, dar întotdeauna cu libertatea şi bucuria care se nasc din credinţă şi din speranţă. Sunt orizonturi care ne ajută să nu absolutizăm realităţile pământeşti, simţind că Dumnezeu ne pregăteşte o perspectivă mai mare, şi să repetăm cu sfântul Augustin: „Să dorim împreună patria cerească, să suspinăm după patria cerească, să ne simţim pelerini aici pe pământ” (Comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan, Omilia 35, 9). Ţinând privirea îndreptată spre viaţa veşnică, fericitul Pier Giorgio Frassati, mort în anul 1925 la vârsta de 24 de ani, spunea: „Vreau să trăiesc şi nu să subzist!” şi pe o fotografia unei scări, trimisă unui prieten, scria: „Spre înălţime”, făcând aluzie la perfecţiunea creştină, dar şi la viaţa veşnică.

Dragi tineri, vă îndemn să nu uitaţi această perspectivă în proiectul vostru de viaţă: suntem chemaţi la veşnicie. Dumnezeu ne-a creat pentru a fi cu El, pentru totdeauna. Ea vă va ajuta să daţi un sens deplin alegerilor voastre şi să daţi calitate existenţei voastre.

6. Poruncile, cale a iubirii autentice

Isus îi aminteşte tânărului bogat cele zece porunci, ca şi condiţii necesare pentru „a moşteni viaţa veşnică”. Ele sunt puncte de referinţă esenţiale pentru a trăi în iubire, pentru a deosebi în mod clar binele de rău şi a construi un proiect de viaţă solid şi durabil. Şi pe voi Isus vă întreabă dacă ştiţi poruncile, dacă vă preocupaţi să formaţi conştiinţa voastră după legea divină şi dacă le puneţi în practică.

Desigur, e vorba de întrebări împotriva curentului faţă de mentalitatea actuală, care propune o libertate care să nu fie obligată de valori, de reguli, de norme obiective şi invită să se refuze orice limită pusă dorinţelor de moment. Însă acest tip de propunere în loc să conducă la adevărata libertate, îl face pe om să devină sclav al lui însuşi, al dorinţelor sale imediate, al idolilor cum ar fi puterea, banul, plăcerea desfrânată şi seducţiile lumii, făcându-l incapabil să urmeze vocaţia sa nativă la iubire.

Dumnezeu ne dă poruncile pentru că vrea să ne educe la adevărata libertate, pentru că vrea să construiască împreună cu noi o Împărăţie a iubirii, a dreptăţii şi a păcii. A le asculta şi a le pune în practică nu înseamnă a ne aliena, ci a găsi drumul libertăţii şi al iubirii autentice, deoarece poruncile nu limitează fericirea, ci arată cum s-o găsim. Isus, la începutul dialogului cu tânărul bogat, aminteşte că legea dată de Dumnezeu este bună, pentru că „Dumnezeu este bun”.

7. Avem nevoie de voi

Cel care trăieşte astăzi condiţia de tânăr trebuie să înfrunte multe probleme care provin din şomaj, din lipsa de referinţe ideale sigure şi de perspective concrete pentru viitor. Uneori se poate avea impresia că suntem neputincioşi în faţa crizelor şi derivelor actuale. În pofida dificultăţilor, nu vă lăsaţi descurajaţi şi nu renunţaţi la visele voastre! Cultivaţi în schimb în inimă dorinţe mari de fraternitate, de dreptate şi de pace. Viitorul este în mâinile celui care ştie să caute şi să găsească motivaţii puternice de viaţă şi de speranţă. Dacă veţi vrea, viitorul este în mâinile voastre, pentru că darurile şi bogăţiile pe care Domnul le-a închis în inima fiecăruia dintre voi, plăsmuite de întâlnirea cu Cristos, pot să aducă lumii speranţă autentică! Credinţa în iubirea lui, făcându-vă puternici şi generoşi, vă va da curajul de a înfrunta cu seninătate drumul vieţii şi de a asuma responsabilităţi familiare şi profesionale. Angajaţi-vă să construiţi viitorul vostru pe parcursuri serioase de formare personală şi de studiu, pentru a sluji în manieră competentă şi generoasă binele comun.

În recenta mea Scrisoare enciclică despre dezvoltarea umană integrală, Caritas in veritate, am prezentat câteva mari provocări actuale, care sunt urgente şi esenţiale pentru viaţa din lumea aceasta: folosirea resurselor pământului şi respectarea ecologiei, împărţirea justă a bunurilor şi controlul mecanismelor financiare, solidaritatea cu ţările sărace în cadrul familiei umane, lupta împotriva foametei în lume, promovarea demnităţii muncii umane, slujirea adusă culturii vieţii, construirea păcii între popoare, dialogul interreligios, buna folosire a mijloacelor de comunicare socială.

Sunt provocări la care sunteţi chemaţi să răspundeţi pentru a construi o lume mai dreaptă şi fraternă. Sunt provocări care cer un proiect de viaţă exigent şi pasionant, în care să puneţi toată bogăţia voastră conform planului pe care Dumnezeu îl are cu privire la fiecare dintre voi. Nu e vorba de a face gesturi eroice nici extraordinare, ci de a acţiona folosind propriile talente şi propriile posibilităţi, angajându-vă să înaintaţi în mod constant în credinţă şi în iubire.

În acest An al Sfintei Preoţii, vă invit să cunoaşteţi viaţa sfinţilor, îndeosebi pe cea a preoţilor sfinţi. Veţi vedea că Dumnezeu i-a condus şi că au găsit drumul lor zi după zi, tocmai în credinţă, în speranţă şi în iubire. Cristos cheamă pe fiecare dintre voi să se angajeze cu El şi să-şi asume propriile responsabilităţi pentru a construi civilizaţia iubirii. Dacă veţi urma Cuvântul lui, şi drumul vostru se va lumina şi vă va conduce la ţinte înalte, care dau bucurie şi sens deplin vieţii.

Fie ca Fecioara Maria, Maica Bisericii, să vă însoţească cu ocrotirea ei. Vă asigur de amintirea mea în rugăciune şi cu mare iubire vă binecuvântez.

Din Vatican, 22 februarie 2010

BENEDICTUS PP. XVI