Benedict al XVI-lea în vizită la Comunitatea luterană din Roma: "să privim cu încredere la Cristos ca să continuăm pe calea ecumenismului"

RV 15 mar 2010. O unitate fărâmiţată în numeroase parcursuri, aceasta este realitatea creştinilor, dar în faţa căreia nu trebuie să ne resemnăm cu tristeţe ci mai degrabă să înălţăm rugăciuni la Dumnezeu pentru ca "toţi să fie una": este reflecţia papei Benedict al XVI-lea prezentată duminică după amiază în cadrul vizitei sale la Comunitatea luterană din Roma. Nu putem fi creştini fără o comunitate, a subliniat mai departe Sfântul Părinte vorbind liber în germană, iar dacă lipseşte unitatea, este loc de speranţă, de continuare pe calea ecumenismului privind cu toţii la Cristos.

Benedict al XVI-lea a luat parte astfel nu la slujba duminicală a comunităţii luterane ci la rugăciunea de seară. Pastorul Jens-Martin Kruse a făcut un comentariu la textul din 2 Corinteni 1, 3-7 iar Sfântul Părinte, la pericopa din Evanghelia după Ioan 12, 20-26. Papa a adresat adunării îndemnul de a mărturisi Crezul niceno-constantinopolitan iar după Rugăciunea Credincioşilor, a condus rugăciunea Tată Nostru şi a împărţit Binecuvântarea Apostolică.

În cuvântul său, Sfântul Părinte a afirmat că "omul este cel care a distrus drumul trasat de Cristos, 'bobul de grâu' care cel dintâi a murit pentru toţi". "Noi suntem cei care am divizat în atâtea parcursuri unicul drum al iubirii care constă în a se dărui aproapelui fără rezerve". Benedict al XVI-lea a descris cu aceste cuvinte unitatea care încă le lipseşte creştinilor, acea unitate care este încă un obiectiv de atins, acea unitate fărâmiţată de incapacitatea noastră de a-l imita pe Isus pe drumul pe care ni l-a arătat el însuşi.

E necesar, în schimb, să luăm asupra noastră crucea drumului său, făcând să convieţuiască speranţa şi suferinţa, îndreptându-ne mereu spre aproapele cu o iubire nemăsurată, asemeni iubirii pe care Isus a arătat-o tuturor. Este acea iubire ce se deschide faţă de toţi, fără nici un fel de preferinţă:
• "Dass wir miteinander mit Ihm gehen…
"Ca să fim creştini, trebuie să existe un "noi", o comunitate. Dar comunitatea creştină a suferit deja dezbinări şi de aici provine ecumenismul, efortul de a regăsi drumul împreună".

Catolicii şi luteranii parcurg drumuri diferite din secolul XVI, de când Martin Luther a afirmat că pentru a se mântui, omului îi este îndeajuns numai harul lui Dumnezeu, numai credinţa, îndepărtându-se de învăţătura catolică pentru care mântuirea vine, desigur, din harul lui Dumnezeu dar şi din meritele dobândite prin faptele bune. Declaraţia comună catolico-luterană despre îndreptăţire (sau justificare) de la 31 octombrie 1999, a deschis drumul ecumenismului afirmând că atât faptele şi cât şi credinţa sunt cuprinse în realitatea "harului lui Dumnezeu".
• “Dass Er zuletzt sie schenken kann…
"Numai Dumnezeu poate dărui unitatea", a remarcat Benedict al XVI-lea. "Dacă ar fi realizată numai de oameni, unitatea ar fi prea fragilă şi de aceea trebuie să ne rugăm şi să cerem de la Dumnezeu darul unităţii".

Şi dacă este un motiv de tristeţe faptul că nu putem celebra împreună la acelaşi potir, a continuat Episcopul Romei, ne revine nouă îndatorirea de a fi statornici, după cum sugerează însăşi duminica "Laetare", încurajându-ne să privim către Dumnezeu în pofida tuturor preocupărilor, întrucât Învierea ne arată că iubirea sa este mai tare decât moartea.

A fost primit cu bucurie, Benedict al XVI-lea în biserica luterană "Christuskirche" din Roma. Doris Esch, preşedintele Comunităţii luterane, a evocat paşii concreţi pe drumul de apropiere dintre catolici şi luterani, precum vizita lui Ioan Paul al II-lea din 1983 şi Declaraţia Comună de acum zece ani. Doris Esch:
• "Ambele experienţe sunt vii şi importante pentru Comunitatea noastră: ne încurajează să păşim mai departe pe calea ecumenismului".

Şi pastorul Comunităţii luterane, Jens-Martin Kruse a vorbit de bucuria acestei vizite, subliniind că bucuria creştinului are la bază încrederea în Dumnezeu:
• "Wer oder was sollte glaubwürdiger, verlässlicher...
"Cine sau ce anume ar trebui să fie mai credibil, mai vrednic de încredere, mai în măsură să suporte greutăţile decât acel Dumnezeu care începe unde începem şi noi, dar care nu se opreşte acolo unde se termină pobilităţile şi puterile noastre?"

"Omeneşte vorbind – s-a exprimat pastorul luteran - e posibil ca iubirea lui Dumnezeu, în realitatea acestei lumi, să fie învinsă pe Cruce", dar "Dumnezeu, păstrând raportul cu Isus cel răstignit prin şi dincolo de moarte, şi înviindu-l în dimineaţa Paştelui, a dovedit că este Dumnezeul vieţii, care chiar şi acolo unde noi vedem numai moarte şi distrugere, crează o viaţă nouă".

Deşi divizaţi, aşadar, catolicii şi luteranii, împreună se îndreptă însă cu faţa spre Cristos. "Dacă în suferinţă, suntem aici unii pentru alţii şi împărtăşim şi celebrăm bucuria de a crede, atunci aceasta va fi şi un pas fundamental pentru a face vizibilă şi eficace unitatea din care trăim".

La rândul său, Benedict al XVI-lea a spus că întrevede deja unitatea chiar în această întâlnire cu luteranii pentru că, a afirmat, "privim cu toţii împreună la acelaşi şi unic Isus Cristos". Calea ecumenismului, aşadar, nu poate decât să continue:
• "Să ne rugăm pentru ca Domnul să ne dăruiască unitatea şi astfel lumea să creadă".

Aici, serviciul audio: