Să ne aruncăm în braţele lui Dumnezeu şi să ne lăsăm regeneraţi de iubirea sa milostivă: Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus”

(RV - 14 martie 2010) Dumnezeu rămâne credincios chiar şi atunci când omul se îndepărtează de el. În Isus Cristos Dumnezeu ne dăruieşte împăcarea. Dacă acceptăm acest mare dar putem să răspândim acest mesaj şi iubirea lui Dumnezeu în lume. A spus, papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu mii de credincioşi reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru recitarea rugăciunii îngerul Domnului.

În alocuţiunea şi în saluturile în diferite limbi, episcopul Romei s-a referit la povestirea lui Isus cunoscută mai ales cu numele de parabola „fiului risipitor”, „o culme a spiritualităţii şi literaturii din toate timpurile”. Este pagina din Evanghelia după Sfântul Luca proclamată la Liturghia duminicii a patra din Postul Mare. ”Într-adevăr, - s-a întrebat Papa - ce ar fi cultura noastră, arta, şi mai în general civilizaţia noastră fără această revelaţie a unui Dumnezeu Tată plin de milostivire? Ea nu încetează niciodată să ne impresioneze profund, şi de fiecare dată când o ascultăm sau o citim este în stare să ne sugereze mereu noi semnificaţii”. Mai presus de toate, „acest text evanghelic - a remarcat Pontiful - are puterea de a ne vorbi despre Dumnezeu, de a ne face să cunoaştem chipul său, mai bine încă, inima sa”.

Să ascultăm în întregime alocuţiunea succesorului lui Petru:
• Iubiţi fraţi şi surori, în această duminică, a patra din Postul Mare este proclamată Evanghelia tatălui şi a celor doi fii, mai cunoscută ca parabola „fiului risipitor” (Lc 15,11-32). Această pagină din Sfântul Luca constituie o culme a spiritualităţii şi literaturii din toate timpurile. Într-adevăr, ce ar fi cultura noastră, arta, şi mai în general civilizaţia noastră fără această revelaţie a unui Dumnezeu Tată plin de milostivire? Ea nu încetează niciodată de a ne impresiona profund, şi de fiecare dată când o ascultăm sau o citim este în stare să ne sugereze mereu noi semnificaţii. Mai presus de toate, acest text evanghelic are puterea de a ne vorbi despre Dumnezeu, de a ne face să cunoaştem chipul său, mai bine încă, inima sa.

După ce Isus ne-a povestit despre Tatăl îndurător, lucrurile nu mai sunt ca înainte, acum îl cunoaştem pe Dumnezeu: El este Tatăl nostru, care din iubire ne-a creat liberi şi dotat cu conştiinţă, care suferă dacă ne pierdem şi care face sărbătoare dacă ne reîntoarcem. De aceea, relaţia cu el se construieşte printr-o istorie, în mod analog cu ceea ce se întâmplă oricărui fiu cu proprii părinţi: la început depinde de ei; apoi îşi revendică propria anatomie; şi în fine - dacă are loc o dezvoltare pozitivă - ajunge la un raport matur, bazat pe recunoştinţa şi iubirea reciprocă.

În aceste etape putem vedea şi momente ale drumului omului în raportul cu Dumnezeu. Poate exista o fază care este ca şi copilăria: o religie dictată de nevoie, de dependenţă. Pe măsură ce omul creşte şi se emancipează, vrea să se elibereze de această supunere şi să devină liber, adult, capabil să se conducă singur şi să facă propriile alegeri în mod autonom, gândindu-se chiar că se poate lipsi de Dumnezeu. Această fază, tocmai, este delicată, poate duce la ateism, dar şi acesta, nu rareori, ascunde exigenţa de a descoperi adevăratul chip al lui Dumnezeu. Spre norocul nostru, Dumnezeu nu încetează să fie fidel şi, chiar dacă noi ne îndepărtăm şi ne pierdem, el continuă să ne urmeze cu iubire, iertându-ne greşelile şi vorbind lăuntric conştiinţei noastre pentru a ne rechema la sine.

În parabolă, cei doi fii se comportă de o manieră opusă: cel mai mic pleacă şi cade tot mai jos, în timp ce cel mare rămâne acasă, dar şi el are o relaţie imatură cu Tatăl; de fapt, când fratele se întoarce, cel mai mare nu este fericit aşa cum este, în schimb, Tatăl, din contra, se mânie şi nu vrea să intre în casă. Cei doi fii reprezintă două moduri imature de a se raporta cu Dumnezeu: răzvrătirea şi ipocrizia. Amândouă aceste forme se depăşesc prin experienţa milostivirii. Numai experimentând iertarea, recunoscându-se iubiţi cu o iubire gratuită, mai mare decât mizeria noastră, dar şi decât dreptatea noastră, intrăm în sfârşit într-un raport cu adevărat filial şi liber cu Dumnezeu.

Dragi prieteni, să medităm la această parabolă. Să ne oglindim în cei doi fii, şi mai ales să contemplăm inima Tatălui. Să ne aruncăm în braţele sale şi să ne lăsăm regeneraţi de iubirea sa îndurătoare. Să ne ajute în aceasta Fecioara Maria, Mater misericordiae - Maica milei, Maica îndurării.

Au urmat saluturile în diferite limbi. Duminica aceasta în franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, polonă şi italiană făcând mereu referinţă la timpul de har al Postului Mare.

În franceză s-a referit la Anul Sfintei Preoţii. Salutând preoţii prezenţi în Piaţa Sfântul Petru ca şi pe care urmăresc întâlnirea la radio sau televiziune, papa Benedict a spus că Postul Mare ne invită să ne centrăm viaţa pe esenţial pentru a spune din nou lui Dumnezeu propriul „da”. După exemplul Sfântului Paroh din Ars fiţi şi voi păstori neobosiţi, arătând tuturor drumul spre Dumnezeu. De aceea, - a îndemnat - Cuvântul lui Dumnezeu şi Sacramentele să fie pilonii vieţii voastre! Fecioara Maria să fie pentru voi o stea şi o călăuză iar rugăciunea şi prietenia fraţilor şi surorilor să vă susţină în slujirea voastră zilnică!

Vorbind pelerinilor de limba engleză, Papa a spus că Isus ne îndeamnă să ne încredem în milostivirea nemărginită a Tatălui şi să ne întoarcem la el cu inimile purificate de căinţă. Fie ca prin păstrarea Postului Mare şi primirea sacramentelor Pocăinţei şi Sfintei Împărtăşanii, să creştem în părerea de rău pentru păcatele noastre şi să descoperim o nouă îmbrăţişare a Tatălui iubitor.

Dumnezeu este credincios şi îl iubeşte pe om chiar când acesta se îndepărtează de el şi prin aceasta îi devine străin: a spus Papa vorbind în germană. Prin Cristos Dumnezeu dăruieşte lumii împăcarea, înfăptuind prin aceasta o nouă creaţie. Toţi avem nevoie de împăcare. Şi când primim acest mare dar, putem şi noi să ducem mai departe vestea acestei fidelităţi şi iubiri a lui Dumnezeu care iese înaintea noastră ca un Tată milostiv.

În polonă, a amintit că duminica aceasta se încheia în oraşul Gniezno cea de-a VIII-a reuniune de studiu având ca moto „Familia, speranţă a Europei”. Salutând participanţii, Papa a formulat urarea ca întâlnirea să contribuie la reînnoirea familiei, comunitate instituită de Dumnezeu şi întemeiată pe legea sa.

În italiană a salutat în special seminariştii din regiunii Basilicata şi voluntarii din asociaţia Fraterna Domus.

Primiţi acum şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului recitată cu mii de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro în a patra duminică a Postului Mare, binecuvântare pe care o extinde ca de obicei la toţi cei care pe calea undelor, la radio sau televiziune, o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: