2010-03-14 19:42:08

Pastorul Jens-Martin Kruse: "vizita Papei la Comunitatea luterană din Roma, eveniment ecumenic pozitiv"


RV 14 mar 2010. Benedict al XVI-lea a vizitat duminică după amiază, începând cu ora 17.30, Comunitatea evanghelică luterană din Roma. Sfântul Părinte a mers la biserica luterană "Christuskirche" şi a luat parte la un serviciu liturgic. Este pentru a doua oară când un Episcop al Romei păşeşte în această biserică luterană, după vizita din 1983 a Venerabilului papă Ioan Paul al II-lea, la cinci sute de ani de la naşterea lui Martin Luther (1483-1546). În 2010 se împlinesc 10 ani de la Declaraţia comună (catolico-luterană) privind Doctrina Justificării, un document teologic care consemnează concordanţa substanţială în privinţa harului şi a faptelor în trăirea credinţei şi planul mântuirii.

Cu ce sentimente a fost întâmpinat acum în lăcaşul de cult luteran un Papă din Germania? Ne răspunde pastorul comunităţii, Jens-Martin Kruse:
• "Pentru noi este cu adevărat o zi de bucurie. Suntem cu adevărat bucuroşi de acest eveniment şi îl aşteptăm pe Papa cu mare bucurie".

În realitate, Benedict al XVI-lea a mai întâlnit în trecut comunitatea evanghelică luterană din Roma, în octombrie 1998, pe când era cardinal şi prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Ce se s-a schimbat între timp? Răspunde pastorul Kruse:
• "Cardinalul, pe atunci, Joseph Ratzinger, acum Benedict al XVI-lea, cunoaşte destul de bine biserica şi comunitatea noastră, la fel, teologia luterană şi spiritualitatea noastră. Acum vine într-o biserică pe care o cunoaşte bine. Pentru noi el este Episcopul Romei şi i-am adresat invitaţia de a ne vizita încă din 2008, la 25 de ani după vizita lui Ioan Paul al II-lea".

Ce însemnătate are pentru voi vizita unui Papă?
• "Pentru noi este un semn pozitiv de ecumenism chiar aici la Roma şi lucrul cel mai important este faptul că putem celebra împreună un serviciu religios. Vom asculta împreună Cuvântul lui Dumnezeu şi ne vom ruga împreună".

Ce contribuţie aduce comunitatea luterană la dialogul ecumenic?
• "Aici, la Roma, avem numeroase raporturi cu celelalte biserici. În Săptămâna Sfântă, de exemplu, facem Calea Crucii ecumenică în cartierul nostru împreună cu credincioşii de la biserica Sfântul Camil de Lellis, de la biserica Sfânta Tereza de Avila şi cu celelalte parohii din această zonă. Întreţinem bune raporturi şi cu călugării benedictini de la abaţia Sfântul Paul în Afara Zidurilor iar în acest an, cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, am celebrat o slujbă luterană în bazilica Sfântul Paul. Totodată, suntem membri în Asociaţia Bisericilor Protestante. Mulţi din comunitatea noastră, apoi, sunt în relaţii bune cu credincioşii parohiilor catolice".

Comunitatea luterană din Roma numără aproximativ 350 de credincioşi dar are o viaţă destul de dinamică, afirmă pastorul Kruse:
• "E adevărat, iar acest lucru este foarte important pentru noi. O dată la două săptămâni organizăm un mic dejun pentru cei săraci şi pentru bătrânii abandonaţi din acest cartier. Încercăm apoi să-i ajutăm cu ceva bani, haine, medicamente şi alte lucruri pe care le putem oferi".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.