Simpozion la zece ani de la declaraţia "Dominus Iesus" despre unicitatea şi universalitatea
salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii
RV 11 mar 2010. Se desfăşoară joi şi vineri la Roma un simpozion internaţional
prilejuit de împlinirea a zece ani de la declaraţia "Dominus Iesus" cu privire la
unicitatea şi universalitatea salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii. Documentul
a fost ratificat de Ioan Paul al II-lea la 16 iunie 2000 şi are semnătura cardinalului
Josef Ratzinger, pe atunci prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, astăzi
Benedict al XVI-lea. Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie a Ateneului
Pontifical "Regina Apostolorum" iar deschiderea lucrărilor, joi dimineaţă, a revenit
card. Antonio Cañizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina
Sacramentelor.
Să reparcurgem pe scurt conţinutul Declaraţiei, care chiar
şi la zece ani de la publicare, îşi păstrează neatinsă actualitatea. Adesea greşit
interpretată, Declaraţia "Dominus Iesus", după cum se afirmă încă de la început, nu
intenţionează să ofere o perspectivă organică despre unicitatea şi universalitatea
salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii dar "să repropună învăţătura credinţei
catolice în această privinţă, indicând în acelaşi timp câteva probleme fundamentale
care rămân deschise la noi aprofundări" şi "să combată anumite poziţii greşite sau
ambigue". Documentul începe cu aceste cuvinte: "Domnul Isus, înainte de înălţarea
sa la cer, a încredinţat apostolilor săi mandatul de a vesti Evanghelia la toţi oamenii
şi să boteze toate neamurile pământului: 'Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia
la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui, iar cine nu va crede
va fi condamnat" (Marcu 16, 15-16).
"Misiunea universală a Bisericii", aşadar,
"provine din mandatul lui Isus Cristos", dar în timpurile noastre, se afirmă în Declaraţie,
"este departe de a fi ajuns la împlinirea sa". De aceea, Biserica îşi însuşeşte strigătul
Sfântului Paul: "Dacă vestesc Evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria
mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia" (1 Corinteni 9, 16).
Angajamentul
eclezial de a-l vesti pe Isus Cristos "calea, adevărul şi viaţa" (Ioan 14,6), se foloseşte
astăzi şi de practica dialogului inter-religios, care desigur nu înlocuieşte ci însoţeşte
misiunea "ad gentes" (la toate popoarele). Cu toate acestea, "neîntrerupta vestire
misionară a Bisericii este pusă astăzi în pericol de teorii de tip relativist care
intenţionează să justifice pluralismul religios nu doar ca o realitatea de fapt dar
şi ca principiu. De aceea Declaraţia reafirmă câteva aspecte. Mai întâi, "caracterul
definitiv şi complet al revelaţiei lui Isus Cristos", Fiul lui Dumnezeu şi unicul
Mântuitor al lumii. Apoi, legătura inseparabilă dintre Cristos şi Biserică precum
şi faptul că "unica Biserică a lui Cristos... subzistă (subsistit in) Biserica Catolică,
condusă de Succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el".
"Bisericile
care deşi nu sunt în comuniune desăvârşită cu Biserica Catolică, rămân unite cu ea
prin legături foarte strânse – precum succesiunea apostolică şi Euharistia valabilă
– sunt adevărate Biserici particulare. Prin urmare şi în aceste Biserici este prezentă
şi operativă Biserica lui Cristos, cu toate că le lipsesc comuniunea deplină cu Biserica
Catolică întru cât nu acceptă învăţătura catolică despre primat, pe care, din voinţa
lui Dumnezeu, Episcopul Romei îl are în mod obiectiv şi îl exercită asupra întregii
Biserici. În schimb, comunităţile ecleziale care nu au păstrat Episcopatul valabil
şi substanţa genuină şi integră a Misterului Euharistic, nu sunt Biserici în sens
propriu. Cu toate acestea, cei botezaţi în aceste comunităţi sunt prin Botez încorporaţi
în Cristos şi de aceea sunt într-o anumită comuniune, deşi imperfectă, cu Biserica".
"Trebuie să fie crezut cu tărie – se subliniază în Declaraţie – că Biserica
pelerină este necesară pentru mântuire" dar "această învăţătură nu trebuie să fie
opusă la voinţa salvifică universală a lui Dumnezeu". E necesar de aceea să fie păstrate
în uniune aceste două adevăruri şi anume "posibilitatea reală de mântuire în Cristos
a tuturor oamenilor şi necesitatea Bisericii în raport cu această mântuire". "Pentru
cei care nu sunt în mod formal şi vizibil membri ai Bisericii, mântuirea lui Cristos
este accesibilă în virtutea unui har dăruit de Dumnezeu "pe căi numai de El cunoscute".
Deşi are o legătură tainică cu Biserica, acest har nu-i introduce în mod formal în
Biserică dar îi iluminează în mod adecvat situaţiei lor interioare şi ambientale.
Acest har "provine de la Cristos, este rodul jertfei sale şi este comunicat de Duhul
Sfânt".
Desigur, Biserica "nu respinge nimic din ceea ce este adevărat şi
sfânt" în celelalte religii care "nu rareori reflectă o rază din acel adevăr care
luminează pe toţi oamenii". Mai mult, "lucrarea mântuitoare a lui Isus Cristos, împreună
cu şi prin Duhul său, se extinde dincolo de marginile vizibile ale Bisericii, la toată
omenirea". Cristos a murit pentru toţi şi harul lucrează în oricine cooperează "pentru
eliberarea de rău în toate formele sale". Dar "dacă e adevărat că adepţii celorlalte
religii pot primi harul divin, este la fel de adevărat că obiectiv se află într-o
situaţie grav deficitară în comparaţie cu cei care, în Biserică, au plinătatea mijloacelor
de mântuire. Cu toate acestea, trebuie amintit tuturor fiilor Bisericii că situaţia
lor particulară nu trebuie atribuită meritelor lor ci unui har special al lui Cristos:
dacă nu-i vor corespunde cu gândul, cuvântul şi cu fapta, nu numai că nu se vor mântui,
dimpotrivă, vor judecaţi şi mai aspru".
Vestirea Evangheliei la toate popoarele,
se afirmă în finalul declaraţiei "Dominus Iesus", îşi păstrează chiar şi în contextul
dialogului inter-religios, astăzi ca şi întotdeauna, validitatea şi necesitatea sa
pentru că Dumnezeu "vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea
adevărului" (1 Timotei 2,4). Tocmai pentru că crede în planul universal al mântuirii,
Biserica trebuie să fie misionară pînă la sfârşitul timpurilor.