2010-03-09 15:17:20

În legătură cu dezbaterea asupra abuzurilor sexuale: notă a părintelui Lombardi


(RV - 9 martie 2010) Biserica face tot posibilul pentru ca în viitor să nu se mai repete abuzuri sexuale asupra unor minori. Este, pe scurt, ceea ce a declarat directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi, care, într-o notă, se opreşte asupra dezbaterii care de săptămâni de zile implică Biserica în unele ţări europene.
Să-l ascultăm:
• De câteva luni chestiunea foarte gravă a abuzurilor sexuale asupra unor minori în instituţii gestionate de organisme ecleziastice şi din partea unor persoane cu responsabilitate în Biserică, în special preoţi, a luat cu asalt Biserica şi societatea irlandeză. Recent Sfântul Părinte a demonstrat participarea sa, în special prin două întâlniri, prima cu cei mai înalţi reprezentanţi ai episcopatului şi apoi cu episcopii ordinari, şi pregăteşte publicarea unei scrisori asupra argumentului pentru Biserica din Irlanda.

Dar în ultimele săptămâni dezbaterea asupra abuzurilor sexuale faţă de minori implică Biserica şi în unele ţări din Europa centrală - Germani, Austria, Olanda. Asupra acestei evoluţii să ne fie permise unele simple consideraţii.
Principalele instituţii ecleziastice implicate (- Provincia iezuiţilor germani - prima care a fost implicată pentru cazul Colegiului Canisius din Berlin -, Conferinţa episcopală germană, Conferinţa episcopală austriacă, Conferinţa episcopală olandeză…) au înfruntat manifestarea problemei în mod tempestiv şi hotărât. Au dat dovadă de voinţă de transparenţă, într-un anume sens au accelerat manifestarea problemei invitând victimele să vorbească chiar când era vorba de cazuri întâmplate cu foarte mult timp în urmă.

Procedând astfel au înfruntat chestiunile „cu piciorul just”m deoarece punctul de plecare corect este recunoaşterea a ceea ce s-a întâmplat, şi preocuparea pentru victime şi consecinţele actelor comise împotriva lor. În afară de aceasta, au reluat în consideraţie „Directivele” deja examinate sau au prevăzut noi indicaţii operative pentru a adopta şi strategii de prevenire, spre a se face tot posibilul pentru ca în viitor asemenea fapte foarte grave să nu se repete.

Aceste fapte mobilizează Biserica să elaboreze răspunsuri apropiate şi trebuie înscrise într-un context şi într-o problematică mai amplă care priveşte tutelarea copiilor şi a tinerilor de abuzuri sexuale în societate. Desigur, erorile comise în instituţiile şi de responsabili bisericeşti sunt deosebit de reprobabile, având în vedere responsabilitatea educativă şi morală a Bisericii. Dar toate persoanele obiective şi informate ştiu că chestiunea este mult mai amplă, iar concentrarea acuzaţiilor numai asupra Bisericii duce la falsificarea perspectivei. Doar pentru a da un exemplu, datele furnizate recent de autorităţile competente din Austria spun că în aceeaşi perioadă de timp cazurile identificate în instituţii ce ţin de Biserică au fost 17, în timp ce au existat alte 510 în alte ambiente. Este bine să ne preocupăm şi de acestea.

Pe bună dreptate în Germania sunt acum prevăzute iniţiative, promovate de Ministrul familiei, pentru a convoca o „masă rotundă” a diferitelor realităţi educative şi sociale pentru a înfrunta chestiunea într-o perspectivă adecvată şi în ansamblul ei. Biserica este, evident, gata să participe şi să se angajeze. Probabil experienţa ei dureroasă poate fi o contribuţie utilă şi pentru alţii. Cancelarul, Doamna Merkel, a recunoscut, pe bună dreptate, Bisericii din Germania seriozitatea şi modul constructiv al angajării ei.
Pentru a completa aceste consideraţii, este bine să amintim şi că Biserica vieţuieşte în societatea civilă şi în ea îşi asumă responsabilităţile, dar are şi o orânduire specifică distinctă, cea „canonică”, ce corespunde naturii sale spirituale şi sacramentale, în care deci şi procedurile judiciare şi penale sunt de natură diferită (de exemplu nu prevăd pedepse pecuniare sau de privare a libertăţii, ci împiedicarea exercitării slujirii, privarea de drepturi în domeniul ecleziastic etc.). În domeniul canonic delictul de abuz sexual asupra minorilor este întotdeauna considerat unul dintre cele mai grave dintre toate, iar normele canonice l-au reafirmat constant în special Scrisoarea „De delictis gravioribus” din 2001, uneori citată în mod injust drept cauza unei „culturi a tăcerii”. Cine cunoaşte şi înţelege despre ce este vorba, ştie că a fost un semnal determinant pentru a atrage atenţia episcopatului asupra gravităţii problemei şi un impuls concret pentru elaborarea unor directive operaţionale pentru a le înfrunta.

În concluzie, dacă nu se poate nega gravitatea durerii şi necazurilor prin care trece Biserica, nu trebuie să se renunţe la a face tot posibilul pentru ca din aceasta să se obţină la sfârşit şi rezultate pozitive, de o mai mare protecţie a copiilor şi tinerilor în Biserică şi în societate, şi de purificare pentru Biserica însăşi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.